Ziarul electronic al arădenilor

Tag: doua

Festivalul „FlorAr“ ediția a doua, la Arad. PROGRAM

Festivalul „FlorAr“ ediția a doua, la Arad. PROGRAM

Comunicate de presa
Un regal de culoare, muzică și imagine, așa poate fi descrisă, în câteva cuvinte, cea de-a doua ediție a festivalului „FlorAr“, care va avea loc în perioada 24 - 26 mai, în centrul Aradului. Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au pregătit pentru acest eveniment pe lângă o expoziție impresionantă de flori, imense figurine din flori și concerte și spectacole stradale, care, au legătură cu florile astfel încât toate să se îmbine perfect și să dea impresia, conform temei evenimentului, că „Aradul înflorește“. Festivalul se va desfășura în Piața  „Avram Iancu“ și pe strada Mețianu, unde, din zeci de mii de fire de flori, de toate formele și culorile va fi amenajată o expoziție care se dorește a fi un adevărat spectacol decorativ. Expoziția va fi am
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 20 mai – 2 iunie 2019. În Banat, până în data de 24 mai variaţiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 22 de grade. După această dată va exista o uşoară creştere a valorilor maxime, iar până la sfârşitul intervalului nu vor fi variaţii importante iar media regională a acestora va fi de 23 - 24 de grade. Minimele termice, până în data de 25 mai, vor avea uşoare variaţii şi se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade. În intervalul 26 - 28 mai va exista o uşoară creştere a minimelor până la medii de 12-13 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, tendinţa va fi de scădere uşoară până la medii de 11 gra
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 13 – 26 mai 2019. În Banat, temperaturile maxime vor fi în scădere de la o medie de 23 de grade, în prima zi, până la 18 grade în data de 15 mai. Va urma o încălzire treptată a vremii, astfel încât între 19 şi 21 mai media maximelor termice va ajunge în jurul a 25 de grade. Din data de 22 mai, variaţia maximelor termice nu va mai fi semnificativă, iar media lor va fi de 24 grade. Media temperaturilor minime va avea uşoare variaţii în prima săptămână, când se va situa între 9 şi 11 grade, apoi va creşte până în 21 - 22 mai, când va atinge 13 grade, pentru ca, până la sfârşitul intervalului, să scadă uşor şi să ajungă la 12 grade în ultima zi. Vor fi averse a
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 6 – 19 mai 2019. În Banat, în primele două zile vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime de 13...14 grade, dar, în perioada 8 - 11 mai, valorile termice diurne vor crește spre medii de 17...20 de grade. Va urma o nouă răcire a vremii în intervalul 12 - 14 mai, când media maximelor va scădea spre 14...15 grade, apoi aceasta va fi în creștere treptată spre 20...22 de grade, în zilele de 18 și 19 mai. Temperaturile medii nocturne se vor situa în general între 7 și 9 grade, exceptând nopțile din perioada 7 - 9 mai, când media lor va fi de 4...6 grade. Temporar va ploua în cea mai mare parte a intervalului, însă ploi local însemnate cant
Peste 20 de filme și două festivaluri, la cinematograful Arta, în luna mai

Peste 20 de filme și două festivaluri, la cinematograful Arta, în luna mai

Comunicate de presa
În toiul primăverii vă propunem un meniu cinematografic ofertant, cu festivaluri, premiere europene și românești, presărate toate cu discuții, documentare și pelicule de arhivă rare. Așadar. În această lună, Aradul va găzdui două festivaluri de anvergură: Festivalul Filmului Francez, care va avea loc în perioada 9-11 mai, și Festivalul AdDOC/Adolescenți și documentar, programt pentru perioada 22-24 mai. Actuala ediție a Festivalului Filmului Francez propune o temă seducătoare: „Paris, toujours...” – purtând publicul printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până în prezentul tinerelor generații, care oscilează între deziluzie și dorința de reinventare. La Arad în cadrul acestui festival vor rula cinci producții: Cyran
Două titluri de campioni naționali pentru șahiștii de la Vados

