Ziarul electronic al arădenilor

RO – vigneta

I left my heart…

RO - vigneta
Nu, nu în San Francisco, aşa cum spune cântecul. Pentru că în San Francisco nu am fost. Încă. Sunt, însă, o mulţime de alte locuri pe unde, aflându-mă, vremelnic, mi-am lăsat câte o bucurie, câte un gând de recunoştinţă, o mirare, o supriză, un dor. Suntem legaţi de locuri. Chiar dacă viaţa nu-i altceva decât o forfotă neostoită, o zbatere, o alergare, un zbor. Nu suntem altceva decât nişte călători: venim de undeva, păşim cât păşim şi-ntr-un final ajungem la capăt. Unii, prea devreme, alţii, mai încolo, mult după asfinţit. Nici nu ştii dacă-i noroc sau nu. Iar dacă tot călătorim, mi se pare firesc să putem face o listă cu locurile unde ne-am mai şi oprit. Pentru o vreme sau pentru mai mult. Şi,chiar să fi fost doar cât o străfulgerare, şi tot ne-am legat de fiece trecere, de fiec

Să te mai miri?

RO - vigneta
„Eu am nevoie de oameni obraznici, oameni care mă «challengeuiesc». Dacă ai vânzători cuminţi, ăia nu-s vânzători! Ei trebuie să funcţioneze pe principiul «mai bine ne cerem scuze decât să cerem voie!»”, spune, apăsat, Tiberius Popa într-un interviu publicat de un cunoscut ziar on-line din Bucureşti. Tiberius Popa, pentru cine nu-l cunoaşte, se revendică a fi un oarece director la o firmă multinaţională din domeniul telecom. Iar propoziţiile de mai sus reprezintă, după câte am înţeles, chintesenţa filozofiei sale profesionale. Să nu ne mai mirăm dacă, într-o bună zi, în numele acestor principii, ne vom trezi cu oamenii lui T.P. – sau ai altui „manager” de tipul acestuia – dând buzna în casele noastre şi, după ce ne vor fi dat, obraznic, în cap, să-şi ceară, smeriţi, scuze… Viit

Amintiri despre viitor

RO - vigneta
De o parte, Fanarul - abur moale, plutind aparent adormit în opulenţă cu parfum greu al divanelor acoperite cu persane groase cât un lat de palmă, aroma unei cafele izbucnită din nisipul fierbinte, cu caimacul revărsându-se peste buza fierbinte a ibricului, unduirea lascivă a cadânei, şerpuindu-şi nurii arămii în foşnetul mătăsii vaporoase – vis şi abandonare în umbra unui pumnal cu lama desăvârşită, pândind viclean din spatele unor perdele nicicând lăsate - nicicând ridicate. De cealaltă parte, susurul ca o părere al unei cupe de şampanie, risipindu-se – dulce-auriu - în penumbra răvăşită a unui alcov din cine ştie care arondisment parizian, şoapte greu de-nţeles, rotunjite din vârful unei limbi impregnată în veninul setei nemăsurate de glorie (puterea şi banii vin după aceea!) iar în

Un gând pentru părinţi

RO - vigneta
A fost o vreme când existam doar ca şi gând: gândul lui, gândul ei, iar mai apoi, gândul lor. M-am născut – boţ de carne dând drumul primului gând c-un ţipăt s-ajungă până la cer. Nici nu m-am trezit de-a binele că m-au luat de  mână, să mă-nveţe: un gând şi încă un gând – un cuvânt. Un cuvânt şi înc-un cuvânt, o propoziţie. O propoziţie cu înc-o propoziţie – o poveste. Mai multe poveşti – o viaţă. De la o vreme, m-au lăsat să păşesc singur şi, surpriză, i-am simţit plângând, ca din senin. Trişti, când îmi zdreleam genunchii de prag, bucuroşi când am reuşit să mă prind de scara ultimului vagon cu destinaţia – viaţa din plin. Au fost ani buni, dar şi ani neîmpliniţi cât am fost cu ei, un permanent du-te-vino: ei pe peron, eu, în goana trenului, ei pregătiţi să coboare din

Dor de Chiriţa. O întâmplare reală

RO - vigneta
Pe la începutul anilor ‘90, în centru, un magazin de delicatese de-adevăratelea. Intreprindere îndrăzneaţă, la urma-urmei, dacă e să ne gândim ce ştiam noi despre... delicatese, după salamul cu soia şi după nechezol. Într-una din zile, o doamnă din „lumea bună”, îmbrăcată ca pentru concert: - Vai, dar ce surpriză şi ce de bunătaţi. Aseară, la kanasta – ştiţi, avem un cerc de doamne cu care jucăm kanasta! - mi-a spus vecina de la şase că aţi adus brânzeturi fine, franţuzeşti. -  Întradevăr, avem mai multe sortimente de brânzeturi franţuzeşti. Din care aţi dori? - Oh, ştiu şi eu, să zicem că aş vrea din fiecare, să ne săturăm. Soţul zicea să merg şi-n piaţă, să iau nişte ridichi şi ceapă verde, că pâinea o aduce el, de la Pecica... - Atunci să vă pun nişte eşantioane din fieca

