Ingrediente:
două aripi de curcan
2-3 căței de usturoi
5 linguri pastă de ardei kapia
o ceapă mică
o lingură pastă de roșii
sare, piper, boia iute
cimbru
200 ml vin alb
4-5 linguri ulei
Mod de preparare:
Se curăță aripile de curcan foarte bine. Se condimentează cu sare, piper și puțină boia iute. Într-un vas se călește ceapa tocată fin, se adaugă pasta de ardei, pasta de roșii, usturoiul pisat, condimente și vinul alb. Se toarnă într-o tavă emailată sosul și se pune în sos aripile de curcan. Se pune cu o lingură sos și peste aripi. Se dau la cuptor la foc moderat o oră întorcând carnea din când în când de pe o parte pe alta. Dacă mai e nevoie se mai adaugă apa. Se mărește temperatura și se mai lasă încă o jumătate de oră să se rumenească.
Se servesc cu garnitură de orez, cartofi, cuș cuș sau legume.
sursa: bucataras.ro