Ingrediente:
4 limbi proaspete de porc
sare și piper alb după gust
zeama de la jumătate de lămâie
pt sos:
un gălbenuș de ou
un vârf de linguriță de muștar
o ceașcă de ulei
smântână sau iaurt gras
sare
o ceapă roșie
3 căței de usturoi
o mână de pătrunjel proaspăt
Mod de preparare:
Limbile de porc se spală și se fierb în apă până devin moi, iar furculița intră cu ușurință în ele. Se face o maioneză din gălbenuș, muștar și ulei. Se adaugă la urma iaurt gras sau smântâna atât cât dorim și cât vrem să subțiem maioneza. Se adaugă sare după gust, usturoiul zdrobit, ceapa tăiată peștișor și pătrunjelul tocat fin. Se amestecă ingredientele pentru sos.
După ce carnea a fiert, se scoate câte o bucată de limbă și se curăță toată partea albicioasă cu lama cuțitului. Se curăță limba și în partea inferioară de surplusul de carne (daca are) și pielițe. Se taie felii, se condimentează după gust cu sare și piper, se stropește cu zeama de lămâie pentru a nu se oxida și se amestecă toate ingredientele. Se așează bucățile de limbă de porc pe un platou, iar deasupra se pune sosul.
sursa: bucataras.ro