Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. De grija altora

sr editÎn ultima vreme, orașul nostru a fost gazda unor manifestații de stradă menite să se alăture reacției românilor de pretutindeni față de situația dramatică a familiei Bodnariu din Norvegia.

Nu doresc să mă ocup de analiza acestor manifestații pentru că nu acesta este scopul rândurilor ce urmează.

Ceea ce mi-a atras atenția a fost, mai degrabă, reacția declanșată de aceste manifestații.

Dar, mai întâi aș constata că semnalul pe care participanții l-au dat, printre altele, a fost acela că mai există oameni cărora le pasă.

În cazul nostru le-a păsat, punctual, de faptul că niște copiii au fost luați, cu forța, de lângă părinții lor, fără ca aceștia să fi fost găsiți, subliniez, vinovați, în condițiile legii.

Acesta a fost scopul nemijlocit, concret, al manifestațiilor.

În ce privește reacția publicului, am văzut că unora le-a plăcut, că au asociat ieșirea a mii de oameni în stradă cu ceea ce am putea – și ar trebui să numim – “solidaritatea umană”, la modul cel mai general. O atitudine ce intră în firescul unor oameni civilizați, trăind într-o țară civilizată. Este o dovadă de civism elementar dar și de înțelegere corectă a unor standarde de morală creștină să vrei să-ți ajuți semenul aflat în nevoie.

În această ordine de idei, mă bucur să constat, de pildă, că și un înalt ierarh al Bisericii Ordodoxe Române, aflat, recent, într-o vizită pastorală în Norvegia, a transmis un mesaj public de susținere pentru familia Bodnariu, chiar că, sunt sigur, vizita domniei sale a avut o cu totul altă agendă.

Au fost și opinii care au criticat manifestațiile. Motivația lor trebuie luată în seamă chiar și pentru faptul că oamenilor trebuie să li se garanteze dreptul de a avea opinii personale.

Putem fi de acord cu criticile, putem să încercăm să înțelegem din ce cauză au existat și astfel de luări de poziție. După cum putem să fim în dezacord cu ele.

Este, și aceasta, o parte extrem de importantă a ceea ce ar trebui să fie dialogul public. (Desigur, condiția elementară și esențială ar urma să fie aceea ca un astfel de dialog să respecte standarde minimale de decență în atitudine și limbaj, dar asta, după cum vedem uneori, mai necesită niște eforturi).

Au existat, însă, câteva luări de poziție asupra cărora aș dori să mă opresc. Dacă de alta nu, pentru că ele par să reprezinte o tendință deseori întâlnită la unii dintre semenii noștri: să nu poți trăi de grija altora.

Este vorba de acuzații adresate celor care au organizat manifestațiile de solidaritate cu familia Bodnariu în sensul că nu ar fi arătat același interes și pentru soarta copiilor abandonați, răspândiți pe toată întinderea patriei noastre. Că nu au ieșit în stradă – aceștia în mod concret, nu alții – și pentru a semnala situația acestor sărmani paria care ar binemerita, și ei, atenție.

Nu pot contesta buna intenție a celor care și-au expus în felul acesta mesajul.

Numai că datele problemei trebuie nuanțate.

Odată că, așa cum spuneam mai sus, manifestațiile despre care vorbim au avut o finalitate concretă, clar definită de la bun început: să fie un semnal de alarmă privind situația unor copii luați cu forța și chiar împotriva voinței lor, de lângă părinți. Buni sau răi, pare că, la momentul critic, n-a interesat pe nimeni.

Cu toată înțelegerea, copiii străzii vin dintr-o altă lume: lumea în care celor ce le-au dat naștere – părinți și ei – nu le pasă, pur și simplu, de ei!

Îmi permit să avansez o idee pentru care îmi asum răspunderea: sunt sigur că toți acești copiii “ai străzii” ar primi bucuroși să fie disciplinați atunci când greșesc, numai să fie cine să o facă, numai să aibă alături de ei o mamă sau un tată atent la ceea ce se întâmplă cu viața lor! Care să-i iubească măcar așa cum ne învață înțeleptul Solomon – Proverbe cap.13:24.

Neîndoios, copiii străzii constituie, o problemă acută a societății. Și nu numai pentru societatea românească. Pe tot întinsul Mapamondului își plâng necazul și deznădejdea milioane de astfel de loviți ai sorții. Paria de care nu le pasă nimănui.

Și aici am vrut să ajung.

Pot înțelege grija celor – nu mulți, ce-i drept – care au luat poziție în public față de manifestanții “pro Bodnariu” și le împărtășesc sentimentele.

Doar că, să fiu iertat, trebuie să mă întreb și să-i întreb: dacă le pasă atât de mult de copiii străzii, cum de, totuși, de atâta grijă din parte-le, numărul lor crește halucinant, în loc să scadă? Cum de nu se regăsesc, cu toții cei ce, iată, sunt brusc atât de preocupați – măcar ei – , într-o manifestație publică?! Care să fie “a lor”?

Inițiată și organizată de ei și prin care să atragă atenția autorităților statului, ONG-urilor, oricui altcuiva, asupra urgenței absolute a acestei probleme?! Cum de nu au găsit, acești critici și altii, asemeni lor, soluții concrete, lucrative și eficiente, pentru a ajuta la lecuirea problemei?!

Ar fi un început. Și n-ar fi unul pe care să nu-l urmăm. Pe care să nu-l urmeze, sunt sigur, și cei care au ieșit în stradă pentru familia Bodnariu.

Sigur că este bine să adoptăm atitudine atunci când identificăm o problemă. E bine să fim vigilenți.

Dar, să fim de acord, uneori există riscul ca să fim mult prea ocupați de grija altora în vreme ce, în curtea noastră, grijile proprii se adună, riscând să ne năpădească preajma.

Nu vreau să închei fără să arăt că, (și) datorită manifestațiilor organizate de românii din țară dar și de peste tot pe unde sunt răspândiți, un număr de 42 de europarlamentari au luat inițiativa de a cere Consiliului Europei să ia măsuri pentru organizarea grabnică a unei dezbateri publice în Plenul Parlamentului European pe tema abuzurilor statului norvegian fața de familiile cu copii.

Chiar dacă Norvegia nu este membră UE. Uite că lor, celor 42, le pasă! Și, tot sub presiunea acestor manifestații, statul norvegian a promis, public, că va examina problema modificării legislației care a făcut posibile situații ca cea a familiei Bodnariu. Chiar că și la ei există, nu-i așa, copii ai străzii.

Silviu Rațiu

Ianuarie, 2016

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.