Străin în paradis. Exercițiu de scriere
Am auzit un cântec. Simplu și trist. Așa cred.
„Stranger in Paradise”! Cum ar veni, străin în Paradis.
S-o luăm cu încetul.
Dacă e vorba că-s străin „în Paradis” se cheamă că, nu-i așa, am ajuns acolo. Am trecut de prag și sunt înăuntru.
Dar dacă am intrat, cunoscând – după cum spun unii - rigorile, dificultatea cu care, spun ei, ajungi chiar și-n fața porții, se naște întrebarea: cum de am reușit, totuși, să intru? Cum am reușit să-i determin pe cei ce păzesc poarta – îngeri, sfinți, mai știu eu cine – să mă lase să intru?
Aici, lucrurile se complică.
Odată, că pot intra, adică mă trezesc „în Paradis”, se cheamă sunt îndreptățit să mă aflu acolo. Dar cum? Am trecut un test, ceva, și am primit dreptul să intru și să mă aflu acolo? Cum ar veni, mi s-a recunoscut un statut