Un ianuarie când posac, precum un funcționar de bancă de pe vremuri, încercând să-și ascundă cotierele ponosite, în timp ce ochelarii – pătați de grăsime – îi alunecă mereu pe nas, când ca o adolescentă exuberantă, fluturându-și șuvițele bălaie peste umbra plopilor desfrunziți, colea, în amintirea ruginie a toamnei ce nici măcar nu s-a ostenit să ne spună că tocmai a plecat pe furiș, nici ea nu mai știe unde.
Ăst timp, noi,așteptând – ca niște copii, la vremea Crăciunului – prima zăpadă…
Închid ochii și iată-mă, într-o altă dimineață, într-un alt ianuarie, cândva în copilăria – copilăriei mele – cufundată până la brâu în zăpadă, undeva, într-o amintire vagă a malului Mureșului…
Și sănii pregătite, parcă, să-și ia zborul desenând un derdeluș avântat…
Un minut de liniște deplină, sub cerul jos, muiat în plumburiul unei poezii triste…
De undeva ar trebui să mai apară și-un porumbel – cu plutirea-i desenând, vag, o ramură de măslin…
Ce început de an, 2023?!
Silviu RAȚIU