Şi totuşi, antreprenorii au avut dreptate: controalele gen „blitz-krieg” organizate de un ANAF suspect de furibund au fost catalogate, de premier, de preşedinte şi de alţi oameni aflaţi în poziţiii importante ale sistemului, ca fiind, cel puţin excesive.
Dovadă că premierul a cerut ca reglementarea acestor controale să fie modificată de urgenţă şi adusă cu picioarele pe pământ.
Asta chiar dacă şeful ANAF şi-a mai încordat muşchii, încercând să acrediteze ideea că subordonaţii săi sunt îngerii păzitori ai stabilităţii fiscale şi garanţii unei Românii prospere.
Cum adică să fie ei suspicionaţi că distrug afaceri şi, în unele cazuri, distrug vieţi de oameni, destine de familii?! Exagerări! Ca şi cum închiderea unei afaceri de familie care asigură un trai decent membrilor acesteia şi, poate, încă unui număr de persoane, ar fi, colea, o bagatelă.
Ruina la care-i condamnă zelul agenţilor ANAF pe micii afacerişti – atâţia câţi or fi fiind! – nu face, în ochii agenţilor, nici cât o ceapă degerată.
Cam asta este coeficientul de respect pe care-l manifestă funcţionarii statului român faţă de cetăţean. De cel care, până la urmă, le asigură suszişilor funcţionari, salariile, traiul îndestulat de zi cu zi, acolo, în birourile în care-şi fac meseria, adică… stau.
Că, uneori, unii dintre ei mai şi ies în lume, asta nu face decât să întărească regula iar, pe de altă parte, oamenii zic că mai bine ar rămâne „de stat” decât să dea iama şi să aplice sancţiuni aiuritoare în stânga şi-n dreapta.
Revenind, a devenit clar, odată cu pasul înapoi pe care l-au făcut cei de la Finanţe că, în adevăr, la început, au sărit calul. Şi încă rău de tot! Şi-au găsit ei „faliţii” – mici întreprinzători, cei cu care nu riscau, la urma-urmei, nimic (de unde să aibă ăştia pile suspuse?!) – şi au zis că, de-acum, o să poată poza în salvatorii naţiunii.
Numai că cei „mici” s-au trezit să fie deosebit de vocali (măcar atât) şi să atragă atenţia unei prese avide de senzaţional care, chiar fără să-şi dea seama, i-a ajutat de data asta, reuşind să mai ia din vântul cu care-şi umflaseră pânzele oamenii de la ANAF.
Şi uite-aşa, „cruciada bonului fiscal” s-a poticnit – şi încă rău de tot – aşa cum numai un lucru gândit prost şi executat cu „râvnă fără pricepere” poate sfârşi.
Tipic românesc sau noi capitole ale unui război pierdut dinainte!? Pentru că pierd şi comercianţii – asta e limpede şi dureros de palpabil – dar pierde şi sistemul, pentru că, încet-încet, nimeni nu va mai crede în nimic, iar de aici şi până la anarhie nu-i decât un pas!
Şi totuşi, cine îşi va asuma răspunderea pentru excese, pentru dramele deja declanşate de acestea, pentru încă un picior primit în partea dorsală de sutele, chiar miile de români care au crezut că, da, în România se poate face economie de piaţă!?
Cu, sau fără bon fiscal…
Silviu Rațiu
Aprilie, 2015
