Ziarul electronic al arădenilor

Ochiul de verde: Parcări subterane și alte vise mărețe

A (re)venit pe tapet subiectul parcării subterane din Piața „Avram Iancu“. Asta vrea, mai nou, Primăria noastră – sau primarul nostru, cine să mai știe – iar noi ar trebui să vrem ce vrea ea. Primăria.

Doar oare Primăria vrea? Sau poate doar primarul.

Din câte știu, Primăria nu vrea și nici niște consilieri nu vor. Nu că ar ști ei prea bine de ce nu vor, dar, de data asta e bine că nu vor. E bine că-i țin piept celui care vrea…

Omul nostru are tot felul de pofte. De exemplu, după ce a demolat vreo trei, s-a apucat – mai mult de silă – de Stadionul UTA. Să-l renoveze cum ar veni. De fapt să-l reconstruiască. Dintr-o arenă – istorică!! – care putea găzdui oricând vreo 17 mii de spectatori – la meciul cu Feyenord au fost vreo 20.000! -, a ajuns săraca arenă să se jigărească la vreo 14.000. Dacă or fi atâtea locuri la final.

Și încă nu ar fi rău. Dar uite că trec termenele de finalizare a lucrării, zboară sutele de mii de lei pe nici nu se știe unde și stadionul nu pare să fie prea aproape de darea în folosință. Ca să nu vorbim că ar trebui ca nu știu cine să pună ceva „mărunțiș” pentru gazon. Dacă te gândești că gazonul inițial era de pe undeva din Anglia…

S-a apucat și de Palatul Cultural. O clădire emblematică a orașului, construită, după cum știm, din contribuția cetățenilor de atunci ai orașului. Cu o acustică excepțională – a șaptea sau a opta sală de concert cu acustică naturală din Europa. N-a terminat-o nici pe asta la termen. Dar ce vorbesc, au trecut deja vreo două sau trei termene de finalizare și nu se prea vede lumina de la capătul tunelului. Ce să mai vorbesc de groaza care mă apucă când mă gândesc la modul cum va fi rezolvată problema acusticii. Că deh, cei de la Tehnodomus – parcă tot ei au „câștigat” și licitația de execuție și pentru Palat – n-am prea auzit să fi făcut ceva asemănător până acum.

A făcut tămbălău mare cu Cetatea. Că o vrea. Și că are planuri mari. Mai ceva ca cea de la Alba Iulia. Care, se zice, arată ca o bijuterie.

A semnat și niște acte. Prin care și-a luat niște angajamente. Ferme, cu termene de realizare clare. De care depindea preluarea Cetății și reintroducerea ei în circuitul civil. Uite că n-a fost să fie nici cu asta….

După cum stau lucrurile, eu unul mă bucur că nici până astăzi Cetatea nu a intrat pe mâinile unuia ca el. Decât să aibă soarta Palatului Cultural și a Stadionului UTA – și de-ar fi numai astea două – mai bine nu, mulțumim frumos. Or să vină vremuri mai bune pentru orașul acesta și atunci, sunt sigur, se vor găsi resurse și oameni – mai ales oameni – care să se ocupe de Cetate. Așa cum o va merita acest obiectiv rarisim în peisajul arhitectural european.

Dar stai, că au mai fost și piețele. I se pusese pata, la un moment dat, pe Piața „Mihai Viteazul“. A vrut să o „modernizeze”. Ca să nu mai meargă „unii” să-și „cumpere croampele” – expresia îi aparține! – din piața pe care el o vedea, neapărat, altceva. Numai piață nu.

Apoi a venit rândul Pieței Catedralei. Nici asta nu-i priește ca piață. El vrea orice, numai piață nu! Eventual ceva cu o piramidă… De ce? Poate pentru că prea se adună lumea pe acolo și cine știe ce vorbește despre dumnealui. Oricum, numai de bine nu!

Mai încoace, uite, e și povestea cu Monumentul Unirii.

