Un cunoscut jurnalist român își punea recent o întrebare de mare bun simț: unde a fost DNA-ul vreme de zece ani, de când datează, se pare, faptele penale ale fostului lider PDL, Adriean Videanu, dacă abia acum a ajuns să fie chemat omul la anchetă?
Cum stăm, am putea zice, cu profesionalismul desăvârșit ce le este atribuit băieților de la sus – zisa instituție? Cum de nu au știut ei să intre pe fir mai devreme? De ce n-au acționat cu aceeași fermitate și dezinvoltură ca și-acum?!
De fapt, întrebarea este una retorică.
Pentru că, pe de o parte, sunt sigur, în diversele structuri ale DNA există oameni extrem de competenți, cu experiență și inițiativă.
Oameni care au capacitatea să instrumenteze dosare complexe în condiții de operativitate și cu garanția calității.
Pe de altă parte, iată că alde Videanu – și nu numai el – s-au lăfăit în averile obținute prin fraudă și ne-au rânjit în față cu dispreț, dând un semnal umilitor pentru omul de rând: legea nu-i pentru ei.
Cu toate acestea, întrebarea rămâne. Nu are cum să nu rămână: de ce abia după zece ani?! De ce numai acum?!
Simplu.
Pentru că, timp de zece ani, ”zeița cea legată la ochi” a fost nevoită să țină ascunsă cheița fermecată cu care dosarul Videanu – dar și altele, după cum se vede – au fost ferecate în ungherele tainice ale unor interese le-aș zice obscure, căci ”politice” ar însemna să cobor la un nivel mult prea jos sensul acestui termen, oricum volatil.
Vreme de zece ani n-a existat – o știam cu toții, dar acum ni s-a adeverit fără nici un dubiu – ”dezlegarea” de la stăpânire pentru ca aceste dosare să poată fi înaintate la instanță.
Iar asta îmi aduce aminte de vremea de dinainte de 1989, când, pentru întocmirea unui dosar penal cu un ”membru de partid” era nevoie de aprobarea organizației de bază iar pentru arestarea lui, ca să vezi, aveai nevoie de apostila șefului municipal sau județean al PCR.
Cât despre oarece șefi, fie ei cât de mărunți, regula era și mai clară, și mai restrictivă. Altminteri, nu se știe cum, dar chiar și un flagrant delict, se dovedea a nu putea determina pedepsirea vinovatului.
După cum se vede, vremile trec, vremile vin dar, vorba înțeleptului Solomon, ”nimic nou nu-i sub soare”.
Dacă am scris aceste rânduri, am făcut-o pentru a încerca să mai aduc o dovadă la dosarul privind ”justiția independentă” ca iluzie.
Atâta vreme cât Statul este o instituție definită, printre altele, și pe criterii politice, apoi nici justiția – ca formă de realizare a autorității statale – nu se poate deroba de acest caracter. Pentru că, să fim de acord, justiția este cea care asigura punerea în aplicare a legilor… Statului.
Ea asigură inclusiv funcția represivă, prin pedepsirea – la timp și cu dreaptă măsură – celor care le calcă în picioare. Indiferent de rangul social, de culoarea politică ori de orice alt criteriu străin de spiritul legii, care trebuie să fie una pentru toți!
Recentele alegeri prezidențiale au adus în fruntea statului un președinte căruia, se pare, nu-i plac, printre altele, cheițele fermecate sau de cotloane de rătăcit dosare. Din acest punct de vedere, e de crezut că justiția nu va avea a se teme de nevoia de a obține ”dezlegări” pentru a-și face datoria.
Ce putem spera este că nu va trebui să mai așteptăm cine știe cât până ce și alți infractori notorii – de orice culoare politică ar fi ei și orice poziție ar ocupa, vremelnic, în ierarhii centrale sau, să iertați, locale… – să fie confruntați cu puterea de muncă, inteligența, experiența și determinarea procurorilor din DNA.
Silviu Rațiu
Ianuarie, 2015
