Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Corul bocitoarelor

Circulă pe rețelele de tot felul – on line, off line și câte or mai fi – refrenul unui cor de bocitoare sui generis, în frunte cu un fost candidat „independent” la fotoliul de primar.

„Vai și amar, Aradul e așa și pe dincolo, e nicăieri, un târg prăfuit, un loc să nu mai stai acolo nici un minut…”. Și tot așa!

Nimic de zis, cele mai multe din „versetele” bocetelor îngânate, de dimineața până seara, de acest cor, au o acoperire perfectă în realitate.

La nici doi ani după Revoluția din 1989, „orașul de pe Mureș” a intrat parcă într-o  imersiune lentă și tot mai pronunțată, din care n-a reușit să-l oprească nici una din administrațiile care s-au succedat în Palatul de pe Bulevardul Revoluției.

Este un adevăr pe care nici un om de bună credință și care și-a petrecut mai mult de 24 de ore din viață între „zidurile” acestui oraș, nu-l poate tăgădui.

Nu aceasta ar trebui să fie soarta fostului oraș regal, a locului pe care Nicolae Iorga l-a botezat (a știut bine de ce!) ca fiind „Mica Vienă”, a orașului unde au fost elaborate tezele esențiale ale Unirii celei mari!

Aradul trăiește trist și nedrept de urât.

Acestea sunt fapte incotestabile, pe care le contabilizăm an după an și care îngroapă și mai mult un blazon pe care l-am moștenit fără nici un efort de la cei de dinaintea noastră.

Dar, de aici și până la bocitoarele de pe Facebook, să iertați, e o cale supărător de lungă!

Nici chiar așa!

Pentru că, în orașul acesta mai trăiesc destui oameni care ar vrea și chiar ar putea să schimbe ceva. Să repună lucrurile în mișcare, iar mișcarea să urmeze o direcție corectă, un curs în sfârșit ascendent.

Doar ceva curățenie ar fi potrivită pentru început. O mătură viguroasă, mânuită de mâini hotărâte și, foarte important, oneste, de bună credință.

În primul rând, falșii patrioți locali. De toate culorile, vârstele, rangurile și pozițiile sociale pe unde s-au cocoțat, cei mai mulți, cu nerușinare și de unde se dau deontologi nevoie mare, buni de gură și de amușinat oportunități de unde să-și mai chivernisească buzunarele.

Apoi, bocitoarele. Gata cu lacrimile – reale sau, cel mai ades, de crocodil – inclusiv ale unora care nu au știut să câștige atunci când au avut șansa să o facă.

Nimic mai periculos decât să promovăm, cu mult zgomot, imaginea unei neputințe maladive, mai ales că, o știe toată lumea, nici o speranță în ajutoare „din afară”. Exemple de localități care și-au croit singure un destin mai bun, desenându-și un parcurs ascendent care se derulează la timpul prezent ar trebui să motiveze, să dea imboldul tuturor celor care doresc un viitor mai bun al Aradului.

Se apropie un (nou) an electoral.

Ce ar fi dacă am pune umărul – atâți câți vrem și putem – să deschidem ferestrele, să intre din nou aer curat în casa noastră comună, cu nume pe cât de simplu, pe atât de frumos – Arad?!

Ne-o datorăm cu prisosință, dar, mai ales, o datorăm celor care vin după noi!

Ne-o datorăm pentru un motiv simplu: avem tot dreptul să trăim frumos într-un loc care este al nostru și nimeni n-ar (mai) trebui lăsat să ne împiedice să facem acest lucru.

Le-o datorăm celor ce vin după noi pentru că este un dat al oricărui om, să lase în urma lui semnele unei existențe care s-a consumat frumos, „ca la lumina zilei”, cum ar spune Apostolii.

Și-atunci, ce așteptăm?

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.