Ziarul electronic al arădenilor

I left my heart – locuri de suflet (IV)

Paris, în octombrie. Undeva în cartierul latin. Mulţime de librării. Unele, mari, lăbărţate de la un colt la celălalt. Altele, mărunte, modeste, retrase în umbra unor parasolare decolorate.

Cineva a uitat să le strângă, deşi soarele se mulţumeşte mai mult strălucească. Căldură? A fost de-ajuns în vară.

E greu să te decizi. Şi, totuşi, ca unul care nu-şi poate învinge curiozitatea, dar nu are prea mulţi bani de cheltuit, trec pragul uneia dintre cele pe firmamentul căreia stă scris că oferă şi cursuri universitare, cărţi de specialitate. Nu mă aştept la cine ştie ce îmbulzeală. Afacere de nişă, vorba aia, nu prea bănoasă şi nici prea căutată.

După doi paşi, prima surpiză: podeaua este acoperită cu mochetă. Cât ţine magazinul. Nu din aceea scumpă. O culoare care să ţină la tăvăleală, dar, cum spuneam: mochetă.

Tot spaţiul respiră a carte. Nu praf, nu miros greu de coperţi îngălbenite. Şi flori. Ici-colo, cu discreţie. Cum altfel ar şi putea să fie?!

În sectorul cursurilor universitare, o altă surpriză: de jur împrejurul rafturilor, aşezaţi pe lângă pereţi, tolăniţi pe mochetă, în poziţii dintre cele mai neaşteptate, tineri – nu puţini! – cufundaţi în lectură. Unii îşi iau notiţe, cu foile aşezate pe genunchi. Alţii cotrobăie prin raft, mai iau o carte şi se reaşează lângă celelalți. Îşi reiau studiul şi-i vezi că fac lucrul acesta ca unii „de-ai casei”. Atmosferă densă, de sală de lectură. Observ că şi lumina este concepută să-i ajute în lectură.

„Nu vă supăraţi, copiii ăştia vin aici şi studiază, vă folosesc cărţile, în loc să le cumpere. Unde e business-ul în toată chestia asta?” – îl întreb pe cel ce mi-este recomandat ca fiind proprietarul librăriei. (Mi s-a spus că nu-i place dacă este numit „patron”. În lumea cărţii, cuvântul ăsta e prea gol, vetust).

Răspunsul – mi s-a imprimat ireversibil pe retina sufletului – a fost cea mai mare surpriză: „Business-ul, ca să păstrăm termenul dumneavoastră, constă în ceea ce aş numi investiţia în speranţă. Ei nu au bani să cumpere cărţi. Acum! Dar, dacă îi ajut, mâine, după ce vor fi ajuns oameni cu bani, se vor întoarce. Şi atunci, ei bine, atunci vor cumpăra. Nu puţin şi nu orice! Altfel cum credeţi că aş mai fi aici?”.

Seara târziu, în Place Trocadero, câteva sute de tineri, bucurându-se unii de alţii. Am simţit acolo puterea tainică  a acelui „acum” pe care mi l-a lăsat bătrânul librar, ca un memento al unor vremi mai bune. Pentru toţi.

Silviu Rațiu

Octombrie 2012

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.