Igor Isac – un pictor al rădăcinilor și al aducerilor aminte

Joi, 18 mai 2023, sala Clio a găzduit vernisajul unei noi expoziții de pictură. Autorul, Igor Isac – artist reputat, venit din Basarabia, cu o operă răspândită pe toate meridianele lumii.

Cu acest prilej, Igor Isac a rostit un scurt cuvânt introductiv, vorbindu-ne, cu pasiune sinceră, despre două lucruri care-și pun amprenta esențială asupra crezului său artistic: despre amintiri și despre rădăcini.

Rădăcinile le întrevezi în fiecare din lucrările expuse, pentru că în fiecare pulsează multă sevă de viață ce duce cu gândul la spiritualitatea locului de unde-și trage obârșiile.

E multă vigoare concentrată în fiecare linie, în fiecare pată de culoare cu care artistul determină forme, spații de taină, spații de dor. Nu e nevoie de nici un efort deosebit pentru a identifica în opera lui Igor Isac descendența sa din spiritualitatea românească.

(Și ce mult îmi place să pot spune lucrul acesta într-o vreme când, pe aiurea, rădăcinile, tradițiile, apelul la o identitate anume fac atâta deranj, când a te revendica apărținător al unui loc anume, cu tot ce înseamnă el, te poate proiecta direct pe rug ori să te țintuiască într-un insectar cu „reacționari, paseiști, iliberali” și altele asemeni!?…)

Amintirile? Ele se deslușesc – când fără nici un efort, când enigmatic – dincolo de adevărate voaluri mătăsoase de clar-obscur, țesute din borangicul cel mai fin – pe care artistul le interpune între privitor și lumea în care ele, amintirile, își definesc conturul, atmosfera, poezia nu întotdeauna ușor de înțeles, dar care, odată dezvăluită privirii și minții, ne conduc spre tâlcuri adânci ce țin, ei da, de rădăcini!

Că doar ce poate fi mai formidabil în personalitatea cuiva dacă nu înlănțuirea momentelor ce se alcătuiesc – cu fiecare zi mai mult – într-un roman-fluviu a cărui valoare constă nu atât în multitudinea imaginilor, cât în încărcătura spirituală a mesajului pe care, fiecare capitol în parte și toate la un loc, le transmit celor ce-și vor fi făcând timp să le urmărească.

Învăluite ca într-o pâclă ce stă să se risipească odată cu răsăritul, lucrările lui Igor Isac te invită să treci peste tentația unei ocheade pripite și să faci un gest – fie el chiar mărunt, dar ferm -, pentru a putea citi, mai apoi, mesajul pe care el ți-l propune.

Poposind în Arad, Igor Isac a adus cu sine, generos, un bagaj impresionant de „amintiri”, propunându-ne în felul acesta, o incursiune într-o lume în care-și găsesc loc întrebări ce țin de esența noastră ultimă, de relația noastră cu Locul unde ne-am fost așezați, cu ceea ce înseamnă Creația lui Dumnezeu.

Și nu oricum, ci pentru desfătare, dar și pentru meditație.

Îl descoperim pe Dumnezeu apărându-ne într-o seamă de ipostaze definitorii, de la Cel ce ne împarte Cina cea către Mântuire, la cel care, printr-un gest inefabil al mâinii sale, ne deschide perspectiva cerului ori ne însoțește în taina rugăciunii.

Igor Isac simte – și sunt sigur – trăiește prezența lui Dumnezeu în umblarea sa cotidiană, iar lucrul acesta conferă spațiului în care și-a expus lucrările, o aură caldă, binefăcătoare.

În același timp, artistul ne pune în față oglinzi în care ne putem cerceta, că ne place sau nu de ce vedem, dar care ne pot ajuta să începem să cautăm ceea ce poate fi mai bun, mai valoros în noi.

Aș mai sublinia un detaliu: Igor Isac și-a definit în timp un stil care apelează nu doar sufletul privitorului, ci și mintea lui. Mai exact, intuiția pe care, vai, o neglijăm atât de mult!

Igor Isac nu pretinde extazul, el nu năvălește asupra afectului din noi. El vrea să placă ochiului, dar, mai presus de asta, vrea ca noi să înțelegem mesajul pe care pictura lui, aș zice „sugestivă”, vrea să ne lase să-l deslușim în așa fel încât să nu plecăm de acolo indiferenți. Dimpotrivă, dacă se poate, s-o facem îmbogățiți

Igor Isac este, de naștere, basarabean, dar, în egală măsură, este – prin mărturia lui – universal.

Cum ar putea fi altfel atunci când vorbești despre obârșia ta, dar, în același timp, vorbești despre Dumnezeu și despre Creația Lui?!

Mai mult, în unele lucrări, Igor Isac ne face să înțelegem că a vorbit „cu” Dumnezeu, în timp ce mânuia penelul prefirând suvițe de lumină pe pânză.

Oricum am privi-o, expoziția lui Igor Isac este un moment remarcabil în viața orașului și tare m-aș bucura dacă, în zilele cât operele lui vor lumina simezele din sala Clio, se vor găsi cât mai mulți arădeni care să-i onoreze vizita și să-i dea semn de prețuire.

Într-un loc cum este Arad, ar fi un mesaj de normalitate elevată, o dovadă că spiritul acestui loc rămâne la cote înalte, că poate străluci și da strălucire tuturor celor care ne parcurgem cotidianul străbătând lumina lui perenă.

Silviu RAȚIU

comentarii