Poate să ne placă, sau nu, obeliscul – cam asta ar vrea să fie urâciunea aia din piatră adusă taman din China, că noi nu mai prea avem nici din asta! –, dar „obiectul” – că monument e prea mult să-i spui – este gata făcut și ar trebui amplasat. Nu de alta, dar măcar așa să ne pricopsim și noi cu un semn al faptului că Aradul a avut un rol – și nu mic deloc!! – în desăvârșirea Unirii de la 1918. Dacă n-au reușit tot felul de comitete, comiții și alte VIP-uri să pună de un monument exclusiv al Aradului – deși cam asta ar fi trebuit să se întâmple! -, de ne-am pricopsit cu unul „dăruit” de Ministerul Culturii – fruct otrăvit – atunci fie, dar să-l vedem odată așezat, să ne putem gândi unde-om sărbători Centenarul, la 1 Decembrie anul acesta.

Ce face ea, Primăria, mai exact primarul? O dă cotită, după ce, iarăși, și-a luat niște angajamente privitor la amenajarea locului – inițial – unde ar fi trebuit să fie ridicată lucrarea.

Dar să ne întoarcem la parcarea subterană.

Și-a adus aminte de ea, o vrea și gata! Un alt pumn de praf în ochii oamenilor. Doar-doar uităm de toate celelalte. Pentru o vreme.

Și ce dacă ea parcarea asta nu rezolvă nici o altă problemă decât pe cea a unor sume colosale aruncate pe fereastră, a unor ani – poate decenii – în care centrul istoric al orașului ar arăta ca după război pentru ca, până la urmă, să ne alegem cu niște catacombe în care să bată vântul în voie.

Să ne aducem aminte: a circulat – iar el s-a lăudat cu asta și a mai și plătit o grămadă de bani – un proiect făcut de ceva firmă germană, care a propus niște soluții pentru modernizarea circulației rutiere în Arad, dar nu știu ca oamenii ăia să fi zis ceva de parcare subterană. Chiar așa!

Dar stai să vezi o altă dandana: dacă ar fi avut curiozitatea să cerceteze niște hărți mai vechi ale orașului, ar fi putut să vadă că prin zona cu pricina, acum vreun două secole, trecea Mureșul, dragul de el. Deci, o albie de râu care se întide pe-acolo. Cu tot ce-nseamnă acest lucru. Mai ales cu sol nisipos cât încape. Să ne închipuim atunci cam cât ar costa să consolidezi colea, vreo 18.000 de metri pătrați – cât zice dumnealui că ar urma să fie parcarea -, ca să se poată învârti pe acolo sutele de mașini pe zi pentru care s-ar face parcarea.

Bani, bani și iar bani. De unde? Din buzunarele noastre. Investiție care – ce să vezi – , ar trebui, apoi, amortizată. Cât mai repede, ca să fie rentabilă. Ce prețuri ar urma să fie stabilite în aceste condiții, ne-a spus vreodată cineva?! Iar la aceste prețuri, cine ar fi fraierul să ia în considerare să folosească această parcare?

Fără să se gândească la faptul că în alte locuri din țărișoara noastră, s-au găsit alții care să rezolve problema circulației în centrele istorice altfel spus în Centrul vechi. Uite-te ce au făcut la Timișoara, la Oradea, la Alba Iulia, la Târgu Mureș și, să iertați, la Sibiu.

Și de au oprit circulația de tot în acele zone, n-a murit nimeni, n-a sărit nimeni în aer și astăzi, respectivele orașe se bucură atât de aprecierea străinilor care vin pe acolo – și care lasă bani și duc cu ei imaginea unor locuri ce merită văzute și apreciate – dar și de votul locuitorilor care se simt luați în seamă și cărora li se creează condiții pentru ca să trăiască civilizat și frumos, încă de astăzi! Nu peste nu știu câte cincinale!

Citesc că lumea nu se înghesuie la semnat listele „de susținere” și zic că e bine. Numai de n-ar umbla cumva, cineva…, cu fofârlica, să „nască” niște semnături, așa, peste noapte. Sau să lungească termenul până la calendele grecești, doar – doar s-or aduna câte visează dumnealui!

Nădejdea mea și a foarte multora din cei cu care mai schimb și eu câte o vorbă e că oamenii Aradului știu ce le este bine și par să nu se mai lase duși cu zăhărelul.

Măcar de ar fi așa și mâine.

Și, de ce nu, mereu când este vorba de a ne apăra dreptul la un trai liniștit și civilizat.

Geo R. Gică

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.