Ziarul electronic al arădenilor

Ochiul de verde: Oare să fie așa?

Umblă o nouă vorbă-n târg și nu știu ce să cred. Dacă-i reală, e groasă rău!

Cică, nu de mult, s-ar fi ținut o ședință de taină la Palatul de Justiție. Aici, în Arad și, poate, cine știe, și alte părți din țară.

Chestiuni arzătoare la ordinea zilei. Chiar și Doamna ce se căznește să țină balanța în echilibru și-ar fi dat jos năframa cu care era legată la ochi – unul „de verde”… – și ce-a văzut ea?!

A văzut că cineva, persoană însemnată, le spunea judecătorilor că-s prea miloși cu cei de se plâng împotriva amenzilor la contravenții. Mai pe românește, a celor prin care li se aplică, pentru te miri ce, amenzi de sar până-n grindă. Fie ea o boacănă cât de mică, trosc amenda de-ți seacă buzunarul. Ție și familiei, din neam în neam!

Și ce le-a mai fost dat judecătorilor să audă la ședința asta de taină?

„Ia vedeți voi, măi fraților, că prea sunteți largi la mână și prea le dați apă la moară ălora de se plâng. Prea-i iertați și prea nu mai intră bani la buget. Din ce credeți voi că vi se vor mai plăti salariile ?”.

„Mai grav”, ar fi zis persoana însemnată, „din ce-și vor lua ei, „agenții constatatori”, procentele ca primă pentru iscusință.

(Iscusința de a-i arde pe cei care, da, mai calcă strâmb, fără să facă gaură în cer.)

„Ia să faceți bine și să vă regândiți atitudinea!”.

„Mai concret?” – pare că ar fi întrebat unii judecători.

„Păi mai concret, e clar, să nu le mai admiteți. Plângerile. Adică, să le respingeți, că de aia ați făcut școală și de aia sunteți puși acolo”.

„Și dacă oamenii au dreptate?” – ar fi întrebat iarăși, unii judecători.

„Ce-i aia «dreptate», oameni buni. Voi trebuie să înfăptuiți justiția, să fie clar. Nu v-am pus acolo să faceți dreptate”.

Nu știu dacă atari dialog o fi avut loc. Cum însă în sistemul judiciar din România, s-a dovedit, totul este posibil, aș putea crede că ceva-ceva o fi fost.

Tradus pentru înțelesul nostru, dacă tot ceea ce se zvonește în oraș legat de o asemenea întrunire este, chiar pe jumătate, adevărat, asta ne spune clar că justiția „la comandă politică” s-a întors pe meleaguri mioritice.

Acuma, ca să fim drepți, nu știu dacă cineva și-a închipuit ca să fi plecat vreodată.

Doar că, o vreme, a fost un soi de brambureală. Din pricină că nu se mai opreau telefoanele.

De unde pe vremea lui Ceaușescu era un singur „fir roșu”, după cele petrecute în 1989, firele au început să se încurce, de nu mai știau săracii oameni pe unde să scoată cămașa. Doar în ce privește procesele în care parte era – în fel și chip – Statul, acolo lucrurile au fost, mai mereu, clare. Avea, n-avea dreptate, Statul trebuia să câștige. Mai ales când în joc erau bani. Pe care Statul ar fi trebuit să-i dea – Doamne ferește – sau să-i primească.

De la Revoluție încoace, bugetul a fost mereu flămând, iar amenzile au constituit – și o fac în continuare – o sursă inepuizabilă de venituri. De aici a rezultat și faptul că, în zadar s-a scris în lege că, pentru contravenții, se pot aplica, în ordine, sancțiuni cu mustrarea, avertismentul și abia în ultimă instanță, cu amenda. Iremediabil, „agenții” completau rubrica „sancțiuni” din procesul verbal cu sume – cât mai mari – reprezentând amenzi. Ce se fac, o știm, venit la bugetul de stat, să iertați…

Au fost, însă, judecători care, aplicând în mod corect legea și dând dovadă de înțelepciune și omenie, au privit dincolo de așa zisele nevoi bugetare ale statului și au ascultat de păsurile celor amendați de vajnicii „agenți”.

Au mai venit și câteva hotărâri date de CEDO, prin care România a fost sancționată și obligată să plătească pentru aplicare abuzivă a legii – în acest domeniu – și lucrurile păreau să intre, chiar de tot, în normal. Adică să li se dea oamenilor dreptate și să se facă și justiție.

Numai că, bugetul, săracul…

Așa că, acum, dacă e adevărat, cei ce au ajuns la cârma țării, au reînviat vechile obiceiuri. Mai cu seamă că, de atâtea promisiuni de pomeni, au nevoie cronică de bani. Mulți, cât mai mulți. Că-s de „hrănit” o grămadă de guri.

Și cum nu-s în stare să adopte – sau pur și simplu nu vor! – măsuri care să facă rost de bani în mod natural, din stimularea economiei, a investițiilor, apoi ia hai să vedem de unde stoarcem?!

Simplu: dăm liber la amenzi și-i „liniștim” pe cei ce ne-ar putea încurca: judecătorii.

Să facă bine dumnealor să fie atenți la „linia partidului”, că doar și ei își iau salariile de la buget. (Așa era pe vremea lui Ceaușescu, de ce ar fi altfel acum, când ne conduc nepoții alora de-atunci?!).

Repet, parcă nici nu-mi vine să cred dar, vezi, de unde-am auzit eu vorba asta-n târg nu prea ies prostii și-atunci sunt tentat să zic că par să se adune niște ițe.

Felul în care sunt tratate, de la o vreme, unele plângeri pe la tribunalele din Arad și împrejurimi, reticența unora în a le da posibilitatea oamenilor să-și susțină punctul de vedere, să și-l dovedească, graba cu care se găsesc motive de a le respinge ofurile, chichițe de procedură de te și miri de unde le scot – toate existau de mai demult.

Doar că nu erau tipice pentru întreg sistemul. Erau, cum ar veni, excepții.

Iaca de ce, de-acum, va trebui să urmărim cu și mai multă atenție și să vedem dacă doamna cu ochii legați o să poată să-și țină și pe mai departe, balanța în cumpănă dreaptă sau… „telefonul cu fir roșu” își va desăvârși, și în aceste vremi, funestul rol.

Pentru justiție, pentru simțul dreptății – lucruri atât de prețioase pentru o societate sănătoasă. Cum ne-am dori să fie și societatea românească.

Geo R. Gică

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.