Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Revoluția teraselor

Mai întâi a fost anunțul care ne informa că trebuie demolate terasele ridicate peste tot în oraș.

Care terase au fost  ridicate – în „epoca” Falcă –  pentru a da posibilitatea fumătorilor să-și bea cafeaua fără a renunța la țigară. În lipsa altor soluții raționale, susțin că varianta teraselor era – că ne place sau nu –  unica rezonabilă. Cu amendamentul, foarte important, că ele, reprezentând o soluție ce interesează, până la urmă și fără supărare, o minoritate – cea a fumătorilor – edilii ar fi trebuit să caute rezolvări care să nu afecteze disproporționat interesul general.

Să nu uităm, locurile unde au fost amenajate aceste terase au ca destinație principală – prin lege și prin exercițiu de-acum secular – asigurarea circulației pietonale. Acesta este – și trebuie să rămână –  rostul trotuarelor aferente unor căi de circulație cum este bulevardul din centrul Aradului.

Apoi, aș zice că autorizațiile ar fi trebuit să fie eliberate și în considerarea aspectului estetic al zonelor unde terasele au fost amplasate. Nu trebuie să fii un urbanist licențiat și nici să ai cine știe ce atestate în estetică urbană ca să poți concluziona, simplu, pe bază de bun simț elementar, în legătură cu prejudiciul grav de imagine – cel puțin – pe care aceste improvizații l-au creat.

Adăugându-se celorlalte „ingrediente” care afectează, de ani de zile, aspectul general al centrului – ponosit, murdar, cu vitrine căptușite cu ziare, cu fațade scorojite ori peticite în atâtea culori câți proprietari or fi fiind, cu parcări improvizate, cu pustietatea care sufocă orice trecător întârziat după ora… 6.00 după amiaza  – un loc lovit crunt de nepăsarea gălăgioasă, fanfaronardă și păguboasă a administrației locale girată – pentru prea multă vreme – de Gheorghe Falcă&co.

În regulă, așa stăteau lucrurile până să vină ordinul de demolare. Dar să nu divagăm. Să demolăm, dar cum rămâne cu fumătorii?

Un element de constanță nu s-a schimbat: atâta vreme cât România nu poate – sau nu vrea – să adopte o legislație care, asemenea unui număr impresionant de țări de pe toate continentele, interzice fără nici o excepție fumatul în locuri publice, fumătorilor trebuie să li se asigure condiții pentru a-și ostoi dorința de a fuma. Asta este.

Doar că lucrul acesta nu poate justifica bâlbele, fanteziile și chiar prostiile pe care unii reprezentați ai administrației locale ni le-au vârât – în trecut – iar acum, încearcă să ni le vâre pe gât.

În acest context, eu cred că manevra recentă a unor afiliați ai PNL (nu pot să-i numesc altfel, să nu se supere), căpușând imaginea publică a primarului Călin Bibarț, este una pe care, cu indulgență, am putea să o calificăm ca fiind neserioasă și chiar insultătoare la adresa locuitorilor Aradului.

Nu e destul că tot orașul e brăzdat, de luni de zile, de lucrări de tot felul, făcând, uneori, imposibilă o circulație rutieră la limita bunului simț. Nu e de ajuns că probleme esențiale ale orașului sunt și au rămas nerezolvate. Aș zice, nu e de ajuns că „moștenirea” Falcă apasă (tot mai) greu asupra vieții cotidiene a arădenilor, că uite, primarul interimar – el este responsabil de prezent și, într-o oarecare măsură de viitor, că-i place sau nu -, se apucă – „ajutat” sau nu – să facă revoluție. Revoluția teraselor.

O spun răspicat: o parte semnificativă din locuitorii orașului au investit încredere în modul cum s-a apucat domnul Bibarț să își îndeplinească treaba de primar. Chiar așa, interimar cum e el.

Numai că, de la o vreme, am început să văd cum s-au pus „prietenii” domniei sale să-l „ajute”. Chiar dacă acest lucru înseamnă sacrificarea, indiferent de preț, a intereselor arădenilor.

Bibarț nu e, orice am spune, Sergiu Bîlcea, iar chestia asta nu-i tihnește, este clar, lui Gheorghe Falcă și companiei. Bibarț pare să aibă, ce să vezi, coloană. Știe și poate. Fără să aibă nevoie de „ajutorul” celui care a crezut că-l va putea manevra ca pe o marionetă.

Așa s-a ajuns la momentul „terasiadei”. Ca să-l sape pe Călin Bibarț au început să arunce petarde. Iar una dintre ele, cu voia dumneavoastră, problema teraselor. Care, brusc, nu mai au loc în Arad. (Să fim de acord, așa cum au fost ele așezate, chiar că n-ar fi trebuit să aibă loc). Numai că, dărâmându-le, automat Călin Bibarț are o problemă: își ridică fumătorii în cap. Ce face Călin Bibarț? În disperare de cauză, încearcă să nu-și mai facă și alți „prieteni”. Și uite-așa apare planul năstrușnic cu redefinirea „teraselor” și a re-amplasării lor. Aceași Mărie, cu altă pălărie.

Domnului Bibarț i se întinde o capcană și, după cum văd, domnia sa e gata să cadă în ea. Ar fi păcat. Pentru că, prin ceea ce a reușit până acum – bâlbe în plus sau în minus, piedici și faulturi cât încape – dumnealui ne-a lăsat să credem că ar putea fi un bun primar. Cu sau fără propta numită PNL.

Nu știu de ce, dar tare m-aș bucura să pot spera că domnul Bibarț va reuși să se trezească cât nu-i prea târziu, că-și va reconsidera nițel și „cercul” de sfătuitori și că va face ceea ce trebuie făcut. Ca un bun primar ce ar putea fi.

Să zicem că ar revedea, pentru început, proiectul revoluției teraselor.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.