Ocupaţia de bază a locuitorilor fiind agricultura, agrosistemele Gaiului erau organizate, în 1990, pe o suprafaţă de 5.678,01 ha, din care 4.648,10 ha – teren arabil, 203,72 ha – fâneţe, 517,56 ha – păşune, 25 ha – livezi, 1,56 ha – păduri, 282,07 ha, fiind neproductiv.
Pe suprafeţe mari, în Gai se cultivau cereale, grâu de toamnă, porumb, orz, ovăz, secară, care au constituit principalele culture, dar şi tutun, in, cânepă, sfeclă de zahăr, plante oleaginoase, furajere şi zarzavaturi.
În anul 1940 a fost introdusă cultura orezului, dar, după două decenii de încercări, uneori chiar cu succese importante, s-a renunţat la ea.
De asemenea, după 1990 s-a renunţat la cultura plantelor tehnice: tutun, plante textile şi oleaginoase, sfeclă de zahăr.
În ceea ce priveşte ramura zootehnică, existau vechi preocupări pentru creşterea bovinelor, porcinelor, ovinelor, a cailor şi păsărilor de curte.
Micile gospodării private, familiale, foloseau sistemul pastoral, în timp ce fermele sistematice au adoptat, încă din 1880, până în 1990, sisteme intensive de producţie.
Erau de asemenea frecvente gospodăriile familiale, cu amenajări speciale pentru cuibăritul porumbeilor, stupărit şi creşterea viermilor de mătase.
Activităţile economice din zonă, lucrările agricole, au devenit importanţi factori de stress şi modificare a habitaturilor, cu modificări profunde în dezvoltarea efectivelor de animale.
Simpla cosire, recoltarea şi transportul fânului, chiar când se realiza în echipe de 2-3 oameni, cu căruţa trasă de cai, zgomotul şi mişcările iminente acestei activităţi, lasă urme grave, în ceea ce priveşte disconfortul şi stresul animalelor din preajmă.
Păsările sunt foarte răspândite în cartierul Gai, cele mai cunoscute fiind: ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), ciocârlanul moţat (Galerida cristata), prepeliţa (Coturnix coturnix), ortolanul (Emberiza hortulana), codobatura albă (Motacilla alba) şi fâsa de câmp (Anthus campestris), ultimele trei fiind pe lista speciilor ocrotite.
În timpul migraţiilor, numărul speciilor creşte, la acestea adăugându-se şi cele prădătoare.
Periodic, se acţiona, pentru limitarea numărului de ciori (Corvus corone), ale căror colonii, se dezvoltau impresionant în lunca Mureşului.
În 1937, se semnala faptul că, în fiecare seară, se trag dinspre Zădăreni, ca nişte nori, stoluri uriaşe de ciori, care atunci când zboară, întunecă soarele.
Drept urmare, în ianuarie şi februarie s-a acţionat pentru otrăvirea cu stricnină a acestor zburătoare. Populaţia a fost avertizată, prin batere cu toba, şi anunţuri repetate, pentru evitatrea accidentelor.
Ciorile căzute, după o verificare permanentă, trebuiau îngropate la adâncimea de 0,5 m.
Situaţia s-a repetat în anii următori, fiind solicitat şi sprijinul organizaţiilor de vânătoare, find instituit chiar un sistem de recompense.
O parte a animalelor din Gai s-a adaptat la prezenţa omului, trăind în apropierea lui, pe lângă casă, în grădini şi livezi. Aşa sunt: vrabia de casă (Passer domesticus), guguştiucul (Streptopelia decaocto), rândunica (Hirudo rustica), mierla neagră (Turdus merula), piţigoiul mare (Parus major), iar dintre mamifere: şoarecele de casă (Mus musculus), cârtiţa (Talpa europaea).
În prezent, prin urbanizare, caracterul preponderent agricol al Gaiului, a fost înlocuit, cu preocupări din domeniul industriei şi al serviciilor. Aspectul vechii suburbii rurale s-a schimbat prin asimilarea beneficiilor contemporaneităţii.
sursa: Monografiile oraşului Arad, Cartierul Gai, vol. I, prof. Horia Truţă
