Zilele trecute, atunci când în Palamentul de la Budapesta a fost programată alegerea noului președinte al Ungariei, membrii partidelor de opoziție au părăsit în mod demonstrativ sala. Ca în jocul acela din copilărie cu „m-am supărat, îmi iau jucăriile și plec”! De ce spun asta? Ce legătură să aibă asta cu democrația? Simplu: atunci când alegătorii trimit pe cineva în Parlament, ei îl învestesc cu un mandat: acela de a-i reprezenta. Asta e una din esențele democrației parlamentare – poporul este reprezentat în For de aleșii săi. Problema e că, din moment ce ai acceptat votul poporului, tu, parlamentar nu…

O privire aruncată în dicționar ne dă ocazia să constatăm cât de diverse pot fi tâlcuirile unui cuvânt aparent banal, cum este „recunoștință”. Cu riscul de a fi suspectat de nostalgie, voi declara că au fost vremuri în care chiar și la noi, românii, acest cuvânt s-a regăsit foarte des în întâmplările vieții cotidiene. Oamenii nu se sfiau să îl folosească într-un așa numit fond principal de cuvinte, dar și să-l trăiască. Așa cum se definește el: un sentiment de recunoaștere a datoriei (morale) față de un binefăcător. Recunoștința nu era doar o chestiune de fluturat pe buzele unse cu…

Nu mi-a fost professor, dar drumurile ni s-au încrucișat de nenumărate ori în viață. La „Slavici” (fostul și actualul „Moise Nicoară”), liceul unde mi-am petrecut, cu bucurie, adolescența, sportul care aduna cei mai mulți practicanți, în acei ani, era atletismul, dar și baschetul era destul de bine reprezentat. Numai că… Numai că, în acei ani, Liceul nr. 11 (astăzi „Csiki Gergely”) domina fără drept de apel competițiile de baschet, atât pe plan local și regional, având, după câte îmi amintesc, succese, cât și la „naționale”. Practic, în Arad nu era cine să-i învingă. Am jucat de două ori cu ei,…

„Ce i-o fi venit să-și aducă lucrările acestea tocmai aici, la Galeria Alfa?!” – mi-am zis la câteva minute după ce am pătruns în sala de pe Bulevardul Revoluției, ca să vizionez expoziția doamnei Maria Balea. Era pe la ora 3.00, într-o după amiază de februarie, iar acolo, în sala de expunere, era o lumină plăpândă cum o știam de la bun început. Galeria Alfa a fost, la vremea când și-a deschis porțile, un fel de cadou otrăvit al oficialităților din acea vreme, pentru artiștii plastici arădeni. „Să nu mai spuneți că nu aveți unde expune. Unde mai pui că…

Un incident relatat recent pe social-media mă îndeamnă să pun în discuție o problemă cu care, de pe la 1990 încoace, românii par să aibă serios de furcă. Spun „de pe la 1990 încoace” din pricină că, înainte, acest subiect era foarte frumos dezbătut în conferințe, seminarii, adunări generale și altele la fel, în vreme ce în viața cotidiană fiecare din noi întâmpina mai mici sau mai mari probleme, după modelul „teoria ca teoria, dar practica...”. Și ca să n-o lungesc, am să încerc să vorbesc astăzi despre libertate. Mai exact despre relația dintre libertatea „mea” și libertatea „celuilalt” sau,…

O mai veche postare pe Facebook ne impută – arădenilor, vreau să zic – faptul că prea ne-am denigra orașul. Că nu găsim nimic bun să spunem, în public, despre Arad. Că am fi, în cele din urmă, niște cârcotași, cum ar veni. Cunoscând autorul acestei jelanii, vreau să fac doar câteva reflecții. În acord cu definiția din dicționar, cuvântul „a denigra” înseamnă: „A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita” sau, mai direct: „a înnegri cuiva reputațiunea”. De unde ar rezulta, simplu, că ar fi vorba despre niște afirmații răuvoitoare și neadevărate la adresa cuiva. Care ar trebui să…

„Ca unul care am avut, de multe ori, bucuria să mă relaționez cu domnul Ieran, aș vrea să spun doar atât: domnul Ieran nu a făcut parte din cei care-și «zic» arădeni! Domnul Ieran a fost unul care A FĂCUT, A TRĂIT ca un arădean. Pentru că Aradul prin asta s-a distins în decursul anilor, de când a luat ființă: a avut parte de oameni care AU FĂCUT și nu doar au zis, care AU TRĂIT nu numai «în» oraș ci PENTRU oraș. Avem modele în față. Ce ar fi să nu ne mai mulțumim doar să ne «zicem» arădeni…

Reflecții la trecerea sărbătorilor de sfârșit de an. Pentru oricine este sensibil la istoria multiseculară a Europei, Praga reprezintă unul dintre simbolurile cele mai luminoase. Pentru milioane și milioane de oameni din toată lumea, o vizită, oricât de  scurtă, în capitala Cehiei constituie un punct obligatoriu al unei liste de dorințe de nerefuzat. Ai putea parafraza celebrul adagiu „Vedi Napoli e poi mori”, spunând că, odată împlinită dorința de a vizita această bijuterie a creativității uriașe a umanității, aproape că ai putea considera că... Dar nu, facilitățile pe care tehnologia ni le pune la dispoziție deschid cu adevărat calea liberă…

Dacă spun că trăim niște vremuri ciudate, sunt sigur că nu vor fi prea mulți care să mă contrazică. Spuneam cu niște ani în urmă că normalul nu mai vinde și îmi mențin cu fermitate afirmația. Tot ceea ce era considerat admis și promovat ca find „normal” în urmă cu, să zicem, un sfert de secol (!), a devenit subiect de dezbateri, de colocvii, seminarii și alte „căi” prin care se poate pierde timpul sub cuvânt că avem treabă. De la o vreme, în social-media, a început să se răspândească un curent care promovează nostalgia. Românii – unii dintre ei…

Meditație despre o lume în care ne trezim tot mai des. Peste drum de blocul în care locuiesc de ani buni, între digul de protecție și Mureș, o fâșie de pământ pe care se ridică niște construcții. Unele, cu pretenții și chiar cu înfățișare de case. Celelalte, în cel mai bun caz, niște încropeli ridicate de mâini grăbite, numai să fie acolo, să ofere un adăpost iluzoriu, în caz de ploaie. Arareori apar pe acolo și niște oameni. Greu să-i identifici. Nu poți ști dacă-s proprietari, dacă-s chiriași sau, cine știe, niște amărâți în căutare de adăpost. Și de uitare.…