Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Mai coborâm?

silviu-ratiu1-150x150111111111Timp de câteva zile, media autohtonă au gâlgâit de amănunte (deloc) picante ale poveştii – cu iz de glumă proastă – privind-o pe „arădeanca” imortalizată, în capitală, în timp ce-şi oferea serviciile unui prea-tomnatec amator de plăceri sexuale.

Serii detaliate de imagini mai mult decât explicite, însoţite de comentarii vădind plăcerea amănuntului sordid, glumiţe (nici măcar) deocheate, presărate de silexuri cu vârful bont, o întreagă panaramă de mahala prăfuită.

N-au făcut excepţie nici gazetele locale. Unele păreau chiar a se speti să dea cât mai multe detalii despre „jucăuşa” tuciurie despre care am mari îndoileli că ar avea ceva comun cu Aradul în afara unei eventuale adrese de corespondenţă.

În rest, despre ce vorbim? O prostituată ajunsă să-şi practice meseria în condiţii ce vădesc un intelect la limita patologicului, un fante stafidit, au ajuns să coboare nivelul unei profesii vechi de când lumea la limita instinctului de nestăpânit.

Dar mai ales un apetit pantagruelic al „formatorilor de opinie” pentru grotesc, pentru penibilul gros, pentru imoralitate și pentru scandal inimaginabil de jos, aproape de zona animalicului.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, ieri seară mi-a fost dat să înregistrez un alt moment pe care l-aş taxa ca uluitor, de nu mi-ar fi teamă că cineva îmi va spune: „Stai, că asta nu-i nimic…”

La piciorul dinspre Aradul Nou al Podului Traian – o zonă foarte circulată – a apărut de o vreme un cochet magazin făcând parte dintr-un cunoscut lanț european. O parcare îngrijită și încăpătoare, mascată, la frontul străzii, de zbegărai lăsat netuns de responsabilii orașului.

Și, ce să vezi, la primele ore ale serii, cât încă lumina unui soare blând învăluia cartierul, un bărbat tânăr nu și-a găsit alt loc să-și facă micile nevoi fiziologice decât în față (!) zbegăraiului, dar suficient de vizibil cât să nu-i poți neglija prezența insolită.

Calm, absolut imperturbabil, omul știa că nimeni nu-i va tulbura micțiunea că deh, doar oameni suntem, sau nu?!

Bine decupat de restul peisajului, insul își oferea cu generozitate nerușinarea zecilor de șoferi care treceau, la acea oră, prin locul acela dar și pietonilor ce-și ascundeau cu mari eforturi consternarea. Nimeni n-a schițat nici măcar un gest mărunt de dezaprobare. Poliție locală, autorități, să fim serioși. Aud că la Arad, polițiștii locali au la dispoziție o singură mașină pentru intervenții urgente, iar dacă e adevărat, ce ar mai fi de zis?!

De ce am așternut toate acestea pe hârtie?

Simplu!
Ca să las loc întrebării pe care aș vrea să o pun și cititorilor mei: văzând până unde coborară, încet dar cumplit de sigur, nivelul percepției de sine a unora din semenii noștrii, raportarea lor la „nimicuri” cum ar fi buna cuviință, respectul pentru ceilalți, minimă morală și civilitate, apoi faptul că numărul lor crește de la o zi la alta, mă-ntreb și vă întreb – se poate mai jos de atât?

Mai sunt trepte în jos și câte?

Nu de alta, dar în ritmul în care se rostogolesc lucrurile, mă tem că vom ajunge să vedem, nu peste multă vreme, animalele rușinându-se de cei ce se revendică a le fi stăpâni. Desigur, dacă vom mai avea „ochi” pentru asta.

Silviu Rațiu

Iunie, 2014

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.