Ziarul electronic al arădenilor

Despre Maria Balea, așa cum cred că se cuvine

„Ce i-o fi venit să-și aducă lucrările acestea tocmai aici, la Galeria Alfa?!” – mi-am zis la câteva minute după ce am pătruns în sala de pe Bulevardul Revoluției, ca să vizionez expoziția doamnei Maria Balea.

Era pe la ora 3.00, într-o după amiază de februarie, iar acolo, în sala de expunere, era o lumină plăpândă cum o știam de la bun început.

Galeria Alfa a fost, la vremea când și-a deschis porțile, un fel de cadou otrăvit al oficialităților din acea vreme, pentru artiștii plastici arădeni. „Să nu mai spuneți că nu aveți unde expune. Unde mai pui că e ultracentrală!?” – păreau să spună șefii de atunci, mai cu seamă că s-au învrednicit să facă și niște investiții în amenajarea spațiului: ferestre mari, vitrate, pereții neteziți și zugraviți într-o nuanță cât să ofere contrastul necesar cu lucrările ce urmau să fie expuse și, nu în ultimul rând, un sistem decent de iluminat, cât să compenseze ceea ce-i lipsea cel mai mult acestei săli: lumina natural.

Ei bine, tocmai asta m-a făcut să-mi mijesc ochii la vederea lucrărilor doamnei Maria Balea: faptul că domnia sa a venit în această expoziție cu lucrări pentru care, mi-am zis la început, ar fi nevoie de lumină naturală. De multă lumină natural.

Știam mai dinainte că pictura doamnei Balea propune o incursiune insolită într-o zonă pe care multă lume o consideră nepotrivită pentru ceea ce am putea numi „exercițiu de distilare a curcubeului”.

Pentru că, nu-i așa – zic unii, și nu sunt departe de adevăr – pictura este, trebuie să fie culoare. Nimic mai mult.

Ori, să fim serioși, griul nu este culoare.

Din acest motiv, mai există și astăzi destui care manifestă o reticență fățișă față de rebelii care-și avântă elanul creator către teritorii unde mai e loc de explorare temerară, ori care înțeleg altceva prin „distilare a curcubeului”. Cum sunt cei ce-și încearcă zborul în universul atât de controversat, încă, dar, practic, nelimitat, al griului.

Al griului „colorat”, mai exact. Pentru că, o știm, există și așa ceva.

Exegeții au găsit să-i spună „gri-nobil”, pentru a-l deosebi – zic ei – de griul de toate zilele – dar, după umila mea părere, griul reprezintă, de fapt, o alternativă a distilării curcubeului, pentru simplu motiv că, dincolo de ceea ce știința a definit ca fiind teritoriul limită al mixturii celor șapte culori ale curcubeului, Dumnezeu a îngăduit să mai fie ceva: un univers inefabil al tranzițiilor perpetue și care  conduce la ceea ce limbajul cotidian numește „gri”.

Dar acest gri, dacă ajunge în mâna unui artist al culorii – cum îi numim, îndeobște, pe pictori – se dezvoltă, înflorește până ce ajunge la acel nivel de rafinament căruia îi putem spune „nobil”. Și care, dacă e bine făcut, vibrează, are viață, sens și valoare.

Am avut șansa uriașă de a mă afla în apropierea unuia dintre cei pe care o întreagă branșă îl recunoaște ca fiind un maestru al „griului nobil” – Pavel Alaszu  – și am putut să asist de câteva ori la modul cum făurea – și cuvântul este perfect acoperit de dimensiunea efortului creator pe care l-am putut detecta în demersul lui Alaszu – griurile cu care-și însuflețea pânzele.

Atunci am înțeles motivul pentru care, atât Pavel Alaszu, cât și o seamă de alți artiști au manifestat – și continuă să manifeste –  o adevărată venerație pentru „griul nobil”.

Ei bine, Maria Balea mi-a revelat – încă din momentul în care i-am descoperit pictura prin câteva postări pe Facebook, „comise” de domnul Mihailovici – un subtil călător prin lumea frumosului – că este o promotoare plină de har a acestei minunate îndeletniciri prin care filtrează și rafinează – uneori până la ultimele limite – tonuri, nuanțe, transformându-le, printr-o alchimie sigură, în semne ale unui mesaj clar și puternic.

Am înțeles acest lucru și mai limpede în după-amiaza când am poposit la Galeria Alfa și am dat cu ochii de pânzele cu care Maria Balea a decis să iasă în lume de această dată.

Într-adevăr, pictura Mariei Balea reprezintă lucrarea unei personalități viguroase, definindu-se strict și cu metodă, arătând o disponibilitate neobișnuită pentru comunicare – o comunicare în multiple planuri, fără ocolișuri și, de aici, extrem de constructivă – dar, în același timp, lansând subtile invitații către introspecție.

După ce am parcurs, într-o primă lectură, lucrările expuse, și i-am mărturisit că, deocamdată, încerc doar să le „citesc”, să le văd pur și simplu, iar mai apoi, am să-mi fac timp să le și… discern.

Mă oprisem în dreptul unei lucrări intitulată „Efemeride” și i-am spus că le și văd, le simt efortul de a depăși condiția de cocon, căutând, cu insistență, sărutul luminii. Replica a venit simplu și direct: „Mă așteptam să spuneți asta… Dar, ia spuneți-mi, ați simțit cumva și zborul pentru care se pregătesc ele?!…”.

M-a părăsit brusc și a dispărut în spatele unei uși.

După câteva secunde, întreaga incintă s-a umplut de o lumină caldă. Aprinsese lămpile ornamentale și, dintr-odată, am avut senzația că sala aceea, ca un zâmbet trist altminteri, s-a umplut de dansul minunat al fluturilor desprinși de pe pânza pe care, încă, o priveam.

Așa am avut posibilitatea să deslușesc și multe dintre lucrările de mici dimensiuni pe care, cred, Maria Balea le-a gândit ca un soi de sistem menit să inițieze privitorul în universul pe care, apoi, îl va desluși în lucrările de dimensiuni mari. Un fel de „alfabetar” cu care artista își invită oaspeții să-și alcătuiască, apoi, un cod personal  apt să-i ajute să poată descifra mesajul – unitar, echilibrat și tonic – al expoziției sale.

Chiar dacă e „nobil”, griul cu care operează (și) Maria Balea are o calitate indiscutabilă: el reprezintă un mod extrem de curat și de direct de a adresa omului în tot ceea ce înseamnă el ca iubitor de frumos, dar și ca părtaș la crearea lui.

Da, Maria Balea stăpânește cu fermitate arta de a înnobila griul, să-i dea dimensiuni la care mulți nici nu se gândesc. Mai mult, ea a ajuns să se numere printre puținii care și știu s-o facă cu adevărat.

Într-un univers aflat într-o metamorfoză perpetuă, Maria Balea și-a găsit, cred, drumul pe care, sub aripa ocrotitoare a Harului, va putea face pași însemnați către o binemeritată împlinire.

Silviu RAȚIU

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.