Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Afacerea autobuzul, un nou episod

silviu-ratiu211111112121111111111-150x150113112Să ne aducem aminte: autobuzul cu destin tragic din anii ‘70, autobuzele cu mineri aduși în capitală pe post de… grădinari, o dată, de două ori, cine  mai știe de câte ori, că ar fi trebuit ca tot Bucureștiul să fie un imaș cu floricele multicolore, iar fostul președinte Iliescu – grădinarul șef.

Apoi, autobuzele cu vameși ”corupți”, dispăruți prin dosare nefinalizate cândva. Mai aproape, autobuzele cu jandarmi – mascați și nu prea – împărțind legea și democrația cu bâte și gaze lacrimogene. Urmate de alte autobuze, ticsite cu oameni umpluți de sânge, schilodiți de cei veniți să-i educe în spiritul democrației portocalii.

După referendumul de mai an, alte autobuze, cu procurori porniți să caute frauda… în carul cu fîn.

Acum, un nou autobuz. Trimis pentru a duce niște adolescenți ”la audieri”. La grămadă. Ca vitele la tăiere ori ca, mai nou, turmele de oi pornite-n transhumanța pe model UE.

De parcă în țara aceasta nu ar mai exista nici o lege. Nici măcar cea care se numește Constituția și care garantează, printre altele, libertatea sacră a persoanei, dreptul ei de a dispune fără nici o îngrădire, de ea însăși, de a merge, sau nu, acolo unde dorește ori unde are un interes legitim.

Și în numele cărei libertăți, nimeni nu are a se atinge de acea persoana, dar chiar NIMENI, până ce restrângerea ori suprimarea libertății nu ar deveni necesară pentru a proteja o valoare mai importantă. De pildă, binele public, viața, sănătatea altora, orinea de stat și de drept.

Pe lângă Constituție – dar și în aplicarea ei – în România există și un Cod de procedură penală; acesta este, pentru neinițiați, un set de reguli care trebuie folosite atunci când avem de rezolvat – procurori, judecători, polițiști, avocați – un caz în care se discută despre vreo faptă prevăzută de legea penală.

Codul acesta, lucru ciudat, ar zice unii, are (încă) o logică interioară sănătoasă și un sistem de reguli (destul de) bine structurate pe care, dacă le urmezi întocmai și cu bună credință, ai toate șansele să duci lucrurile la bun sfârșit. Ce care compun sistemul judiciar penal pot finaliza cu succes dosarele pe care sunt chemați să le rezolve, pe baza celor prevăzute  în lege, cu atât mai mult dacă se asigură că o fac în respectul strict, obiectiv și echilibrat, a ceea ce acele prevederi reglează și garantează.

În acest context, cei care au declanșat cea mai recentă operațiune ”Autobuzul” ar fi trebuit să știe că nici o persoană nu poate fi silită să se prezinte la ”audieri”, dacă mai înainte, nu i se aduce la cunoștință calitatea în care urmează să fie audiat și, dacă nu se face dovada că ar fi fost citată legal. Fie că vorbim de făptuitor, de învinuit, inculpat și, cu atât mai mult, de martori.

Apoi, ca să emiți un mandat de aducere, ai nevoie să dovedești că, anterior, ai trimis o citație și că cel citat a refuzat, fără motiv, să onoreze invitația. De la această regulă – simplă, dar imperativă – se poate deroga doar dacă se demonstrează că situația este de o gravitate extremă, ori de maximă urgență, punând în discuție riscul compromiterii grave și iremediabile a dosarului, a unor probe etc – și că nu există nici un alt mijloc care să asigure prezența acelei persoane în fața organului judiciar.

Informațiile difuzate prin presă nu au lăsat să se înțeleagă nici un moment că grupul de elevi îmbarcați cu forța în autobuz, fix la ieșirea de la ultima probă a examenului, ar fi reprezentat un pericol deosebit, că ar fi refuzat anterior să dea curs unei invitații legale – nici nu aveau cum, câtă vreme toată săptămâna au fost ocupați, unii cu învățatul, alții cu fițuicile sau cu ”tehnica” – ori că ar fi avut manifestări care să trezească bănuiala că ar vrea să fugă din țară.

Și atunci, care să fi fost rațiunea în numele căreia acțiunea polițiștilor de a tăbărî pur și simplu peste acești elevi și de a-i mâna, cu forța, spre autobuzul comandat de procurori, să poată fi considerată ca fiind legală!?

Încă ceva.

Orice persoană chemată ”la audieri” are dreptul să fie asistată de un avocat. Indiferent de calitatea în care este chemată. Chiar martor să fie și tot are dreptul la avocat.

N-am auzit pe nimeni, la prânz, să fi spus că tinerilor îngrămădiți în autobuz li s-ar fi adus la cunoștință această prevedere legală. Că li s-ar fi pregătit avocați din oficiu sau că li s-ar fi garantat dreptul de a-și aduce avocați aleși, de acasă.

Detaliu lipsit de importanță, or să-mi spună unii.

În fapt, o încălcare grosolană a legii, a unui drept consacrat – și el – în Constituție și a cărui exercitare este precis stabilită în același cod de procedură penală!

Pentru încălcarea unor astfel de ”detalii”, România este condamnată, an de an, la CEDO, iar castanele fierbinți – de ”mărimea” a sute de mii de euro anual – le scoate din foc contribuabilul român.

Un ultim amănunt: am auzit că unii au fost iritați de faptul că primul ministru i-a telefonat ministrului de Justiție în chestiunea autobuzului cu elevi, fapt recunoscut, de altfel, de chiar Victor Ponta.

Vezi bine, din pricina acestui telefon, procurorul de caz ar fi renunțat la intenția de a le oferi acelor elevi o plimbare gratuită cu autobuzul. Chiar și împotriva voinței acestora! Și chiar dacă, așa cum am văzut, nu a avut nici o acoperire legală.

De ce nu am putea crede că domnul procuror a revenit la gânduri mai bune și că, dându-și seama de greșeală, a decis să o îndrepte singur? De ce să avansăm automat ideea că domnia sa ar acționa doar ca un buton anonim într-un mecanism monstruos. Nu cred că face bine nimănui un astfel de mod de a gândi. În primul rând celor care își mai păstrează încrederea în justiția din România. Care poate greși, dar care nu trebuie, în nici un caz, diabolizată!

Cât privește telefonul premierului. Dacă nu în cazuri din acestea, când legea este încălcată, iar opinia publică reacționează violent și îndreptățit, atunci când să ia atitudine un prim-ministru? Când să își sune miniștrii dacă nu atunci când este nevoie de o intervenție rapidă pentru readucerea lucrurilor la normal? Și când să ceară socoteală celor din subordinea sa, când aceștia, ori cei pe care-i păstoresc, calcă strâmb?!

Ori, ar fi mai bine ca și în continuare, primul ministru – oricare ar fi el – să dea telefoane doar când e vorba de o nouă mânărie, cu bani de la buget, dacă se poate? De un nou furtișag pe care să-l acopere, unii altora, ca între cumetri?!

Și-un gând, de încheiere: oare cum ar fi reacționat aceeași parte a presei dacă Victor Ponta n-ar fi dat telefonul cu pricina?

Silviu Rațiu

Iulie, 2013

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.