Punct și de la capăt. Gânduri după Brexit (4)

La mai bine de o lună de la halucinantul vot pentru Referendum, Marea Britanie trăieşte într-o stare de agitaţie permanentă şi nici Uniunea Europeană nu se simte bine.

În Marea Britanie, oamenii, ca treziţi după o petrecere prelungită în noapte, încearcă, parcă, să înţeleagă şi să se facă înţeleşi. Desigur, vorbesc de cei cărora încă le pasă.

Fie că sunt dintre cei care au votat pentru ieşire, fie dintre cei care ar fi vrut să rămînă în Uniune. Fiecare, în felul lui, încearcă să găsească câte ceva: explicaţii, scuze sau pietre de aruncat în „ceilalţi”.

Singur, Nigel Farage, cel la chemarea căruia, mulţimile s-au grăbit să burduşească urnele cu voturi „Pentru Ieşire”, pare să fi găsit „soluţia”. Dumnealui, speriat cel mai rău de consecinţele pe care lozincile sale naţionaliste le vor putea avea în viaţa reală şi, din păcate, se pare că le au deja! – s-a fofilat frumuşel şi a părăsit corabia, precum, pe vremuri, şobolanii.

(Nici nu ştiu dacă, nu cumva, acest Nigel Farage nu este altceva decât un şobolan politic: pe unde merge lasă miros urât în urma sa, roade ici, roade colea răvăşeşte lucruri aşezate cu grijă de alţii şi, mai ales, reprezintă un permanent pericol de molimi.)

Ei da, sunt şi dintre cei care caută soluţii. Din ce se vede, din aceştia sunt puţini. Nu suficient de pragmatici ca să şi găsească ceva concret, cu efect imediat. Nici suficient de puternici ca să poată impune soluţiile pe care le vor fi găsit.

Ghinionul oamenilor inteligenţi este, şi în Anglia, că preferă să se retragă din calea ghinturilor cu care sunt trataţi de „oamenii politici”, gen Nigel Farage. Să fugă departe de scena unde e loc numai de lozinci, gogoriţe, aiureli cu ştaif, nu de răspunsuri clare şi concrete, bazate pe dreaptă judecată, curaj, dialog şi acţiune hotărâtă.

Cu toate acestea, cred că e important că în Marea Britanie lucrurile se mişcă, totuşi! În felul acesta, există şanse să se şi ajungă la un liman. Mai devreme sau mai târziu. Cât despre  liman, nu putem decât să nădăjduim că va fi cel potrivit.

O Anglie plutind prea mult în derivă, mai întâi că e greu de conceput, iar în al doilea rând, n-ar ajuta nimănui. Dar absolut nimănui!

În Uniunea Europeană – în cancelarii, birouri, oficii şi oficine -, lucrurile arată de ca şi cum ar fi cufundate într-o ceaţă cu adevărat… londoneză.

Declaraţii împăciuitoare, rostite pe un ton care reuşeşte să sune doar cât un sâsâit de şarpe de apă. Sâsâie el ce sâsâie, dar tot inofensiv rămâne. Şi nici nu ajută la nimic.

Declaraţii belicoase, mai cu seamă dinspre Germania. Cea care, să ne amintim, la câteva zile de la anunţarea rezultatului Brexit, dădea asigurări că nu-i nici o grabă, că David Cameron are timp să-şi facă temele şi abia după aceea să-şi cumpere biletul pentru Bruxelles. Aşa glăsuia madam Merkel atunci.

La nici două săptămâni, aceeaşi doamnă a dat-o – a câta oară?! – la întors. ”Nu mai e cale de întoarcere” – a tunat cancelarul, mimând, slab şi fără convingere, fermitatea. Să facă bine premierul Marii Bratinii şi să vină-n grabă, să-şi ia jucăriile – dar scaunul, nu! – şi să plece înapoi, la Londra!

Docili, i s-au alăturat şi alţii, vreo câţiva lideri europeni, dar tot corul acesta a reuşit să sune precum o adunare de „studenţi” la clasa „0”, în prima zi de şcoală, pe când mămicile, cu ochii plânşi, numai ce se strecoară, stânjenite, din clasă.

Altfel spus, un fel de „Adio, dar rămân cu tine”, spus, culmea, nu de cel ce pleacă ci, ca să vezi, de cei care rămân în bătătura casei din bucătăria căreia răzbate miros de bucate alese (sau cel puţin aşa ar trebui să fie…).

În timpul acesta, de-o parte şi de alta a Canalului Mînecii, oamenii –fără-ndoială victime mai mult sau mai puţin colaterale ale consecinţelor, încă necunoscute şi de aceea, înspăimântătoare, ale Referendumului britanic – trăiesc o dramă pe care chiar că nu o merită.

Nu e de ajuns că-s confruntaţi cu problema traiului zilnic, din ce în ce mai complex şi mai controversat, nu e de ajuns că li se vâră pe gât perspective tulburi şi rău prevestitoare, acum mai vin peste ei, buluc-grămadă, şi marile semne de întrebare – deloc puţine !! – legate de viitorul Uniunii Europene.

Viitor pentru care, se vede de la o poştă, liderii Uniunii, înconjuraţi de liote de speciailişti şi experţi plătiţi, cu toţii, regeşte, nu au nici o soluţie. Încă.

Numai că mâine – vorba unui cântec cu accente melodramatice din perioada interbelică – s-ar putea să fie prea târziu.

Pentru ei? Pentru oameni?

Pentru Europa?

Silviu Rațiu

Iulie, 2016

comentarii