Monografii: De la tramvaiul cu cai, la primul autobuz

La 6 iulie 1869, Primăria a concesionat transportul comun orăşenesc, pe termen de 50 de ani, Societăţii Arădene de Cale ferată, Rutieră şi Fabrica de Cărămidă.

Contractul a devenit operaţional, în acelaşi an, la 24 octombrie, când locuitorii oraşului, au beneficiat de serviciile a trei linii cu cinci tramvaie cumpărate din Viena, trase de cai, pe o lungime de 10, 2 km.

Distanţa a crescut în anii următori, la 13,6 km, acoperind traseele: linia 1 – de la vechiul pod de peste Mureş, construit din lemn, din dreptul stadionului Gloria de astăzi, la Gara de Cale Ferată, linia 2 – Gara de Cale Ferată – Calea Aurel Vlaicu – Moara Neuman din Gai (Indagrara), linia 3 – din Centrul oraşului – strada Lucian Blaga – strada Mărăşeşti – Obor, unde funcţionau fabricile Thones şi Freiberger.

Fiind construite pe un ecartament normal, de 1,435 m, vagoanele permiteau pe lângă asigurarea circulaţiei în comun a persoanelor şi transportul mărfii, care aducea de altfel, concesionarului, cel mai mare beneficiu.

Se circula pe o linie simplă, pentru întoarcere, fiind schimbată, poziţia cailor, care erau aşezaţi la celălalt capăt al vagonului. Tracţiunea animală, asigura un ritm de 15 minute, pentru tramvaiele care aveau ca punct final Gara oraşului şi 30 minute pentru cele care circulau spre Gai şi Bujac, până la Fabrica de Spirt şi Drojdie – Neuman.

Opririle dese, la fiecare colţ de stradă, şi mai ales cele neprevăzute, solicitate de călători, precum şi condiţiile grele de rulaj pe timpul iernii, au generat multe întârzieri şi nemulţumiri ale populaţiei.

Deoarece, această formă de transport în comun era lentă şi cu capacitate mică, nu putea ţine pasul cu ritmul dezvoltării industriale.

Drept urmare, în anul 1908, Primăria a înfiinţat Societatea de transport cu autobuzele.

Primul autobuz, fabricat de uzinele Westinghouse din Le Havre, a ajuns în Arad la 29 iulie 1908, iar alte 11 maşini identice au fost montate la Fabrica MARTA din Arad.

Greoaie, echipate cu un motor de 100 cai putere şi roţi masive, care rulau pe un bandaj din cauciuc plin, vehicolele zguduiau clădirile din preajmă şi deteriorau pavajul drumurilor, producând un zgomot supărător.

Erau etajate, cu 16 locuri pe scaune, în compartimentul închis de jos, destinat mai ales femeilor şi alte 18 locuri pe platforma superioară, deschisă. Era prima organizaţie de acest tip din România şi a funcţionat până la reachiziţionarea autobuzelor, pentru interese militare, în 1914.

La 13 iulie, 1913, Societatea de transport în comun, cu tramvaie trase de cai, a fost lichidată, ca urmare a preluării principalului pachet de acţiuni de către Primărie.

În continuare, s-a recurs, exclusiv la transportul pe calea ferată, cu vagoane tractate mecanic, la început de locomotive cu aburi, apoi cu benzină, cumpărate de la firmele germane Orenstein şi Koppel.

Sistemul a asigurat, până în 1923, pe traseul P-ţa Avram Iancu –Fabrica de Spirt şi Drojdie, atât transportul de persoane, cât şi pe cel de mărfuri.

Staţiile de tramvai pe acest traseu erau următoarele: Piaţa Avram Iancu, colţul străzii Meţianu, Debitul de tutun Octogon, vis a vis cu Biserica Minoriţilor, vis a vis cu Casa Oraşului, Colţul străzii Crişan, În gura Calei Radnei, la Palatul Direcţiunei Regionalei CFR, la stabilimentul de mişcare a tramvaiului comunal, la Cazarma Călăraşilor din Calea Aurel Vlaicu, la drumul spre morminţii de sus, vis a vis cu strada Şcoalei Şega, vis a vis cu apoteca, la încrucişarea şinelor CFAC, N’aintea fabricei Neuman.

sursa: prof. Horia Truţă – Monografiile oraşului Arad, Gai, vol I

comentarii