Zilele trecute am cumpărat de la magazinul Jumbo din Arad o jucărie pentru un băiețel pe care urma să-l vizitez în cursul săptămânii. O mașinuță cu telecomandă, la un preț foarte decent.
În seara când am ajuns la băiețel acasă, i-am înmânat cadoul, iar el, bucuros, s-a și grăbit să-l desfacă, să încerce să-l pună în mișcare.
Vezi să nu. În primă fază, mașinuța nici măcar n-a dat semn că ar vrea să prindă viață. După niscai „descântece”, a pornit, în sfîrșit. A și mers. Înainte, vreo doi metri. Dar vezi să nu cumva să cotească, deși ar fi trebuit. De mers înapoi, nici atât.
Apoi, n-a mai vrut nici înainte.
Iar „descântece”, ceva mângâieri și rugăminți fierbinți…
Seara ar fi continuat în ritmul acesta dacă nu și-ar fi adus aminte, băiețelul, că „Nenea, dar se poate înlocui. Mi-a spus mama că ce-i defect, se poate înlocui…”.
Zis și făcut: a doua zi m-am prezentat la Jumbo: „Am venit să înlocuiesc produsul acesta. Nu merge.”
„Aha, nu merge, păi ia uitați-vă dumneavoastră pe versoul bonului, să vedeți că azi nu schimbăm produse defecte. Veniți dumneavoastră poimâine…”.
Ei da, disciplina e disciplină – mi-am zis și am plecat spre casă.
Am revenit conform programului și am repetat solicitarea: „Știți, mașinuța asta are o problemă. E cam… năzuroasă… Ba vrea să pornească, ba nu vrea… Aș vrea să o returnez și să iau alta. Mă gândesc să aleg alta, chiar dacă e mai scumpă, să fiu sigur că va fi bine…”.
Mi s-a cerut să aștept până vine un „altcineva”, nu știu cine, să vadă dacă…
Și a venit.
Un tânăr, alminteri decent, cât de cât amabil, dar în privirea căruia am deslușit, din prima clipă, un licăr de suspiciune care m-a făcut să înțeleg că nu va fi bine. De parcă și-ar fi zis că vede în mine un șemecher sadea, pornit să le dea cine știe ce tun în afacere.
Într-adevăr, n-a fost bine.
A luat obiectul, a început să-l învârtă pe toate fețele, s-a îndepărtat de mai multe ori de pultul unde mă aflam, a vorbit minute în șir la telefon, a revenit victorios și mi-a arătat: „Uite că merge! La mine merge!”.
Eu nici n-am contestat asta. Da, și „la mine” a mers. Câțiva metri. Și de câteva ori. După care, n-a mai mers. Și tot așa.
Am încercat să-i explic că nu i se poate cere unui copil de 6 ani să aibă răbdarea de a dibui momentele când jucăria pe care numai ce a primit-o se va sinchisi să funcționeze. Ei aș, vezi să nu mă asculte cineva. Lui i s-a transmis – sunt absolut sigur – ordinul de a nu ceda, nici de ar fi să cadă pe baricade…
A mai apărut și o altă persoană. Arogantă – puțin spus.
Eu – infractorul care voiam să păgubesc magazinul cu imensa sumă de 30 de lei, dânsa – cerberul pregătit să mă oprească. Dacă ați vedea ce mi-a scris în hârtia pe care am completat-o ca și „reclamație”. Și cât a fost ea de mândră că m-a pus la punct?!
Ce n-au înțeles oamenii aceștia este că eu nu voiam decât să pot intra în posesia unui produs care să funcționeze. Pur și simplu. Și nu doar când i se năzare. Aș fi vrut, domnilor de la Jumbo, să înlocuiți mașinuța cu nazuri cu una… fără! Atât. Lucru absolut legal, de altminteri.
Mi s-a propus sa las produsul „pe mandat de verificare”.
„Cum să merg la băiețelul căruia am vrut să-i fac o bucurie și să-i spun că am lăsat mașinuța «pe mandat»“. Și că el trebuie să-și amâne bucuria. Poate, până la calendele grecești, mai știi?!
Ca să nu mai spun că, mandat în stânga, mandat în dreapta, costurile cu „mandatul” ar fi fost, este limpede, o pagubă în contul magazinului. Pe când soluția propusă de mine însemna, nimic mai mult decât să merg până la raft, să iau o altă mașinuță, s-o verificăm la stand și să completăm documentele de înlocuire. Ce să mai vorbim de faptul că ar fi câștigat un client mulțumit și ar fi făcut o bucurie unui copil. Care nu știe ce-i aia „mandat de verificare”.
Și, chiar așa, la acest nivel, nici nu cred că ar trebui să știe!
Una peste alta, băiețelul a rămas fără mașinuța de la Jumbo. De ce? Pentru că am luat-o – pentru asta n-am avut nevoie de nici un „mandat” – iar când am vrut să o fac să funcționeze, vezi să nu reușesc. Nici înainte, nici în marșarier, nici la stânga, nici la dreapta. Așa că, am scăpat de ea.
Și dacă mă gândesc că mașinuța a costat 30 de lei. Sau nici măcar atât.
Iar cu băiețelul?
El s-a bucurat în seara asta. A primit o altă mașinuță. De la un alt magazin.
Să vă fie de bine!
Silviu Rațiu
