Să vorbim despre credință

„Hațeg: un bărbat și-a forțat familia să trăiască fără medicamente, fără școală și pe principii biblice”.

Așa sună titlul unui articol apărut recent în media mioritică. Autoarea relatează faptele unui amărît din localitatea hunedoreană și ajunge la concluzia că acesta, aderent al unui „cult religios” neidentificat, a făcut toate grozăviile ce-i sunt atribuite pe bază de „principii biblice” (ghilimele îmi aparțin).

Dacă îți iei un pic de timp vei vedea că lucrurile trebuie amendate și încă sever!

Mai întâi, ce a făcut „infractorul”?

A trăit în sărăcie. A interzis familiei accesul la medicamente. Și-a retras copiii de la școală. Nu are nici o sursă de venituri.

Luate în detaliu, faptele desemnează o persoană cu impulsuri antisociale, așa cum există peste tot. Din nefericire, zeci, sute de mii de oameni din România, împărtășesc un mod de viață asemănător celui atribuit omului din Hațeg.

Să nu uităm, însă, trăim într-o lume în care sărăcia reprezintă, în continuare, o constantă a traiului cotidian, fără ca acest lucru să dea prea mulți fiori celor care se află „la butoane”. Dar, s-o spunem fără părtinire, sărăcia este – și în zilele noastre – rezultatul delăsării, neputinței, lenei multora dintre semenii noștri.

Da, există reticență față de educație și nu puțină. Doar că, sistemul de învățământ autohton înregistrează, de ani buni, rateuri după rateuri. De ce s-ar grăbi părinții să-și trimită copiii la școală dacă școala nu garantează, uneori, nici minimul de credite necesare unui trai decent. Apoi, să nu uităm, România este fruntașă în Europa – și nu numai – în privința numărului de analfabeți funcționali.

Medicamentele. Ei da, aici autoarea articolului a „nimerit-o” din plin. Care medicamente? Cele care fie nu se găsesc, fie sunt foarte scumpe, fie au atâtea contraindicații că nici nu-ți vine să pui mâna pe ele!?

Una peste alta, ajungi la concluzia că ținta atacului nu este, de fapt, omul acesta demn de milă și nici familia lui – complice, prin pasivitate, la cele întâmplate.

Problema o constituie faptul că „infractorul” ar fi experimentat toate cele enumerate în „actul de inculpare“ din pricina apartenenței sale la un „cult religios” (neidentificat) și pe baza unor „principii biblice” nici măcar sugerate în context.

Omul acesta și-a ruinat viața, și-a adus întreaga familie la sapă de lemn din pricina unor „principii biblice”.

S-a bazat pe… principii, nu pe credință.

Să le luăm pe rând.

„Principiile biblice”.

Despre ce vorbim?

Care să fie religia – funcționând legal în România – care să încurajeze lenea, delăsarea crasă ca mod de viață? Sau  să le sugereze discipolilor să trăiască în întunericul ignoranței?! În ce cult religios autorizat sunt promovate idei care să-l transforme pe om într-un paria autoasumat și cu ce scop?

Articolul lasă o mulțime de puncte de suspensie printre care să se poată strecura îndoiala, confuzia ce tulbură dreapta judecată așa că, te întrebi: cine să aibă interesul să cultive un astfel de stil de „informare” a opiniei publice?

Să insinuezi că în numele libertății religioase sunt promovate în România principii care, în cele din urmă, atentează la personalitatea umană și să lași totul în coadă de pește este mai mult decât lipsă de profesionalism.

Este, până la urmă, una dintre metodele perfide prin care se încearcă – și în vremurile noastre – să se submineze atașamentul românilor la valorile religiei.

Stilul și metodele sunt cunoscute chiar dacă am crezut că s-a așternut colbul uitării peste ele – anii terorii comuniste s-au pierdut de mult în negura istoriei. Uite, însă, că semințele urii au încolțit din nou și se răspândesc aidoma unei năvăliri de lăcuste nemiloase, încercând să distrugă totul în cale și în mod special credința oamenilor.

În epocă au murit români fără număr, fie în temnițe, fie în urma unor execuții sumare doar pentru vina de a crede și de a promova principiile biblice persiflate, deopotrivă, în fițuica amintită mai sus, dar și în vaste operațiuni declanșate de „progresiști”,„neomarxiști” și cine-i mai știe – născându-se ca ciupercile după ploaie și lovind cu o ură greu de imaginat în tot ceea ce înseamnă credință, Scriptură, Adevăr și Lumină!

În acest context, articolul ce-mi prilejuiește aceste gânduri este doar o stratagemă inabilă: „aruncăm, uite-așa, o pietricică, să vedem dacă și ce valuri face, iar mai încolo, venim, dacă e cazul, cu bolovanul și ne dezlănțuim…”.

Ceva mă încredințează că nu vor reuși. Chiar dacă Scriptura ne avertizează că vor veni vremuri când „dragostea multora se va răci”.

Există în vâna românului o fibră, profundă și perenă, care îl leagă de credința în Dumnezeu. Ceva ce îl leagă suficient de puternic ca să nu poată fi deturnat cu una-cu două. Și nu pentru că acest atașament ar fi guvernat de cine știe ce „principii biblice”.

Omul credincios nu are nevoie de „principii”. El îl are pe Cel care a creat totul. Inclusiv principiile.

Îl are pe Dumnezeu și asta îi este de ajuns!

Silviu RAȚIU

comentarii