Punct și de la capăt. La răscruce de vânturi

În ultima vreme, pe agenda opiniei publice există o chestiune despre care, cred, ar trebui să se vorbească. Și încă apăsat și cu responsabilitate.

Arestările din ultimele săptămâni au reconfirmat un lucru pe care toată lumea îl cunoștea, dar despre care, în iureșul cotidian, prea puțini au apucat să formuleze concluzii clare. Și lucrative.

Enumerarea capetelor de acuzare din diversele procese pornite la inițiativa DNA demonstrează un fapt limpede: dacă există în această țară un pol al corupției instituționalizate, apoi acel pol este legat, intrinsec, de partidele politice. Fără nici o deosebire.

În structurile acestor alcătuiri s-au cuibărit personaje care au creat un adevărat sistem de spoliere premeditată a țării, în ultimă instanță, a cetățeanului. Pare că singura preocupare a acestor instituții este găsirea acelor soluții care să le aducă cât mai aproape de sursele de îmbogățire. A membrilor, dar și a susținătorilor lor. Cum li se spune, a „sponsorilor”.

Toate ar fi bune și frumoase dacă, în acest început de an, scena politică românească nu s-ar confrunta cu evenimente ce pun în discuție interese majore ale statului, pe termen scurt și mediu.

Mai întâi, raza de speranță pe care ne-a adus-o victoria în alegeri a domnului Klaus Johannis, omul care a și început să ne arate cam ce ar trebui să însemne România „lucrului bine făcut”. Propunerile concrete, precise și absolut realiste pe care președintele le-a făcut recent de la tribuna Parlamentului sunt provocări cărora, înainte de toate, clasa politică trebuie să le dea răspunsuri pe măsură.

Președintele a pus în discuție reforme, clasa politică are datoria imperativă de a le pune în mișcare. Și să o facă în așa fel încât rezultatele să fie pe măsura așteptărilor noastre – beneficiari sau victime ale felului în care funcționează mecanismele statului.

Apoi, nu trebuie neglijate nici evenimentele internaționale, deloc îmbucurătoare pentru toți ce care își doresc o Europă democrată, pașnică și prosperă. România face parte din structuri a căror bună funcționare depinde și de modul cum, în viața internă, lucrurile funcționează sau nu. După cum partidele politice oferă garanția că pot asigura suportul necesar pentru buna funcționare a Statului.

Față cu toate aceste provocări majore, ce oferă eșichierul politic mioritic?

Pe partea stângă a scenei, PSD este în pragul colapsului, cuprins de convulsii cărora, se pare, nu li se găsește leacul. Apariția unui surogat tutelat de expirații Geoană și Vanghelie nu dă nici o speranță că declinul social-democrației se va opri curând.

În zona „conservatorilor” lucrurile sunt și mai grave, pentru simplul motiv că nu mai există nici urmă de partid conservator care să conteze. Diversele aripioare ale unui defunct Partid Țărănesc Creștin și Democrat nu pot mai mult decât să-și etaleze goliciunea neputincioasă.

Iar după „mariajul” PNL-PDL pecetluit în de acum cunoscutele circumstanțe – și cu rezultatele pe care le vedem, zi de zi, la televizor -, avem toate motivele să ne gândim că nici frontul liberal nu se simte prea bine

Ce va fi atunci? La ce ne putem aștepta?

Pentru edificare, e de ajuns să privim puțin în jur: pe fondul unor crize politice interne prelungite, apar și se dezvoltă „partide” de extremă dreaptă, de extremă stângă, alcătuiri fascistoide, antieuropene – întruchipări ale abdicării societății de la valori democratice – ajunse, nu în puține locuri din Europa, dar și de aiurea, la guvernare și cu procente de „popularitate” în continuă creștere.

Și atât să fie și e, deja, destul. Pentru noi.

Dar pentru alde Gorghiu, Blaga, Ponta, Dragnea, Orban, Tăriceanu și compania?

Silviu Rațiu

Februarie, 2015

comentarii