Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Punct şi de la capăt. Când „sora” mai mare plânge

sr edit„Sora” noastră mai mare, Franţa, a ajuns la mâna vecinilor. A aliaţilor, mă rog, e un fel de a zice.

Căci, adevărul, dacă e să ne luăm după cele mai recente luări de poziţie ale mai marilor zilei din Hexagon, este acesta: ţara mândră şi, nu de puţine ori, arogantă, a ajuns să ceară să fie ajutată să se poată apăra.

Împotriva cui?

Păi împotriva celor despre care, mai în vară, măscăriciul Hollande zicea că sunt într-atât de bine veniţi în Europa, inclusiv în ţara domniei sale, încât era în stare să dea de pereţi cu toţi cei care, atunci, ziceau că n-ar fi bine să lăsăm puhoiul să se reverse nestingherit, pentru că, uite, printre sutele de mii de anonimi se ascund o mulţime de lupi îmbrăcaţi în blană de oaie.

Inclusiv preşedintele Johannis a trebuit să înghită în sec şi să facă un pas înapoi, după ce, în primă fază, anunţase că România ar cam vrea să i se respecte statutul de ţară suverană!

Iar, acum, cel care era, împreună cu madam Merkel, adevărat campion al „pumnului în gură”, se-ntoarce către cei pe care i-a ameninţat fără ruşine, umflându-şi venele şi cere ajutor!

Să mai zică cineva că nu există o justiţie imanentă, una care este peste noi şi care împlineşte, chiar şi atunci când nu vrem dar mai ales, independent de ce vrem, dreptatea divină!

Şi ar mai fi ceva.

Din toate părţile – şi mă refer mai ales la acele „părţi” (citeşte ţări) care dispun de servicii de informaţii extrem de competente, Franţa a primit, înaintea atentatului din 13 noiembrie 2015, semnale consistente, date şi informatii verificate (şi verificabile, se pare!) despre faptul că francezilor li se coace ceva.

Ce a făcut (încă) preşedintele Franţei şi ţuţării săi?

După cum s-a văzut vinerea trecută, nimic!

Aşa se face că au murit o grămadă de oameni a căror singură vină a fost că s-au aflat într-un loc nepotrivit, într-un moment cumplit de nepotrivit!

Auzi, Parisul – „oraşul lumină”!

Da, lumina exploziilor, a incendiilor provocate de explozii, a girofarurilor maşinilor de Salvare, de pompieri şi, ei da, de poliţişti!

Iar acum, Franţa ridică din mâini, nepotincioasă şi cere ajutor. În numele solidarităţii. Pe care, cu doar câteva luni în urmă, citind-o într-o optică absurdă, o călca în picioare, dând ghionturi celor care aveau îndoieli cu privire la justeţea politicii UE, condusă de cuplul Merkel – Hollande, în privinţa migranţilor.

Ce vreau să spun cu asta e că, dincolo de a avea dreptul să ne bucurăm de necazul altuia, avem dreptul să atragem atenţia că, indiferent de cât de mari sau mici suntem, e bine să fim atenţi, în primul rând, la felul în care ne raportăm, noi-înşine, la ceilalţi, mai înainte de a ne erija în atoateştiutori şi atotputernici. Căci, uite, nu suntem!

Într-o scrisoare deschisă – document ajuns în scurt timp viral – celebrul actor francez Michel Sardou îi spune preşedintelui Hollande cam ce ar fi de făcut iar în concluzie, o retează scurt: Nu vrem, domnule Hollande din „plăcinta” pe care, în numele unor sloganuri aiurite şi deja răsuflate, încercaţi să ne-o serviţi dumneavoastră, politicienii!

Oamenii s-au cam săturat de balivernele cu globalizarea, cu multiculturalitatea, cu toleranţa şi cu solidaritatea. Care sunt numai pentru unii.

Unii care, iată, se-ntâmplă să moară când le e lumea mai dragă. Asemeni cuplului de români care şi-au găsit sfârşitul în mijlocul unei serbări în care era vorba de planuri de viitor, de dragoste, prietenie – valori pe care, se pare, politicienii acestor timpuri ori nu le cunosc, ori nici ca le mai pasă de ele!

Este clar: Franţa are (cel puţin) o problemă. Pe de o parte, cere, cu glas piţigăiat, ajutor pentru a se putea apăra, iar pe de altă parte, prin gura aceluiaşi de neînţeles F. Hollande, strigă în gura mare că vor veni de hac terorismului.

De aceea, am convigerea că România trebuie să adopte o poziţie fermă, demnă, realistă şi de folos pentru propriile interese. În toate chestiunile şi, cu atât mai mult, în problemele ce frământă astăzi Europa. Numai aşa va putea Preşedintele şi noul guvern să reprezinte interesele legitime ale românilor. În orice colţ de lume s-ar afla!

Silviu Raţiu

Noiembrie, 2015

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.