Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Despre Târgul de Iarnă 2018

Trebuie să admit, nu am fost – încă – la Milano și, ca atare, nu am văzut cum arată nici târgul de iarnă din acel oraș.

Am încercat, însă, să-mi imaginez locul acela ca fiind unul cu totul special, din clipa în care am citit că administrația locală – în frunte cu primarul – a promis arădenilor un târg de iarnă „ca la  Milano”.

(Pesemne, mi-am zis, primarul și echipa lui, or fi fost în documentare pe acolo și s-au întors  cu bagajul plin de… notițe).

Ce-i drept, n-am fost nici la inaugurarea Tîrgului de Iarnă de la Arad. S-ar putea să fi pierdut mult, știu și eu?! Poate că, măcar atunci să fi fost… ca acolo, în Italia…

Ce știu în mod cert este că, într-o seară de sâmbătă – să fim serioși – mi-am zis -, e week-end, e perioada de Advent, e zvon de colinde, e mireasmă de vin fiert, cum să stai în casă!? – am avut curiozitatea să vizitez ceea ce a fost botezat, nu fără emfază, ca fiind un Tîrgul „ca la Milano”.

Să fim serioși!

Mai întâi, amplasamentul: pitit în spatele Primăriei, nu cumva să-l găsească oamenii, într-un spațiu destinat, îndeobște, reculegerii. De unde și Crucea lui Rafiroiu, dar și spațiul destinat întâlnirii pensionarilor iubitori de șah, sau, pur și simplu, de niște minute tihnite petrecute în compania unor prieteni.

Apoi, chiar dacă nu am termeni de comparație specifici la care să mă pot raporta – vă spuneam că n-am fost la… Milano -, sunt sigur de cel puțin un lucru: o fi Târgul din Aradul anului 2018 un „târg de iarnă“ și asta pentru simplul motiv că a fost inaugurat… iarna, dar, în nici un caz nu e ca cel de la Milano! N-are cum să fie! Pentru că nu a fost gândit așa!

A trebuit doar bifată o „acțiune” din planul de activități pe anul în curs, și gata! Nu entuziasm, nu dăruire, nu dedicare pentru oamenii care ar trebui să se bucure, nimic din toate astea.

Dar, mai vreau să spun că Târgul de Iarnă 2018, nu e nici măcar ca oricare alt târg, organizat în orașe mai mici, mai puțin pretențioase ca Aradul!

Pe de altă parte, însă, nici nu știu de ce ne-am ambiționa să-l facem pe-al nostru la fel cu cel din Milano!? Sau cu oricare altul! De ce, de mai multă vreme, ne tot dăm de ceasul morții să fim sau să facem ceva, neapărat, „ca alții”?

A fost o vreme când Aradul constituia „modelul”, venea lumea la noi să se inspire sau, mai simplu, să ne copieze! Eram locul unor premiere notabile, cu ecouri chiar și dincolo de hotare. Eram noi înșine și asta conta cel mai mult!

E trist de tot!

„Tîrgul” din spatele Primăriei e încropeală sărăcăcioasă, e improvizație cum nu mi-aș dori să văd nici într-un fund amărât de țară, e lipsă de originalitate, de culoare, de armonie.

Am văzut, sâmbătă seara, oameni apatici – și de o parte și de cealaltă a tejghelelor amenajate (?) în dreptul unor gherete cu aspect puțin zis ponosit -, vânzători degerați, vizitatori apatici, forțându-se să schițeze un zâmbet, mai mult de dragul copiilor pe care i-au scos „în lume”.

Păcat de cei care s-au mobilizat, aducând la târg lucruri, produse, obiecte valoroase. Semne ale unui efort generos menit să aducă bucurie și la cei mari, și la cei mici.

La urma-urmei, e vremea când ne pregătim să ne așezăm în lumina binecuvântată a Crăciunului. A bucuriei!

Haida-de! De unde atâta bucurie?!

Poate… la Milano!

Dar nu aici!

Nici sâmbătă seara, dar nici a doua zi, duminică înainte de masă, când am revenit, încercând să risipesc gustul amar din seara precedentă. Pe la ora prânzului o grămadă de gherete nici măcar nu-și ridicaseră obloanele. La ce bun, și-or fi zis negustorii, de vreme ce, oricum, lumea nu vine?!

Și-apoi, m-am întrebat, cum ar putea să fie bucurie în umbra unei cruci?!… Fie ea și Crucea  lui Rafiroiu.

Sau, poate, tocmai de aia nu?!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.