Ziarul electronic al arădenilor

Soarele răsare în fiecare zi (III)

Despre discernământ în vremuri ca acestea

„Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” – 1 Tesaloniceni 5:21.

Astăzi aș vrea să vorbesc despre un lucru a cărui importanță pentru viața noastră cotidiană a devenit, brusc, cu totul specială. Dar, până să ajung acolo, am să descos nițel acest gând al Apostolului Pavel.

Mai întâi, aș vrea să observăm că apostolul ne îndeamnă într-un mod clar și foarte direct să fim deschiși la minte, să cercetăm toate lucrurile. Dar chiar toate, adaug fără să mă tem că aș exagera.

În lumea contemporană se desprind două categorii distincte de oameni: unii pe care nu-i (prea) mai interesează nimic, care „iau” totul de-a gata sau, pur și simplu, se mulțumesc cu surogate, mai ales dacă-s „de marcă”, lucesc sau sunt ieftine. Trăiesc de pe o zi pe alta și pe baza unor „rețete” pe care le iau de bune de pe rețelele de socializare, de la televizor sau din bârfele la care, cu osârdie, apleacă urechea.

Cea de a doua categorie o formează cei care cercetează tot ceea ce zic ei că-i interesează, dar se limitează numai la domenii foarte îngust definite de o specializare sau alta. (Am întrebat ,odată, un coleg avocat o problemă de dreptul afacerilor și am fost „invitat” amabil să „bat la ușa vecină”, pentru că el se ocupa numai de divorțuri și împărțiri de bunuri.)

Prin tot felul de reguli, norme, precepte și câte și mai câte, omului i se spune că nu e bine să fie (prea) curios, pur și simplu. Uneori, i se interzice chiar. Îmi aduc aminte, din copilărie, de sfatul unor vecini care-mi spuneau, sec, imperativ: „Crede și nu cerceta!”. Sau, să nu vorbim de comenzi de genul „Nu pune mâna”, „Nu face asta”, „Nu ai voie”, Nu te duce acolo” și altele asemenea.

Numai că, prin însăși Creație, omul este, trebuie să fie curios. Să-și împlinească menirea căutând, mereu și mereu, răspunsuri. Care să-i cultive inteligența dar să-i dea tot mai multă substanță și tot mai multă înțelepciune. Iar ele, amândouă, să-i încununeze discernământul – inteligența și înțelepciunea în mișcare, ca fapte de viață concrete.

Știința, dar și puterea și abilitatea, de a alege binele și de a-l face parte a vieții tale de fiecare zi.

De a pune cap la cap, pe cât se poate, numai binele. Acel bine care ne ajută să pășim mai departe și numai pe sol mănos și ferm.

Și, Doamne, cât de mult avem nevoie în zilele acestea de discernământ?!

Într-o lume în care știrile contradictorii, chiar cele alcătuite în minciună, cu bună știință, într-o lume în care, din toate părțile suntem inundați de scursuri de impostură, de neștiință gălăgioasă, agresivă, mimând agresiv adevărul, ei da, în această lume avem nevoie – pentru noi dar și pentru semenii noștri – de discernământ la cel mai înalt nivel!

E atât de ușor să fii amăgit acum de cuvintele mincinoase ale prea numeroșilor lupi îmbrăcați în haine de sfătuitori, specialiști, moderatori, reporteri, analiști și alții ca ei.

Năvălesc peste puhoaie de „breaking news”, mai că ne sufocă dar nici unii nu ne spun că ei câștigă grămada de bani de pe urma lor. Și ce dacă, în felul acesta, panica sufocă rațiunea și dreapta judecată a multora într-atât de mult încât, după ce va fi trecut virusul „încoronat”, se vor încolona, cu sutele de mii, în fața cabinetelor de boli nervoase?!

Cum vom face, în vremuri ca acestea, să putem alege și să putem face binele?

Simplu! Așa cum numai înțelepciunea cuprinsă în Cuvântul Adevărului ne poate ajuta s-o facem: să cercetăm toate lucrurile – și nu doar cele care ne alină, pentru o secundă, frica sau care ne încălzesc, pentru un minut, orgoliul ori sentimentul de confort – și să alegem, să păstrăm numai ce este bun. În lumina aceluiaș Cuvânt al adevărului!

Și ce poate fi bun acum, ca de altfel, întotdeauna?

Întâi de toate, Domnul este bun! Apoi, dragostea de semeni este bună. Dar și grija pentru noi înșine este bună! Atunci când nu le exclude pe toate celelalte sau când le așează pe locurile din ultimul rând. Să alegem binele înseamnă să alegem adevărul, să alegem să acționăm în loc să plecăm capul, să ridicăm glasul în loc să ne ascundem în perdelele de fum ale unei tăceri ignorante sau, și mai rău, obediente fără cauză.

Să facem bine în vremuri ca acestea înseamnă să ne pese: să ne pese de noi înșine dar să ne pese și mai mult de cei din jurul nostru; să ne pese de sănătatea noastră, ca să nu-i punem în primejdie pe cei de lângă noi dar nici să nu suferim în dreptul nostru.

Să facem binele înseamnă să deschidem bine ochii și urechile, să nu tăcem ci, dimpotrivă, să comunicăm cât putem de mult ca să ne putem menține părtășia chiar… rămânând acasă!

Să facem bine înseamnă să cautăm să stăm de vorbă cât mai mult cu Dumnezeu. Oriunde ne-am afla, în orice limbă I te-ai adresa, El este pregătit să te asculte!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.