Un poem de spus cu voce joasă.
Dacă mă tem de ceva –
mă tem de întunericul de afară dar
și de întunericul din noi.
Că nu te pot vedea –
că nu-ți pot vedea
lacrima de pe obraz
ori
începutul unui surâs – fie el și întârziat.
Să nu pot vedea pasărea de pradă
deschizându-și
în tăcere
zborul ucigător; să nu pot vedea
dușmanul strecurându-și ura
tot mai aproape de casa mea cu ușile
mereu deschise.
Dar să nu pot vedea
nici pruncul adormit în leagăn de vise
și susur de zâne
Dacă mă tem de ceva
mă tem de întunericul din inima mea,
din inima ta, din
inima tuturor celor care
ne trăim răsăritul și apusul într-o lume care,
în întunecimea ei,
a pus gând rău Luminii –
alungând-o departe,
atât de departe că nimeni nu mai știe
unde o fi ajuns în pribegia ei!
Dacă mă tem de ceva
mă tem de gândul că
va veni o zi când n-am să mă mai tem
nici de întuneric –
oricare,
oricât și
oriunde ar fi el!
Că va veni ziua când o să-mi fie
totuna!
Atunci
va veni sfârșitul!
Și vezi,
de asta mă tem
cel mai tare!
Silviu RAȚIU
Mai, 2023
