Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Săracă Românie!

A ajuns să nu mai aibă de unde selecta demnitari pentru trebile cele mai importante ale ţării: Parlament, Guvern şi altele asemeni.

Altfel cum să mai înţelegi  cazna cu care PSD şi compania se tot opintesc să „pună de o lege” (folosesc argoul preferat al celor care, încă, ne conduc) care să permită accesul la sus-zisele demnităţi şi pentru foşti condamnaţi penal, reabilitaţi între timp?!

La urma-urmei, ce să fie atât de greu de înţeles pentru clasa politică dâmboviţeană, că hoţul odată prins, nu mai poate fi acceptat, sub nici o formă, ca negustor cinstit! Reabilitat sau nu!

Dincolo de curăţenia din cazierul penal, o persoană care nutreşte ambiţii politice trebuie să poarte cu sine, în primul rând, un „certificat” care să ateste un statut etic şi moral ireproşabil. Numai că, odată condamnat penal, respectiva persoană îşi compromite cvasi-iremediabil acest statut. Sau, cel puţin aşa ar trebui să se întâmple.

(Să ne aducem aminte de fostul cancelar al Germaniei, Helmuth Kohl, un personaj politic uriaş. Atunci când s-a aflat că domnul Kohl ar avea probleme cu conotaţii penale, nici nu a trebuit să intervină justiţia până ce domnia sa a şi făcut un pas decisiv înapoi şi s-a retras, nu numai din viaţa politică, dar şi din viaţa publică.)

O reabilitare juridică este un mijloc prin care societatea înţelege să redea unui condamnat şansa de a se reintegra în viaţa normală, ridicând acele bariere care-l împiedicau, printre altele, să se încadreze într-un anumit loc de muncă, să desfăşoare o anumită activitate, etc.

Dar, de aici şi până la a-l investi cu o încredere care să însemne accederea în demnităţi de rangul unui parlamentar sau ministru, mi se pare o cale imposibil de parcurs în actuala percepţie a ceea ce înseamnă etica şi morala publică.

Ceea ce ar trebui să prevaleze în alegerea unuia sau altuia într-o demnitate publică este calitatea de cetăţean demn şi integru – criteriul ce ne stă cel mai aproape din pricină că dimensiunea elementară a educaţiei pe care o primim, încă din familie, ne defineşte ca entităţi morale, nicidecum politice!

Să faci bine, să nu minţi, să nu furi, sunt valori pe care ni le însuşim mult înainte de a ajunge să ştim şi cel mai mic detaliu al legilor a căror respectare constituie fundamentul unui stat de drept. Ori, o persoană care ajunge să sufere o condamnare penală, nesocoteşte – cu sau fără voie – mai întâi, norme ale moralei (!) iar lucrul acesta vădeşte o înclinaţie de a face rău, indiferent de consecinţe.

 „Deontologii” PSD – şi de ar fi numai ei! – vor să ne impună un orizont potrivit căruia, chiar de te-ai compromis cu lucruri mult mai grave decât o normă morală, odată ce te-ai „curăţit” de cazier, eşti îndrituit să te aşezi la masa unde se scriu legile ori la cea unde se decide cum să fie aplicate ele. Aşa cum ar dori ei să se întâmple cu omul de neînlocuit – Liviu Dragnea.

Un astfel de proiect de lege riscă, mai mult decât orice alt considerent politic, să compromită atât prezentul dar mai ales viitorul României pentru multă vreme de acum înainte.

Mai întâi că mesajul pe care l-am transmite în termenii prezentului este acela că suntem dispuşi – oare de ce? – să renunţăm la principii de etică şi morală valabile de milenii şi pentru care, generaţii întregi au fost în stare să înfăptuiască jertfa supremă. Eu unul nu cred că pot fi de acord cu aşa ceva!

Apoi, mesajul transmis de o astfel de lege către tineri ar fi unul cumplit de periculos: vreţi să vă afirmaţi pe scena politică? Nici o şansă. Va trebui să staţi la rând până ce „reabilitaţii” îşi vor fi satisfăcut setea de putere neostoită! Muncă cinstită, onestitate, creativitate, elan şi bunăcredinţă? Să fim serioşi, cui să-i pese de naivităţile astea?!

Cât despre imaginea României în afară, ei bine, să ne gândim câţi politicieni din elita mondială vor vrea să dea mâna cu un prim-ministru, parlamentar sau orice alt demnitar de rang înalt despre care vor fi aflat că a suferit o condamnare penală?! Putem fi siguri, în lumea, încă, civilizată, portretul moral al unui demnitar contează.

Cine – cu excepţia lui L. Dragnea şi compania – îşi asumă riscul unei şi mai mari izolări a ţării, cu consecinţe incalculabile pentru echilibrul economic, politic şi social al ţării? Şi de ce le-am permite o astfel de nebunie?!

Apariţia proiectului liberal prin care se propune ca nici o persoană care a avut de a face cu legea să nu mai poată accede în nici o demnitate publică, reabilitat sau nu. Acesta este un prim semnal. Salutar, inteligent şi extrem de actual.

Şi încă ceva: este unicul  răspuns pe care societatea, fiecare din noi, trebuie să-l dăm, ca replică lucidă, hotărâtă şi responsabilă, tertipurilor prin care elemente reziduale ale unui partid care şi-a pierdut de mult busola, încearcă să promoveze o agendă politică potrivnică nu numai intereselor ţării dar şi bunului simţ elementar.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.