Ziarul electronic al arădenilor

Tag: capitale

Falcă, la Alianţa Vestului: „Noi am propus să legăm cele două capitale de regiune, Clujul de Timişoara prin Oradea şi Arad“

Falcă, la Alianţa Vestului: „Noi am propus să legăm cele două capitale de regiune, Clujul de Timişoara prin Oradea şi Arad“

Actualitati
Trei dintre cei patru primari ai municipiilor care constituie Alianţa Vestului (AVE) s-au întâlnit marţi, la Timişoara, cu reprezentanţi ai Comisiei Europene (CE) cărora le-au prezentat proiectele majore pe care asociaţia vrea să le dezvolte şi pentru care doresc finanţare pe viitorul exerciţiu financiar unional, 2021-2027, alături de Guvernul României. „A fost o întâlnire foarte importantă pentru noi, primarii care am constituit împreună AVE, pentru că suntem la început de drum şi aveam nevoie de informaţii, de sfaturi şi de consultări să vedem cum să procedăm pe viitor pentru ca această alianţă să îşi poată atinge ţelurile, adică să creăm rezultate concrete pentru comunităţile noastre“, a declarat primarul Nicolae Robu. Alături de primarii Nicolae Robu (Timişoara), Gheorghe Falcă (Arad
Investiție. Reparații capitale la Podul Decebal din Arad

Investiție. Reparații capitale la Podul Decebal din Arad

Actualitati
Podul Decebal din municipiul Arad, construit în urmă cu peste 45 de ani, va fi supus unor lucrări de reparații, autoritățile locale afirmând că acesta este într-o stare avansată de degradare. Pentru realizarea acestor lucrări, Primăria Municipiului a demarat procedurile pentru contractarea unui proiectant care să execute proiectul tehnic și documentația necesară reparațiilor capitale. Conform informaţiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), lucrările de reabilitare sunt estimate la 6.860.804 lei, iar criteriul principal de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 18 ianuarie. Reprezentanții Primăriei Arad au spus că lucrările ar putea începe în primăvară, dacă nu vor exista contestaţii în

Reparații capitale la Podul Decebal din Arad

Actualitati
Podul Decebal din Arad, construit în urmă cu peste 40 de ani, va fi supus unor lucrări de reparații, autoritățile locale afirmând că acesta este într-o stare avansată de degradare. Pentru realizarea acestor lucrări, Primăria Municipiului a demarat procedurile pentru contractarea unui proiectant care să execute proiectul tehnic și documentația necesară reparațiilor capitale. Conform anunțului de pe pagina Serviciului Electronic de Achiziții Publice, valoarea estimată a proiectului tehnic și a documentației necesare lucrărilor este de 138.370 lei, iar data limită până la care se pot depune ofertele este 31 iulie. În anunț se menționează că sunt necesare lucrări de reparații și consolidare la nivelul căii de pod, la suprastructura podului, la infrastructuri, la rampele de acces și lucrări