Ziarul electronic al arădenilor

Un judecător de tip nou

Se știe de-acum, după instaurarea „puterii populare” în România, noii conducători s-au confruntat cu o sumedenie de provocări.

Trebuia schimbat cam totul pentru a-și putea pune planurile de „democratizare” a țării în aplicare. Sigur că da, Justiția a fost o prioritate – cei mai mulți dintre noii conducători avuseseră de a face cu tribunalele și încă nu din posturi prea onorante, așa că trebuiau luate măsuri…

Știm că s-a făcut „curățenie” mare atunci. Numai că asta a cam produs oarece deranj – de unde să scoată „tovarășii” atâția magistrați, așa, peste noapte?!

Și ce s-au gândit ei – că deh, nu duceau lipsă de inventivitate?! Dacă tot au creat tot feluri de cursuri de scurtă durată pentru varii meserii, apoi hai să dăm drumul și la un școală de judecători.

Ce mare lucru că unii dintre ei aveau doar gimnaziul? Ce mare scofală să învețe tovarășii niște legi, acolo și gata! Sigur că da, pentru asta trebuie că s-au bazat și pe niște magistrați din vechea gardă, cine să-i inițieze pe cei „noi” ce și cum cu ședințele de judecată, cu „procedura” cum ar fi?!

Și uite-așa, de prin anii ’50, tribunalele au început să se umple cu judecători „de tip nou” – foști muncitori, recrutați pe baza unor criterii stabilite, unde altundeva decât în „laboratoarele” de la Moscova – acolo unde… răsărea soarele și pentru români.

(Nu am cunoștință ca cineva să se fi aplecat asupra acestei chestiuni până acum, dar cred că ar fi o investigație interesantă, iar concluziile, foarte instructive.)

Și în Arad a existat un astfel de produs al „școlilor de judecători” – doamna Iuliana Zubcov. Din câte am reușit să mă documentez, doamna Zubcov a ajuns la „școală”, după ce s-a remarcat ca muncitoare fruntașă la Uzinele Textile din Arad și ca o zeloasă membră a Uniunii Tineretului Muncitoresc – UTM – (ulterior UTC). Pesemne că a avut un rol și faptul că era de naționalitate slovacă (sau bulgară?!) – satisfăcând în felul acesta și alte două cerințe foarte importante: era femeie și era de „altă naționalitate”…

Până la urmă, doamna Zubcov s-a dovedit a fi – dincolo de calitățile luate în considerare la întocmirea dosarului ei de cadre – o persoană cu un simț etic extrem de dezvoltat și – detaliu esențial – cu un bun simț juridic desăvârșit. Altfel spus, dumneaei a găsit rezolvări prin intuiție acolo unde alții foloseau cunoștințe dobândite după ani de studii.

Așa se explică și faptul că, de-a lungul unei cariere îndelungate, a reușit să obțină coeficienți foarte buni la principalii indicatori ai activității sale: a avut un număr foarte redus de sentințe desființate prin recurs, a rezolvat dosarele cu mare operativitate și, lucru de asemenea remarcabil, n-a fost blamată nici de justițiabili.

În primii ani ca procuror, am fost repartizat adeseori în ședințele prezidate de doamna judecătoare.

Într-una din aceste ocazii, pe listă s-a aflat și un dosar în care un amărât fusese trimis în judecată pentru oarece trafic de țigări. Se știe, la acea vreme țigările „fine” constituiau valută forte. Le găseai doar în magazinele pe valută ori la băieții smecheri aciuați în locuri alese cu mare grijă.

Ședința se derula normal, doamna judecătoare își cunoștea de acum lecția – avea deja o vechime apreciabilă – mă pregăteam să-mi fac pledoaria dar, brusc, între domnia sa și avocatul inculpatului s-a iscat un schimb de cuvinte care a escaladat de la o propoziție la alta.

Totul plecase de la o faptul că avocatul ceruse ca declarația clientului său să-i fie citită în întregime mai înainte ca el să o semneze.

„Ați observat, onorată instanță, că inculpatul are un nivel de educație mai redus… De aceea, cred ar fi mai ușor pentru el dacă i s-ar citi declarația încă o dată înainte de a o semna”.

„Dar de ce să mai facem asta? – interveni președinta. El de ce nu a fost atent când am dictat la doamna grefieră, că atunci ar fi știut ce semnează” – veni replica judecătoarei.

„Nu că n-a fost atent, doamna președintă, eu spuneam că inculpatul e un om simplu, nu a mai avut treabă pe la tribunale, el, știți, nu înțelege…”.

„Ce nu înțelege el, inculpatul dumneavoastră, ce nu înțelege el!”– deveni oarecum iritată judecătoarea.

„Știu și eu, doamna judecătoare… Ziceam că, poate, dacă vă spun că inculpatul e, așa, un om cu un grad mai redus… știți ce vreau să zic…”.

„Nu, tovarășe avocat, nu știu ce vreți să ziceți!”.

„Păi doamna președintă, cum spuneam, omul acesta e aproape analfabet, vine de la țară, nu e hârșit prin tribunale. Gândiți-vă și dumneavoastră că …”.

„Ascultă, tovarășe avocat, să lăsăm vorbăria! Ca să fie clar, eu nu sunt pusă aici de partid ca să gândesc. Eu sunt pusă aici să judec, înțelegeți? Să judec și atât!”.

Ar mai fost de spus ceva la toate astea?

Silviu RAȚIU

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.