Recent am avut ocazia să urmăresc o emisiune televizată în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele unui concurs internațional de proiecte de arhitectură.
Tema concursului: reamenajarea unui spațiu public la mare căutare într-una din capitalele europene. Un „crâng orășenesc” – un soi de Pădurice, dacă vreți.
Celebră pentru locuitorii orașului, în același timp, un punct de atracție turistică vizitat, anual,de milioane de turiști. (Din informațiile publicate de institute serioase de cercetare din domeniu, orașul – deci și „păduricea” – este vizitat, anual, de circa 2 milioane de turiști din întreaga lume, fiind, constant, în topul mondial din punct de vedere al numărului de persoane ce-l vizitează).
Un Crâng pe care edilii orașului au decis să-l „regenereze”, în așa fel încât să-i fie puse în valoare punctele deja confirmate de tradiție, dar și să-i confere noi valențe, cu un câștig cât mai mare. Pentru oraș, pentru locuitorii săi, dar și pentru cei ce vor fi dorind să se bucure de ceea ce se va realiza acolo.
O să-mi spuneți că nu-i nimic special în toată treaba asta. Și în orașul nostru s-a pus în aplicare un plan de „regenerare” a Păduricii din centru, așa că, vorba cuiva, nimic nou sub soare.
Și, chiar așa, nu despre noutatea informației aș dori să scriu în rândurile de mai jos, ci despre câteva din aspectele care au fost relevate de cei care au realizat emisiunea.
Mai întâi, s-a spus că cei ce au demarat proiectul au avut în vedere, dat fiind costul destul de ridicat al acestuia, cum și în cât timp se va amortiza investiția. Adică, oamenii aceia s-au gândit că, de vreme ce se vor cheltui bani publici, ar fi foarte bine ca investiția să fie, întâi și cât mai repede, amortizată. Iar mai apoi, să aducă și profit.
Apoi, s-a mai scos în evidență faptul că, fiind vorba de un proiect important pentru comunitate, a fost organizat un concurs internațional de proiecte, adresat arhitecților din toată lumea.
Firme serioase au depus proiecte, a fost chiar înghesuială de propuneri, ceea ce a făcut ca munca juriului să fie extrem de dificilă. Nu știu dacă printre participanți or fi fost sau nu și studenți – de ce nu, la urma-urmei – dar am putut să-mi dau seama că „premianții” au fost selectați din rândul unor firme cu prestigiu, cu lucrări de referință, recunoscute ca atare atât de profesie, cât și de publicul larg.
Am zis că lucrul acesta este dovada seriozității cu care organizatorii s-au apropiat de tema concursului: să nu uităm că este vorba de realizarea unor lucrări destinate oamenilor, cei de azi și cei de mâine, care, și unii și alții, au dreptul să trăiască într-un oraș frumos, curat și civilizat, atrăgător și pentru cei ce ar fi doritori să-și lase oarece bani în locul acela.
Un alt aspect s-a concretizat în două puncte esențiale ale „caietului de sarcini” al concursului: proiectele vor trebui să țină seama – și au și ținut! – de caracteristica amplasamentului – un „crâng”, adică o importantă zonă verde. În consecință, nu se vor admite nici un fel de tăieri, nici măcar relocări de arbori sau alt gen de vegetație existentă la ora demarării construcțiilor.
Nu că vor fi înlocuiți cu alții mai tineri! Nici un pom, nici un arbust nu vor dispărea din acea pădurice. Pentru că ea trebuie să rămână… Pădurice! Sau Crâng, cum doriți.
Apoi, construcțiile – toate publice, cu destinații de muzee, spații cultural-artistice! – vor trebui să respecte, cu strictețe, un regim de înălțime ce nu va putea depăși înălțimea coroanei copacilor seculari care împodobesc, deja, locația.
Cu alte cuvinte, nu numai că nu va fi tăiat, tuns-frezat-aranjat-toaletat nici un copac, dar, ca să vezi, proiectanții vor trebui să-și croiască alcătuirile cu raportare strictă la înălțimea acelor copaci, așa cum sunt ei, cum i-a lăsat Dumnezeu să crească.
Oh, da, și mai e ceva de amintit. Apropos de planul Primăriei Aradului de amenajare a unei parcări în zona Parcului Eminescu (tot un fel de „pădurice”, dacă vreți).
Edilii orașului despre care a fost vorba în acea emisiune au prevăzut și rezolvarea problemei – spinoase – a părcării autovehiculelor care vor circula prin zona „regenerată”.
Și, ca să vezi, au fost prevăzute parcări subterane. Pentru un număr cât mai mare de autovehicule.
Toate acestea, însă, fără ca, prin amenajarea respectivelor parcări subterane, să fie afectat chiar și un fir de iarbă din spațiile verzi ce există, din belșug, în crângul cu pricina.
Ei da, se pare că există locuri unde un amănunt ca acesta are importanță. Pentru că acolo, în lumea civilizată, astfel de proiecte sunt gândite, cum am mai spus – în respectul muncii celor de dinaintea noastră -, atât pentru cei ce trăiesc acum în acel oraș – și care vor munci pentru realizarea acelui proiect – cît și pentru viitor.
În acest context, nici nu prea are importanță cine au fost desemnați câștigători.
Ceea ce contează este, până la urmă faptul că ni se demonstrează – a câta oară?! – că se poate și altfel decât cum ni se propune, de ani buni, de către edilii locali. Proiecte strecurate mai mult sau mai puțin subtil pe gaura cheii, trecute la vot cu aprobarea gălăgioasă a celor de „la putere” și cu tăcerea complice a celor „din opoziție”.
Care opoziție, deși a avut și ar avea mijloace legale cât cuprinde pentru a bloca tot felul de năzbâtii ambalate în staniol de proastă calitate, nu a făcut – și, mă tem -, nu vor face nimic.
Să auzim numai de bine!
Silviu Rațiu
Ianuarie, 2015
