Ziarul electronic al arădenilor

Nostalgii mioritice

Dacă spun că trăim niște vremuri ciudate, sunt sigur că nu vor fi prea mulți care să mă contrazică.

Spuneam cu niște ani în urmă că normalul nu mai vinde și îmi mențin cu fermitate afirmația. Tot ceea ce era considerat admis și promovat ca find „normal” în urmă cu, să zicem, un sfert de secol (!), a devenit subiect de dezbateri, de colocvii, seminarii și alte „căi” prin care se poate pierde timpul sub cuvânt că avem treabă.

De la o vreme, în social-media, a început să se răspândească un curent care promovează nostalgia.

Românii – unii dintre ei – se întrec în a-și aduce aminte de vremurile trecute, mai exact,d e vremurile când țara era guvernată de „Geniul din Carpați”.

Ca unul care mi-am trăit o bună parte din viață în acea perioadă, susțin că aș putea depune o mărturie exhausivă despre tot ceea ce a însemnat… Republica Socialistă România.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre nostalgia care a cuprins românii de o vreme.

Sigur că da, pot fi de acord că lucrurile nu merg așa cum ne-am dori. Sigur că ar putea fi mai bine, ar putea fi mai frumos, viitorul ar putea fi mai luminos…

Dar, uite că nu e!

Aflați, inexplicabil pentru un neam care „s-a născut poet”, într-o criză cronică de imaginație, nu ne punem să facem, nu ne înhămăm la treabă, nu ne manifestăm pozitiv, dar nici nu mișcăm munții de prostie, incompetență și rea-vointă din loc, să deschidem măcar ferestrele ca să intre aer proaspăt. Nu,asta nu e de noi!

Ca niște poeți ce ne revendicăm, ne apucăm să depănăm amintiri și să lăcrimăm, nostalgici, cu sentimentul că evocarea „acelor” vremuri va fi suficientă pentru a realiza schimbarea. Marea schimbare!

O scurtă incursiune pe Facebook ori altă sursă de social-media ne oferă un repertoriu impresionant de incantații mono și multicolore în care ni se evocă „acele” vremuri în care era așa de bine și de frumos… În care iernile erau ierni, iar verile erau, ați ghicit, veri.

În care oamenii erau – toți – cinstiți, corecți, amabili, eleganți și manierați… Școala era, ați ghicit, școală, cu uniforme și cravate roșii de pionieri cu tot, cozile în fața magazinelor ori a depozitelor de butelii nici nu erau ele atât de lungi, iar pe fețele oamenilor nu se citea, mai niciodată, disperarea!…

Și enumerarea ar putea continua, nostalgia de tip mioritic constituie un soi de combustibil care declanșează energii incredibile.

Iar comentariile ce însoțesc postările bogat ilustrate cu fotografii de epocă – cele mai multe din ele în culori spălăcite – virate ușor în roșu cum erau, la acea vreme filmele foto ORWO – ar putea constitui o infinită sursă de îmbogățire a fondului național de osanale sau de doine de dor.

Ceva lipsește în șirul de evocări.

Și nu e vorba de lucruri lipsite de importanță, vă rog să mă credeți. Nu e vorba de ceva ce, pe vremuri, ar fi fost preocupări periferice ale românilor, chiar așa cum au fost ei de obidiți de regimul Ceaușeștilor. Dimpotrivă, socotesc că acele lucruri au constituit, alături de altele, la fel de importante, chezășia rezistenței unui popor care – o dovedesc faptele istorice – s-a încăpățânat, atunci, să rămână el însuși, să se manifeste în coordonatele unui normal moștenit și dus mai departe, din generație în generație.

Românii „de azi” nu par să aibă, de pildă, nostalgia repectului datorat celor în vârstă, părinților, ei da, după cum nu par să își aducă aminte cu duioșie – spuneți-i cum vreți – de felul în care familia – amărâtă, speriată, lipsită de multe lucruri – se ocupa de educarea copiilor, de creșterea lor în spiritul valorilor autentice cu ajutorul cărora românul a traversat veacurile.

Nici de cultivarea unor relații bazate pe empatie, altruism (!) și decență între membrii unei comunități. Nu mai părem să ne aducem aminte de solidaritate, de atitudine civică –atâta cât era!

Nu manifestăm nostalgie nici după ceea ce este numit astăzi „refugiul în artă și cultură”, după cum nu prea văd să se manifeste un dor cât de mic după carte, după citit ca exercițiu al minții și al sufletului.

Mai departe, observ că nostalgicii de astăzi nu par să fie preocupați nici de faptul că România – națiune mândră de performanțele sportivilor săi polivalenți – a ajuns să ducă trena unora pe care, în acele vremuri după care plâng unii, „ai noștri” i-au inițiat în discipline sportive necunoscute lor.

Nu aud pe nimeni să evoce, cu nostalgie, numele unui Gheorghe Gruia, de pildă, care s-a dus de i-a învățat pe argentinieni handbalul. Și nimeni nu suspină, nostalgic, că rugbiul românesc, altădată invitat de onoare la curtea marilor puteri – Franța, Anglia – se chinuie, supraviețuind din elanul unor nebuni frumoși care refuză să lase acest sport să dispară. Cât despre gimnastică sau, uite, despre fotbal…

Nu e rău să avem nostalgii. Uneori e chiar o metodă potrivită pentru a ne ajuta să ne desprindem, temporar, de stresul cotidian ori de șocul unor întâmplări contondente; te refugiezi undeva unde e liniște, cald și bine și te lași purtat pe valurile line ale unor amintiri plăcute.

Da, o pace și o liniște care șterge realitatea poate fi o soluție. Numai că e una… narcotizată. Una trecătoare și care nu duce altundeva decât într-o alta, la fel de iluzorie. La fel de nereală și la fel de trecătoare!

Iar dacă la asta mai adăugăm și faptul că am devenit, în mod curios, excesiv de selectivi cu… nostalgiile noastre, că ne aducem aminte numai de lucruri care nu prea mai ajută la nimic și le lăsăm deoparte pe cele care ar putea, mai mult, ar trebui să ne motiveze în deciziile curente ale vieții, atunci se cheamă că nu facem altceva decât să pășim, de bună voie, în capcanele în care, odată prinși, riscăm să pierdem totul.

Fuga, retragerea în aburii grețoși ai unei nostalgii pâcloase nu reprezintă o soluție! Dacă din alt motiv nu, pentru că pâcla se va risipi într-o zi, iar noi ne vom trezi nas în nas cu aceeași realitate de care am încercat să fugim.

Dar dacă tot e să nu scăpăm, de ce, oare, nu am confrunta-o de la bun început?

Silviu RAȚIU

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.