Am susținut în editorialul trecut că nu voi semna petiția prin care se cere grațierea lui Gică Popescu și îmi mențin poziția.
De ce revin asupra subiectului?
Simplu: am identificat pe cei care au inițiat această strângere de semnături și a trebuit să remarc faptul că totul a pornit de la câțiva (?) parlamentari PSD.
O să mă întrebați, ei și?
Tocmai că aici e ascunsă pisica…
Este de notorietate faptul că un act de grațiere personală este de competența exclusivă a Președintelui. Așa glăsuiește Constituția, asta e legea și, deocamdată, nimeni nu poate trece peste ea. Oricâte semnături s-ar aduna, pe oricâte petiții mai mult sau mai puțin lacrimogene!
Pe de altă parte, grațierea personală se acordă doar dacă este cerută de cel în favoarea căruia ar urma să fie semnat decretul Președintelui. Care președinte este chemat să examineze temeinicia cererii funcție de o sumedenie de criterii, printre care, după știința mea, nu există și cel al existenței vreunei petiții de susținere.
Desigur, poate fi un element, dar, în contextul actual al României, nu este, în nici un caz, unul care să-i fie favorabil milionarului oltean.
Să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă Președintele Băsescu ar da curs unui astfel de procedeu prin care să se poată obține grațieri personale. Câte tone de liste kilometrice de petiții nu s-ar putea depune la registratura Palatului Cotroceni?! Și cât de drept ar fi ca cei ce nu pot strânge astfel de liste, să nu beneficieze de șansa de a fi iertați de pedeapsă?!
De la această ultimă afirmație vine și rezolvarea enigmei: de ce s-a trezit dintr-odată compasiunea asta mare în inima unor lideri PSD? Și de ce declară, poate prea grăbit, premierul Ponta că el susține această campanie?
Ca un jurist ce este, să nu știe el că, la o adică, petiția aceasta nu are nici o finalitate în ce-l privește pe Gică Popescu?!
Aici vine momentul când vă îndemn să ne aducem aminte de faptul că, în urmă cu niște luni în, opinia publică a fost scandalizată de inițiativa PSD de a încerca să treacă prin Parlament „Legea amnistiei și grațierii” – o lege „cu dedicație” atât de străvezie încât nici nu trebuia să știi a buchisi slova ca să pricepi cui îi era adresată.
Manevra a eșuat lamentabil pe bună dreptate și, se pare, a mai adăugat o piatră de moară pe ceea ce, la ora aceea, mai era coaliția USL.
Mai recent, cu prilejul expunerii intențiilor guvernului Ponta 3, băieții veseli din Palatul Victoria au strecurat printre măsurile pe care și le-au fixat pe lista de priorități și readucerea în discuție a acelei legi. Numai că, se știe, PNL s-a opus din start adoptării ei, iar la ora actuală majoritatea firavei coaliții de guvernare este mai mult decât subțire. Oricînd poate apărea o defecțiune ce o poate bascula direct în apa Dâmboviței.
Așa se face că sforarii din PSD au „ghicit” această stratagemă cu petiția de simpatie pentru sărmanul Gică Popescu, încercând să forțeze crearea unui așa zis „curent de opinie” pe care să-l folosească, demagogic, în dezbaterile din Parlament privind susamintita lege.
Manevra miroase urât. Cu atât mai mult cu cât, forțând un pic nota, ne-am putea gândi că Gică Popescu și ai lui n-au fost altceva decât carne de tun într-un război cu o miză imprevizibilă, purtat de PSD sub stindardul „După noi,potopul!”.
Să ne ferească Dumnezeu de mai rău!
Silviu Rațiu
Martie, 2014
