Ziarul electronic al arădenilor

Străin în paradis. Exercițiu de scriere

silviu-ratiu111-150x1502Am auzit un cântec. Simplu și trist. Așa cred.

„Stranger in Paradise”! Cum ar veni, străin în Paradis.

S-o luăm cu încetul.

Dacă e vorba că-s străin „în Paradis” se cheamă că, nu-i așa, am ajuns acolo. Am trecut de prag și sunt înăuntru.

Dar dacă am intrat, cunoscând – după cum spun unii – rigorile, dificultatea cu care, spun ei, ajungi chiar și-n fața porții, se naște întrebarea: cum de am reușit, totuși, să intru? Cum am reușit să-i determin pe cei ce păzesc poarta – îngeri, sfinți, mai știu eu cine – să mă lase să intru?

Aici, lucrurile se complică.

Odată, că pot intra, adică mă trezesc „în Paradis”, se cheamă sunt îndreptățit să mă aflu acolo. Dar cum? Am trecut un test, ceva, și am primit dreptul să intru și să mă aflu acolo? Cum ar veni, mi s-a recunoscut un statut legitim?

Dar dacă e așa, mai pot fi „străin”?

Ei da, o să-mi spui, pentru simplul motiv că s-ar putea să mă aflu acolo doar așa, în trecere.

Cum spune cântecul, ca un străin – trecător însingurat, căutându-mi pașii, căutându-mi rostul. Ca unul ce nu m-am calificat pentru a primi statutul de „rezident permanent”. Mai prețios, n-am primit „cetățenia”.

Nu sunt cetățean al Raiului!

Să fii doar pasager prin Paradis? În trecere, ca un turist?

Bun, dacă ar fi să fie, atunci, pasager-pasager, dar, de unde? Și, mai important, încotro?

De „unde” poate că aș mai putea să dau un răspuns. Poate.

Dar „încotro”? Și, oare, odată plecat de „aici”, să mai fie un „încotro”? Să mai fie altceva? Paradisul să aibă o alternativă?

Iar dacă există și eu n-am știut?! Dacă nu mi-a spus nimeni că există un loc cu numele acesta, unde să poți să te și stabilești, să fiu condamnat la altceva? Și ce să fie acel „altceva”?

Un „nicăieri” în care să fiu la fel de străin, de vreme ce nici despre asta nu am auzit? Pentru că, nu-i așa, oamenii sunt prea grăbiți ca să mai aibă vreme de povești.

De unde timp să-i mai spui aproapelui chiar și-un cuvânt?! Trecem zgribuliți unul pe lângă celălalt, gravităm pe orbite de tăcere, nu-i loc de cuvinte. Nu-i loc de Cuvânt!

Străini unul de celălalt, străini de noi înșine.

Chiar așa, când o fi să pleci, încotro?

Silviu Rațiu

Februarie, 2014

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.