Oriunde în lume, liberalii se revendică dintr-o stirpe aleasă, ce ține de elita societății. Ei și, să zicem, conservatorii, partide ale „gulerelor albe”. Și ale bunelor maniere.
În perspectivă istorică, și liberalii români par să fi făcut o figură frumoasă, decenii la rând, în țară dar și în elita europeană. Chiar și cei care s-au înscris în PNL-ul reînființat după Decembrie 1989 – cât la conducere a fost un Radu Cîmpeanu sau un Mircea-Ionescu Quintus – au reușit să mențină un standard satisfăcător deși, pe la manșete, cămășile lor (încă) albe, începuseră s-o dea pe nunațe de gri, iar vorba le era din ce în ce mai răstită. Maniere? Stoc pe terminate…
Erau primele semne că începea epoca acelor comprisuri – și compromiteri – care au culminat cu saltul mortal executat de un PNL tot mai aiurit și mai aiuritor, în structura de tip struțo-cămilă numită USL.
Care „salt” a fost posibil și din pricina apariției în primele linii ale partidului a „plotonerilor” de tip Puiu Hașoti, Ludovic Orban și, mai ales, Relu Fenechiu – personaje de un grobianism greu de conceput chiar și în peisajul politic dâmbovițean.
Încet-încet, a trebuit să ne obișnuim cu ideea că, în numele „modernizării” conceptelor ideologice, ar fi bine să uităm (și) de elitismul liberal, de gulere albe, de maniere elegante, ba chiar de banalul costum cât de cât curat, fără pete incerte pe rever.
Am crezut că, în timp, se va petrece un soi de decantare – seniorii mai sunt acolo, ar fi fost de așteptat să-și poată impune, măcar de ochii lumii, autoritatea – pe parcursul căreia să se mai cearnă nițel neghina (prea) grosieră și să rămână, măcar de fațadă, ceva din luciul vremurilor trecute. Când Brătienii…
Dar, uite că cei ce s-au așezat – temeinic de tot – în fruntea bucatelor la masa de sub faldurile drapelului albastru cu săgeată, nu-și mai pot ține în loc pornirile atavice, evocând vremuri când omul exersa primele sunete articulate și umplând, cu tot dinadinsul, spațiul și așa urât mirositor al politicii autohtone, cu gesturi și zgomote de neimaginat într-o lume cu pretenții de normalitate!
În regulă, pot fi de acord că manevrele mai mult sau mai puțin recente ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, fostul președinte al PNL și fost premier – primul și, deocamdată, unicul de la Revoluție încoace din partea liberalilor – nu pot primi prea multe calificative pozitive. Nici demisia lui precipitată și absolut ilogică, nici felul în care a primit apoi – un dar otrăvit?! -, președinția Senatului dar, mai ales, tentativa sa de revenire în PNL pe o ușă greu de definit ca fiind cea „din dos”.
E greu de pătruns în misterul acestei manevre, dar este clar că ea nu ar fi fost posibilă fără colobarorarea sau, măcar, acceptul tacit al unora din membrii marcanți ai partidului. Tăriceanu poate fi calificat în fel și chip, numai că ar fi prost nu pot crede!
Putem fi de acord că gestul său este unul cel puțin discutabil; că el a produs tulburare într-un partid și așa zdruncinat de eșecul (previzibil, de altminteri) în alegerile pentru Parlamentul European; că n-a fost suficient de bine pregătit și că, în felul acesta, a putut provoca iritare și de o parte și de alta.
Dar, de aici și pînă la „Ieși afară, javră ordinară!” – urlete ce au răzbit până în cel mai ascuns colțișor de Românie și nu numai -, trebuie să fim de acord, calea e mult, mult prea lungă. Mai cu seamă că, în sala unde aceste urlete, duhnind de ură irațională, au răsunat, minute în șir, se afla cel puțin unul din seniorii PNL.
Care, se pare, a tăcut, probabil și-a tras capul între umeri și a înghițit în sec. Ori, cine știe, poate că a scuipat subțire, printre dinți, că așa e „cool”…
Și-ntr-o haită de maidanezi mai poți vedea agresiuni de tot felul la adresa câte unui intrus. Presupus ori chiar real. Colți rânjiți, cozi ridicate în chip de flamuri de luptă, mârâit și chiar lătrat gutural, sugestiv. Cât să-l facă pe cel vizat să se retragă. Dar, pentru Dumnezeu, lătratul e al cîinilor.
Și încă ceva: maidanezii mai au decența de a-l lăsa pe cel nedorit să se retragă, păstrându-și demnitatea.
Fie ea și de… javră.
Silviu Rațiu
Mai, 2014
