Punct și de la capăt. Nici măcar speranță?

O știre caldă, atribuită unor oficialități de la Bruxelles și reluată inclusiv de prestigiosul ”The Times”: potrivit unei decizii recent adoptată în spatele ușilor capitonate, cât de curând, peste 400.000 din cei ce au pătruns până sub zidurile Berlinului, de la începutul acestui an, vor fi expulzați din Europa!

Trebuie să mărturisesc că, de nu ar fi fost reluată și de niște oameni pe care-i cred, încă, serioși, aș fi zis că e o glumă de prost gust. Cu care să mai amuțească nițel vocile din ce în ce mai puternice ale celor care, trezindu-se după vacanță cumigranții la poartă, au început să-și dea seama de proporțiile fenomenului cu care se confruntă, de-acum, Europa întreagă.

Dar dacă o spun și oamenii în a căror judecată și bună informare mai pot avea încredere, înseamnă că lucrurile sunt reale și că măsura a fost pusă în discuție. Măcar atât.

Am putea spune, în regulă, se va proceda la returnarea a jumătate de milion de migranți, cel puțin în locurile de unde au pornit spre Europa, iar presiunea va scădea proporțional.

Și? Ce va rezolva o asemenea măsură? Cui va folosi?

Mai întâi, nu era mult mai simplu să nu se ajungă la această invazie de oameni, cei mai mulți dintre ei, necăjiți, dorindu-și, pur și simplu, o viață mai bună? Nu s-ar fi putut împiedica acest adevărat exod de populații amestecate, dar la fel de dezorientate și de ușor de manipulat de personaje obscure, urmărind, fiecare, altă agendă, la fel de pernicioasă, în primul rând pentru cei mulți, dar și pentru cei loviți, fără voia lor, de consecințele acestui fenomen?!

Apoi, mai pun o întrebare: ca să ajungă până în inima Europei, jumătatea asta de milion de oameni a cheltuit o grămadă de bani. Dacă e să-i credem, și-au pus la bătaie tot ce (mai) aveau, pentru a suporta cheltuielile cu drumul spre ”țara făgăduinței” (nu are importanță cum s-o numi ea) unde, culmea, au și fost invitați, la un moment dat, în mod explicit.

Cine le va da înapoi banii acesția, dacă, prin măsura preconizată, se va dovedi că visul a fost nimic mai mult decât o himeră, iar invitația, mincinoasă?

Și ce vor putea face oamenii aceștia, returnați în țările lor sau, oriunde, aiurea, când se vor trezi că nu au nici o lețcaie și nici o perspectivă cât de cât apropiată către un mai bine?!

Dar mai e ceva: cine și cum va justifica miliardele de euro cheltuite, în fel și chip, pentru găzduirea, hrănirea, acordarea de tratament medical acestor oameni, pe durata cât ei se vor fi aflat în Europa, acolo unde, să nu uităm, au fost invitați în mod călduros de mesaje iresponsabile ale unor politicieni în a căror dreaptă judecată greu să mai poți avea încredere. Este vorba de banii contribuabililor europeni. Din toate cele 28 de țări membre.

Bani care – fără nici o ipocrizie – Europa i-ar putea cheltui pentru a-i ajuta pe oamenii aceștia în țările de unde vin sau,cel puțin, în țări mai apropiate de locul de unde au plecat. Care, o fi ea în război sau la ananghie, din varii motive, dar tot ”țară natală” se numește!

Iată, însă, că Uniunea Europeană se vădește, din nou, guvernată de oameni care, se pare, au agende foarte diferite de principiile pe care, tot ei, le afișează în discursuri sforăitoare ori în tirade virulente. Culmea, la adresa unora care au încercat – și continuă să o facă – să țină cumpăna rațiunii în echilibru.

Printre care, cu voia dumneavoastră, și România. Atât cât s-a putut, având în vedere că nici noi nu producem o imagine grozavă cu ”migranții” noștri.

Au vândut, până de curând, iluzii, cheltuind pentru asta sume colosale.

Acum, se pregătesc pentru trezirea le realitate. Care, să fim de acord, pentru o mulțime de oameni, va fi dureroasă. Iar dacă te gândești că, cei mai mulți dintre ei, nu meritau să fie manipulați în jocul acesta nebunesc, ajungi să te îndoiești de tot ceea ce mai poate însemna onestitate și, ca să vezi, ”corectitudine politică”.

Care politică și, mai ales, care ”corectitudine”, atunci când te joci cu milioane de destine, fără să-ți pese, câtuși de puțin, de suferință, de disperare, de faptul că le iei, celor mai mulți, și ultima speranță?!

Silviu Rațiu

7 octombrie, 2015

comentarii