Două titluri de campioni naționali pentru șahiștii de la Vados

Comunicate de presa
Stațiunea vâlceană Căciulata a găzduit Campionatele Naționale de Șah pentru copii și juniori la patru discipline: șah clasic, șah rapid, șah blitz și dezlegări. La capătul a 11 zile de întreceri intense, la care au participat peste 600 de sportivi, delegația Clubului de șah Vados a obținut trei medalii: aur la șah rapid, prin Filip Magold la U12, aur la dezlegări, prin Cristian Oltean la U14, și bronz la șah blitz, prin același Cristian Oltean. De remarcat că aceste medalii au fost obținute în condițiile în care ambii jucători sunt de vârstă mică la categoriile lor. De asemenea, pentru rezultatele obținute la șahul clasic, Filip Magold a fost selecționat în lotul național de șah la categoria U12. Evoluții apreciate au avut și ceilalți reprezentanți ai clubului Vados: Bogdan Pragai, Gab
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 29 aprilie – 12 mai 2019. În Banat, în prima zi a intervalului, vremea va fi apropiată de normalul perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 19 grade, apoi se va răci, astfel încât pe 30 aprilie media va coborî spre 14 grade. În intervalul 1-3 mai, temperatura aerului va crește spre medii ale maximelor diurne de 21 de grade. Va urma o nouă răcire până pe 6 mai, spre 13...14 grade, în medie, însă până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 21 de grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni. În prima săptămână, temperaturile nocturne vor avea mici variații în jurul mediei
Județul Arad pierde a doua oară un sit arheologic de importanță națională

Județul Arad pierde a doua oară un sit arheologic de importanță națională

Comunicate de presa
În decurs de o lună, pentru a doua oară consecutiv, proiectul privind trecerea sitului arheologic de importanță națională „Mănăstirea Bizere”, din domeniul public al comunei Frumușeni în domeniul public al Județului Arad, nu a întrunit cele două treimi necesare din votul aleșilor județului Arad. Consilierii alianței PSD-ALDE au lipsit de la ședință, împiedicând votarea acestui punct de pe ordinea de zi a ședinței ordinare. Demersul privind trecerea sitului arheologic „Mănăstirea Bizere” din domeniul public al comunei Frumușeni în domeniul public al al Județului Arad este de maximă importanță pentru județul Arad, întrucât situl arheologic, clasat în Lista monumentelor istorice, grupa valorică A, codul AR-I-m-A-21088, declarat rezervaţie arheologică din anul 2008, este nu doar o zonă cu po
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 aprilie – 5 mai 2019. În Banat, în prima zi a intervalului vremea va fi apropiată de normalul perioadei, cu o medie a valorilor termice diurne de 21 de grade, apoi se va răci accentuat până spre 13 grade. Din 24 aprilie temperatura aerului va crește din nou, spre medii de 25 de grade în data de 26 aprilie, vremea devenind mai caldă decât în mod obișnuit. După această dată va urma o nouă răcire și până spre sfârșitul intervalului de prognoză, deși vor fi unele variații termice de la o zi la alta, maximele se vor situa în jurul a 21 de grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor avea o tendință de creștere în prima săptămână, în medie, de la 6 la
Marius Copil a coborât două poziţii în clasamentul ATP

Marius Copil a coborât două poziţii în clasamentul ATP

Sport
Tenismenul arădean Marius Copil a coborât două locuri, până pe 80 ATP, cu 698 de puncte, în clasamentul ATP, dat publicităţii luni. La vârful ierarhiei, sârbul Novak Djokovici este în continuare lider, cu 11.160 de puncte, urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 8.085 de puncte, de germanul Alexander Zverev, cu 5.770 de puncte, de elveţianul Roger Federer, cu 5.590 de puncte, şi de austriacul Dominic Thiem, cu 4.675 de puncte. Italianul Fabio Fognini, câştigătorul turneului de 1.000 de puncte de la Monte Carlo, a urcat de pe locul 18 pe 12, cel mai bun din carieră, cu 2.840 de puncte. Finalistul, sârbul Dusan Lajovici, a urcat 24 de poziţii, până pe locul 24, de asemenea cel mai bun din carieră, cu 1.515 puncte. La dublu, Horia Tecău a coborât două locuri, până pe 36, cu 2.320 puncte.