Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. West TV – Chapeau!

sr editMărturisesc că nu frecventez prea des emisiunile postului local West TV. Motivele ţin de criza permanentă de timp în care mă aflu.

Luni seara (20 aprilie a.c.), am avut, însă, inspiraţia să butonez ceva mai relaxat şi trebuie să spun că mi-ar fi părut rău dacă n-aş fi făcut-o.

Ceea ce mi-a fost oferit, în câteva zeci de minute cât a durat emisiunea, a fost un regal cu totul special, pentru care echipa West TV îşi binemerită respectul meu sincer.

Chiar dacă nu l-am văzut de la primul minut, voi spune că documentarul dedicat pictorului Mihai Takacs se înscrie, fără nici un echivoc, într-o galerie de realizări remarcabile ale acestui gen cinematografic atât de dificil cum este filmul-portret.

Echipa care l-a realizat a probat ceva ce depăşeşte cu mult calificativul, uzat de prea multă folosinţă, de „înalt profesionalism”. E mult, mult mai mult în tot ce au reuşit să construiască cei ce s-au aflat „în spatele” camerei de luat vederi, faţă în faţă cu o personalitate de dimensiunea lui Mihai Takacs.

A fost, înainte de toate, mult suflet în toată „scriitura” filmului, chiar dacă el s-a alcătuit din cadre tăiate scurt, cu o dinamică viguroasă, fără înflorituri inutile (Doamne, cât de mare poate fi tentaţia în astfel de situaţii!?).

Lucrurile au fost rostite într-un limbaj frust, dar lucrul acesta tocmai că a reliefat şi mai mult mesajul acestui frumos eseu cinematografic.

Impresionant mi s-a părut modul în care Mihai Takacs – sunt sigur, la acea dată confruntat dramatic cu efectele bolii sale – a fost lăsat, provocat chiar, prin simplul fapt că „interlocutor” i-a fost doar camera, să „trăiască clipa” – natural, relaxat (cât efort trebuie că a făcut artistul, numai el şi cei ce i-au fost, atunci, alături, ar putea mărturisi!).

Dar, în acelaşi timp, au lăsat să se strecoare către noi o undă aproape insesizabilă de întoarcere gravă în sine.

Este impresionant cum au ştiut realizatorii să-l lase pe Mihai Takacs să depene momente relevante ale unei vieţi – curmată, iată, prea curând – închinată, atât cât i-a fost lasată, artei dar şi iubirii pentru oraşul pe care l-a purtat cu sine peste tot şi pe care, de atâtea ori, l-a reinventat, lansându-l, mereu şi mereu, înspre cele mai îndepărtate colţuri ale Pământului.

A rezultat de aici un monolog de o densitate extraordinară, cu reale valenţe dramaturgice – nici să fi vrut, nu cred că cineva ar fi reuşit, în locul artistului, să „scrie” un poem de o atât de rară frumuseţe.

Am avut prilejul, pe măsură ce filmul îşi consuma povestea, să văd cum Mihai Takacs se „reinventa” clipă de clipă, cu o energie cu atât mai tulburătoare cu cât, atunci când am văzut filmul, el, Artistul plecase dintre noi.

Ar fi prea puţin dacă aş spune că am avut ocazia să urmăresc un film, vorba cuiva, „bine făcut”. Ar fi chiar nedrept.

Pentru că, documentarul realizat de West TV este mult mai mult decât atât. De fapt, fără s-o fi ştiut, poate, ei au reuşit un lucru extraordinar şi anume, au imortalizat un tulburător testament al unui Artist căruia Aradul îi datorează, în mod incontestabil, atât de multe încât, sunt sigur, cei ce o pot face nu vor întârzia să-i dea o expresie potrivită.

Mihai Takacs şi-a înscris numele, în mod irevocabil, în Marea Galerie a personalităţilor artistice pentru care Aradul a fost loc de Visare şi de Implinire, de Creaţie, dar şi de Destin, locul unde, atât cât le-a fost dat, au ars frumos şi încurajator, deopotrivă, pentru toţi cei cărora Dumnezeu le-a dat Harul să trăiască în acest colţ binecuvîntat de ţară.

Pentru gestul minunat, pentru sufletul cald dar şi pentru gândul inspirat, West TV – Chapeau!

Silviu Rațiu

21 aprilie, 2015

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.