Ziarul electronic al arădenilor

Internările în spitale, suspendate. Vor fi externaţi pacienţii care nu prezintă urgenţe

Toate internările în spitale vor fi suspendate începând de marţi și vor fi externaţi toţi pacienţii care nu prezintă urgenţe

Luni a fost emis ordinul avizat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), la nivelul unităţilor sanitare publice şi private, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, începând de marți, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervenţiile chirurgicale şi alte tratamente şi investigaţii medicale spitaliceşti, care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate.

De asemenea, se suspendă consultaţiile programate şi programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private, a mai comunicat GCS.

Potrivit Grupuluie Comunicare Strategică, în termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toţi pacienţii care nu reprezintă urgenţe şi care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

În comunicat se mai precizează că managementul spitalelor poate decide reorganizarea programului şi a permanenţei personalului, prin introducerea activităţii medicale în regim de ture şi gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.