Victor Ponta, vremelnicul şef al unui guvern acoperit deja de o grămadă de nereuşite scandaloase, declara recent că domnia sa, împreună cu iluştrii necunoscuţi ce compun o echipă ministerială anemică, bâjbâind prin sertare pline cu cocoloaşe de hârtie, sunt mult prea profund preocupaţi să asigure independenţa energetică a României, ca să mai fie sensibili la protestele unor amărâţi de săteni din zona Vasluiului sau de oriunde altundeva.
Care săteni n-au avut altceva mai bun de făcut decât să-şi ia lumea în cap, să-şi facă adăposturi în câmp şi de acolo să dea piept cu un colos ca Chevron, spunându-le americanilor, răspicat „Pe aici nu se trece!”.
(Se vede treaba că românilor trebuie să le ajungă cuţitul la os ca să pună treburile domestice de o parte şi să-şi încoarde pieptul pentru a le arăta celorlalţi că există pentru că au primit dreptul acesta chiar de la Dumnezeu şi că trebuie să se ţină seama de acest lucru.)
Desigur, nimănui nu-i este indiferent cât plăteşte pentru energie. Ar fi un lucru cât se poate de încurajator pentru tot românul să ştie că nu mai trebuie să cumpere „de afară” – scump şi cu ţârâita – gazul atât de preţios, mai ales că uite, vine iarna şi gerul bate la uşă.
Dar, hai să vedem, cu preţul cum stăm?
Nu cumva acest preţ este, în context, prea mare pentru cei care ar trebui să-l plătească? Adică pentru cei care se confruntă cu perspectiva de a-şi pierde, până la urmă, însăşi rostul de a mai trăi în numele a ceea ce se dovedeşte, la o analiză lucidă şi obiectivă, o iluzie?
Să ne gândim: exploatarea gazelor de şist prin metoda pe care vor s-o utilizeze şi cei de la Chevron înseamnă, de fapt, o afacere ca oricare alta. Cu rezultate cel puţin discutabile.
Nu există nici un fel de dovezi concludente că exploatarea acestor gaze ar putea reprezenta o soluţie statornică pentru nevoile în continuă creştere ale pieţii.
Pe de altă parte, dacă e să ne gândim că cei care realizează aceste exploatări sunt oameni de afaceri, este la fel de clar că nu ne vor face nici un hatâr când va fi să ne ceară să le plătim pentru ceea ce, zic ei că ne dau. Dar care, ca să vezi, este, de fapt, al nostru!
În altă ordine de idei, sunt prea multe voci autorizate şi cu expertiză dovedită, care susţin, cu probe, că aducerea la suprafaţă a acestor gaze poate produce consecinţe catastrofale, între care cea mai de luat în seamă este riscul pierderii de zeci, sute sau chiar mii de vieţi omeneşti.
Vieţi de români amărâţi care, iată, au ales să se răscoale ca să îşi apare, ce altceva decât sărăcia şi amărâta asta de viaţă.
Şi-apoi, ar mai fi ceva.
Avem nevoie de atât de puţin pentru a obţine independenţa energetică a României, cât rezolvarea să stea în câteva exploataţii de gaze de şist?!
Căci, dacă e aşa, îmi vine să întreb: nu cumva ne-ar costa mai puţin să cumpărăm de la alţii ceea ce ne lipseşte, iar cu banii economisiţi să ne apucăm, noi de noi, să scoatem gazul ăsta la suprafaţă şi, dacă s-o putea, să vindem ce ne prisoseşte, făcând şi un oarece profit?!
Sigur, pentru asta ar fi nevoie de nişte oameni care să gândească cu respectul interesului real al românului. Ar fi nevoie de nişte oameni care să nu fie legaţi de nici un fel de interese obscure şi care să rămână preocupaţi cu adevărat de soarta celor care i-au ales şi după ce urnele se vor fi închis, iar ei îşi vor fi văzut sacii (cu voturi) în căruţă.
(Reamintesc că USL a urcat dealul spre Parlament bazat şi pe promisiunea explicită că va interzice atât exploatarea aurului prin cianurare, cât şi a gazelor de şist prin fracturare hidraulică!)
Până la urmă, nu ne rămâne decât să-i cerem lui Victor Ponta şi alor săi să ne spună fără ocolişuri, care este preţul cu care s-au gândit să obţină mult clamata independenţă energetică a ţării şi cine cred domniilor lor că va plăti preţul, atâta cât o fi?!
Silviu Rațiu
Octombrie, 2013