Femeia – o poveste

RO - vigneta
Când văd o femeie frumoasă, apele mele interioare revin în matcă, se limpezesc, un susur abia auzit recheamă de departe pacea în lumina căreia aş putea construi poemul iubirii mele dintâi şi cea de pe urmă – oftă Poetul. Pentru mine – zise Pictorul – alunecarea unei femei frumoase în lumina unui amurg odihnindu-şi ultimele sclipiri culese din izbucnirea fierbinte a amiezii, este dansul iniţiatic la capătul căruia albul, trecând prin curcubeu, redevine alb, dar cât de  VIU?! Când o văd pe mama copiilor mei, căutând să desluşească sensul scâncetelor lor, scăpate printre două picături de somn, e ca şi cum o putere de nestăpânit m-ar lua în palmă şi m-ar urca până la cer, să-mi simt creştetul mângâiat de Cel la care este, deopotrivă, binecuvântarea şi blestemul. Iar, mai apoi, coborât pe

Cuvinte cheie la români

RO - vigneta
„...lasă că-i bine şi-aşa, sănătoşi să fim... E una din expresiile cu care mă întâlnesc adesea în stările mele de vorbă cu românii pe care viaţa, meseria, sau, pur şi simplu întâmplarea, mi-i scoate în cale. Un fel de încurajare sau, mai ştiu şi eu, o vagă consolare pentru neîmpliniri, pentru picioare primite în fund de peste tot?! Încercare de a atenua gustul amar pe care ni-l lasă în gură apartenenţa de un loc unde lucrurile bune li se întîmplă mereu altora?! Nimeni nu pare să observe că-n timp ce noi ticluim, zâmbind stânjeniţi, pilule de încurajare-justificare-sedativ amăgitoare, nisipul din clepsidra personală ni se scurge implacabil, iar corabia ai cărei pasageri suntem se apropie tot mai tare de un nafragiu pe care, chiar şi cu un minim efort, l-am putea evita. Pentru că

Sclipiri de gând (II)

RO - vigneta
În urmă cu ceva zile, l-am prezentat pe Shafique Keshavjee – scriitor de origine kenyană, autorul unui roman-eseu apărut în 2011 la editura Nemira, „Regele, înţeleptul şi bufonul”. Între paginile cărţii sale, sclipiri răzleţe de gând semănând cu boabe grele de strugure copt, mustind de dulceaţă. Iată încă un crâmpei de lumină: „...Apropo, cunoaşteţi povestea unui episcop care a întrebat un grup de copii: „Copii mei, ce este curajul?”. Cum nimeni nu răspundea, episcopul le-a spus pe un ton doct: „Ei bine, curajul este atunci când sunteţi într-un dormitor de copii şi îndrazniţi fără nicio ezitare să săriţi din pat ca să îngenuncheaţi şi să vă spuneţi rugăciunea înainte de culcare. Are cineva un alt exemplu de curaj ca să ne propună?”, întrebă apoi, foarte mândru de el. Un băieţel ri

Sclipiri de gând (I)

RO - vigneta
Lucruri ce răzbat dintre filele câte unei cărţi – sclipiri de gând, stropi chihlimbarii de înţelepciune, lucruri de luat şi pus pe rănile sufletului în răzbaterea prin urâciunile lumii. Cât de multă bucurie lăuntrică, câtă pace pot aduce picurările acestea de Cuvânt. Spre o pildă, iată ce spune Shafique Keshavjere, un scriitor născut în Kenya, în cartea sa „Regele, înţeleptul şi bufonul” (Ed. Nemira, 2011): „Un om fără Dumnezeu este ca o floare fără pământ. Ofilirea nu-i vine din Absolut, ci din absoluta lui dezrădăcinare”. Silviu Rațiu 

Ce-i de făcut?

RO - vigneta
Petre Carp ne-a lăsat un motiv de reflecţie atunci când a făcut afirmaţia conform căreia „Românii au atât de mult noroc, că nu mai au nevoie de oameni politici!”. Acuma, dacă e să privim în jurul nostru, pare că, de la o vreme, noroc nu mai avem şi nici politicienii – aşa cum îi avem, nu se simt prea bine... Involuntar, gândul îmi zboară spre freamătul neliniştit ce răzbeşte din întrebarea răsărită, de mult, în umbra Kremlinului: „Ce-i de făcut?” Silviu Rațiu