Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Să fim serioşi!

sr editDinspre Primărie se aud voci care deplâng soarta celor două păduri din marginea Aradului. Cică ar cam sta degeaba, că nu le vizitează destul popor din pricină că nu-s amenajate cum ar dori unii.

Unii care, se pare, nu mai pot de grija amenajărilor. De tot felul. Şi cât mai costisitoare, dacă se poate.

Eu zic că nici Pădurea Ceala şi nici Pădurea Vladimirescu nu duc lipsă de zelul „organizatoric” al celor de la Primărie.

Ca să nu mai vorbim că Pădurea de la Vladimirescu are un „păstor” al ei, altul decât Primăria de Arad… Iar Pădurea Ceala este administrată, slavă Domnului, de cei de la Parcul Natural Lunca Mureşului. Şi încă foarte bine!

Datorită lor, pădurea arată aşa cum trebuie. Adică arată ca o… pădure. Şi asta îi dă farmec destul şi o face suficient de atractivă. Desigur, pentru cei care au această pasiune. Atâţia câţi sunt!

La fel, Pădurea de la Glogovaţ. Am fost recent pe acolo şi am putut să observ că era plină de oameni. I-am văzut bucurându-se de aerul curat, de iarba proaspătă – chiar netunsă la centimetru – de copacii umbroşi, fie ei şi „netoaletaţi”. Că de aia pădurea e, să iertaţi, pădure!

Prin anii ’90, am avut şansa că vizitez Parisul şi, cu acest prilej, am făcut o plimbare şi prin Bois de Vincennes – cum ar veni, sora celeilalte păduri faimoase a Parisului: Bois de Boulogne.

De ce ne-au dus gazdele noastre în pădurea de la Vincennes? Simplu: pentru că este mult mai apropiată de ceea ce numesc ei o „pădure adevărată”. Mulţi parizieni au renunţat la mai sofisticata Bois de Boulogne tocmai pentru faptul că, acolo, edilii Parisului au făcut exces de zel în ceea ce au numit ei „modernizarea” pădurii: alei asfaltate, până şi poteci garnisite cu un strat de beton, tot felul de chioşcuri, firide şi alte năstruşnicii care dau locului mai degrabă un aspect kitschos, alungând de tocmai ce este de esenţa locului: naturalul.

Că pădurile din marginea Aradului ar avea nevoie de ajutor, pot fi de acord. Dar în ce sens?

Mai întâi că ar fi important ca, după câte o chermeză sau sărbătoare cîmpenească, locurile unde turiştii de ocazie îşi vor fi etalat talentele gastronomice, să fie curăţate cât mai grabnic de resturile „uitate” de vizitatorii grăbiţi. Primăria ar putea da o mână de ajutor în acest sens – aici ar fi loc de iniţiativă şi de imaginaţie! -, punîndu-se în fruntea cetelor de voluntari entuziaşti care, de ani de zile, fac – fără bani! – o muncă lăudabilă şi folositoare.

Apoi, Primăria ar mai putea fi de ajutor şi în coordonarea unui proces coerent şi aplicat de educare a cetăţenilor care doresc să-şi petreacă timpul liber în pădurile din jurul Aradului. În aşa fel încît lucrul acesta să placă şi oamenilor, dar să placă şi… pădurii.

De ce nu s-ar găsi nişte resurse bugetare pentru ca, alături de alte instituţii şi organizaţii, să se alcătuiască un program al cărui ţel să fie formarea unei conştiinţe solide şi responsabile în ce priveşte păstrarea şi protejarea acestei părţi esenţiale a patrimoniului natural local?!

Sunt sigur că astea – să nu uităm, sunt doar două idei – ar putea fi câteva măsuri pe care le-ar aplauda tot arădeanul iubitor de natură.

Silviu Rațiu

Aprilie, 2015

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.