Se știe de-acum, după instaurarea „puterii populare” în România, noii conducători s-au confruntat cu o sumedenie de provocări. Trebuia schimbat cam totul pentru a-și putea pune planurile de „democratizare” a țării în aplicare. Sigur că da, Justiția a fost o prioritate – cei mai mulți dintre noii conducători avuseseră de a face cu tribunalele și încă nu din posturi prea onorante, așa că trebuiau luate măsuri... Știm că s-a făcut „curățenie” mare atunci. Numai că asta a cam produs oarece deranj – de unde să scoată „tovarășii” atâția magistrați, așa, peste noapte?! Și ce s-au gândit ei – că deh,…

În România, în vremurile de dinainte de 1990, o știm, a fost promovat un sistem uneori aberant, din cauza căruia oameni altminteri de valoare, cu resurse reale, care le-ar fi permis să aspire la cariere relevante, au ajuns să caute căi de evadare, chiar să plece pe ușa din dos – sistemul era prea puternic ca să-l poți înfrunta cu șanse. Puțini au fost cei care au încercat un soi de rezistență pasivă, în așteptarea unor vremuri mai bune. Că nu le-a reușit întotdeauna, asta nu a depins numai de ei. Fostul meu coleg, Mircea Stoenescu, nu a fost unic…

În acest episod aș vrea să-l evoc pe Orban Carol, un fost coleg din procuratură. A fost un personaj mai mult decât controversat. Dotat cu o inteligență mult peste medie, având, uneori, sclipiri ce-l duceau spre pragul cel mai de sus, s-a mulțumit cu mult prea puțin în profesie, făcând compromisuri inexplicabile cu disciplina și cu rigoarea – atât de necesare în activitatea unui procuror anchetator. A părăsit procuratura pe ușa din dos, într-o perioada în care o seamă de colegi au trebuit să facă același lucru în urma unei operațiuni ciudate de „curățare” dictată, se pare, de „tovarășii de…

Numai cine nu a avut treabă vreodată la Tribunal, nu l-a cunoscut pe Vasile Ban! Întruchipare a funcționarului ieșit, parcă, din paginile prăfuite ale scriitorilor din veacurile trecute, Vasile Ban a reunit în personalitatea sa cam tot ceea ce era nevoie pentru a fi prototipul grefierului arhivar – un slujbaș pe cât de marginal pe ștatul de funcțiuni al unei instanțe judecătorești, pe atât de indispensabil în derularea rutinei zilnice a unei astfel de instituții. Iar dacă se întâmplă ca persoana respectivă să mai fie înzestrată și cu dram de „Eu” pronunțat, lucrurile pot dobândi, dintr-odată, dimensiuni epice. Cât a…

Pe domnul judecător Zoltan Gasser l-am apucat în anii când domnia sa își celebra... zenitul. Ajunsese la vârsta când își putea pregăti statutul de pensionar, iar lucrul acesta devenea tot mai vizibil, de cum treceau zilele, săptămânile care-l despărțeau de momentul când își va putea pune tocul jos și roba în cuier. Ce mi s-a părut de apreciat a fost faptul că, nici măcar o clipă, domnia sa nu a încercat să braveze, afișând o falsă dorință de a ține stindarul ridicat până în pânzele albe. Am descoperit – eu fiind proaspăt procuror stagiar la vremea aceea – o persoană…

Consecvent cu angajamentul făcut în urmă cu ceva timp – acela de a încerca să pun cap la cap un serial cu întâmplări, amintiri din lumea atât de diversă și colorată a Justiției - azi am să vă propun o altă personalitate, surprinzătoare, poate dacă ar fi să o analizăm strict după criterii de contribuții academice sau de succese notabile în carieră. Spun asta cu toate că personajul pe care îl voi prezenta în continuare s-a bucurat, în epocă, de o popularitate câștigată pe merit. Pe undeva, aș vrea ca aceasta să fie o parte din tâlcul ascuns al acestei…

Nu știu câți își mai aduc aminte de anii când domnul Mircea Pat a îmbogățit cu personalitatea sa tabloul atât de variat al magistraților arădeni. Pot spune fără teama că aș greși, că el a reușit să se remarce de la bun început, chiar că nu a fost un geniu al buchiei legii și nici vreun „june prim” monden. Mircea Pat s-a impus prin modul său original în care și-a compus relația cu profesia și, implicit, cu mediul în care și-a exercitat-o. Nimic din ceea ce poate desemna un „portret robot” al magistratului ideal nu s-a potrivit cu el: nu…

Horea Oprean este, fără îndoială, o persoană cunoscută printre arădeni. Și nu numai. Câți își mai aduc aminte, oare, de judecătorul Nicolae Oprean, nu mai puțin ilustrul tată al lui Horea?! L-am cunoscut la vremea când, stagiar fiind, descopeream frumusețea de templu a Palatului de Justiție și pe cei care se străduiau – nu fără rezultate – să o slujească: judecători, procurori, avocați și tot alaiul de grefieri, aprozi și atâția alții. Cu timpul, cum e și firesc, am reușit să-mi decantez emoțiile, impresiile, sentimentele și să alcătuiesc o numai de mine știută listă a preferaților. A celor pe care…

Am promis, atunci când am terminat episodul dedicat parlamentarilor care părăsesc câmpul de bătălie, că voi încerca să continui. Îmi ziceam că există suficient material de explorat și că mi se pare important să ne ocupăm, măcar pentru câteva minute, de acest subiect, mai mult decât actual. Nu de alta, dar suntem într-un an electoral ce se anunță interesant – cel puțin – iar pe de altă parte, modul cum evoluează (?) democrația în lumea de azi nu ne poate fi indiferent. Chiar deloc. În episodul de astăzi propun să aruncăm o privire în... ograda noastră. Să privim, un pic,…

Nu știu câți dintre cei care vor citi această poveste îl cunosc pe Mircea Adamovici, dar cei care-l știu vor putea mărturisi - așa cum o fac eu - că au ratat ocazia de a întâlni un om deosebit. Pentru că Mircea Adamovici face parte din acea categorie de oameni a căror prezență poate umple de sens o existență altminteri alunecând către un oarece tern și confuz. Mircea a fost, este și va rămâne un personaj despre care aș zice, parafrazînd un poet român, că de nu ar trăi alături de noi, el ar fi trebuit inventat. Desigur, imaginea poate…