Dacă a zis, pe vremuri, Traian Băsescu – pe atunci președinte confruntat cu victoria în alegeri a struțo-cămilei numită USL – că singura șansa de a se realiza ceva bun în politica românească a momentului ar fi o coabitare la vârf, o mare parte a presei – se știe care – dar și trupa de „deontologi” – paznici ai democrației – a sărit în aer: „Nu se poate!Asta e trădare!”.
Iar președintele, „receptiv” cum l-am cunoscut, a procedat în consecință: „Nu vreți coabitare, păi n-o s-o aveți!”. Și așa a fost!
Pe tot parcursul perioadei în care puterea a fost partajată, fatalmente și din pricina rigorilor constituționale, între cele două palate – Cotroceni și Victoria – am fost siliți să asistăm la un spectacol de un prost gust nu numai descalificant pentru actori dar mai ales păgubitor pentru noi, „spectatorii”. Noi, care am recepționat, zi de zi, ca pe niște pilule amare, rezultatele schimbului de pumni dintre cei care – asistați zgomotos de aceeași parte a presei – au purtat un război deschis.
Și n-a fost coabitare.
Iar presa – cea mai mare parte a ei garnisită cu „deontologi” de toată panarama – a exultat. Atmosfera a devenit, încetul cu încetul, irespirabilă din pricina avalanșei de breaking news-uri cu care televiziunile de tot felul, dar și alte emanații ale presei românești, au declanșat-o cu o exaltare de-a dreptul patologică.
Nu trecea ziua fără scandal, iar presa arăta, obsesiv, către cei doi actori principali: Președinția și Guvernul.
„Vedeți, dragi români, din pricina lor vă merge prost, din cauza lor ați ajuns să vă blestemați zilele, ei sunt vinovați de toate relele!”.
Uite-așa, au trecut tot felul de alegeri, a venit și sorocul președintelui Băsescu, a părăsit Cotroceniul, românii l-au ales pe Klaus Iohannis, a fost o revărsare de emoție și chiar de bucurie.
Ba, în seara de 16 noiembrie a fost un gest care, pentru noi, poporul, a fost de bun simț dar care a fost pur și simplu desființat de presă: Victor Ponta i-a telefonat oponentului său și l-a felicitat pentru victorie, chiar că, la acea oră, numărătoarea oficială nu se încheiase.
Cum spuneam, pentru orice om cu judecată limpede, gestul a trecut drept unul de bun simț și de civilitate.
Doar presa și „deontologii” au găsit că nu-i a bună. Comercianți patentați de scandaluri abjecte, fabricate de ei, ambalate tot de ei și-ndesate pe gâtul consumatorilor de știri în lipsă de altceva – din nefericire, la ora actuală șansa de a găsi o sursă echilibrată, decentă și corectă de informații este aproape nulă! – diverși „realizatori”, dar și editorialiști mai mult sau mai puțin încruntați au sărit ca arși, ridicând maldăre de pietre cu care au început să arunce, din nou, în stânga și-n dreapta.
„Oroare! Auzi dumneata, să-l felicite Ponta pe Iohannis! Dar stai, că abia ce l-a luat la mișto cu niște zile-n urmă, l-a urgisit și l-a făcut în toate felurile. Iar acum, ca să vezi, ia telefonul și se recunoaște învins. Ce neobrăzare, ce tupeu?!”.
Președintele ales a reacționat ca un om civilizat, a primit felicitările și și-a văzut de treabă, ai fi zis că, văzând atitudinea absolut normală și decentă a domnului Iohannis, băieții dintr-o anumită parte a mass-media își vor vedea de treabă.
Dar nu, odată infestat cu microbul scandalului cu orice preț, se pare că e (aproape) imposibilă vindecarea, iar presa de pe malul Dâmboviței duce steagul cu o încrâncenare demnă de cauze mai bune.
Au început să mârâie, din nou, când cu ceremonia de instalare a noului președinte la Cotroceni. Povestea cu rochia doamnei Carmen Iohannis este, grație reacției prompte a opiniei publice, de domeniul… poveștilor. De un penibil care ar fi impus o pauză lungă de tăcere.
Ei aș!
Uite că Iohannis s-a întâlnit la Cotroceni cu Ponta! Uite-i că, se pare, și-au întins mâna, unul altuia și vor să pună de o… coabitare!
Dar asta e ultraj! Cum o să colaboreze președintele cu primul ministru, iar asta, dacă totul merge bine, să se repercuteze cu efecte pozitive asupra situației țării!? Așa ceva nu poate fi acceptat!
Numai că, românii, se pare, își doresc această colaborare. Pentru că românii s-au maturizat în ce privește opțiunile lor politice și, în majoritatea lor covârșitoare, vor ca cei aleși în tot felul de dregătorii, să lase scandalul și bruftuluiala și să se apuce de treabă.
Semnalul pe care-l transmite reacția românilor din ultimele zile mi se pare tonic. E mult de lucru în țară, sunt, vorba lui Caragiale, „cestiuni importante pe ordinea de zi”.
Iar dacă, pentru aceasta, e nevoie ca, dincolo de diferențe de doctrină și de interese momentane de patid, Președintele și Primul Ministru să colaboreze în limitele și cu respectarea riguroasă a legii și a intereselor oamenilor, atunci s-o facă.
S-o facă împreună și s-o facă bine!
Silviu Rațiu
Ianuarie, 2015