În cursul unei emisiuni televizate din după amiaza de 2 august a.c., senatorul Dan Şova a făcut o afirmaţie pe care zgomotul din studio a acoperit-o nepermis de repede.
Cineva a lansat întrebarea în legătură cu modificarea „din mers” a legii referendumului: ”Cine a hotărât acest lucru?”, a vrut acea persoană să ştie.
Iar lucrul acesta, cred, ar trebui să vrem şi noi să-l ştim!
Ei bine, domnul Şova a dat un răspuns pe care, după părerea mea, ar fi fost mai bine să-l fi trimis tăcerii, mai înainte de a-i fi rotunjit cuvintele.
„Cum cine? Uniunea Europeană!”.
Aşa a zis, foarte clar şi hotărât, senatorul Dan Şova.
După care a dezvoltat o mini-teorie despre felul cum cancelarul Merkel i-ar fi pus gând rău lui Victor Ponta din pricină că premierul, la rândul său, i-ar fi pus piedici cancelarului atunci când cu Bruxelles-ul de astă vară, atât de mult disputat.
Alegaţiile domnului Şova au rămas nesancţionate de persoanele prezente în platou.
Să vedem dacă, totuşi, ar fi ceva de spus. Mai întâi, doamna Merkel, oricât de importantă ar fi domnia sa, nu este – am mai spus lucrul acesta – Uniunea Europeană! Domnia sa este cancelarul unuia dintre fondatorii Uniunii Europene – nu-i vorbă, unul cu maximă greutate – dar aici ar trebui să se oprească totul. Nu pot să cred că, din această poziţie, doamna cancelar ar putea dezvolta umori personale faţă de vreun alt politician european iar lucrul acesta să poată constitui mai mult decât un motiv de supărare privată, fără nici un alt efect pe scena politică internaţională. Cum ar fi ca într-o mult lăudată Uniune, astfel de supărări de salon ale unuia sau altuia din şefii de guvern, sau de stat, ar putea determina, pur şi simplu, decizii politice cu impact major asupra suveranităţii şi independenţei unui stat membru?! Fără o decizie adoptată prin vot, în urma unor dezbateri democratice în cursul cărora să fie garantat cel puţin dreptul la apărare al „împricinatului”?
Pentru că – şi lucrul acesta este clar – nu a existat nici o rezoluţie a Parlamentului sau a Consiliului Europei prin care să i se fi cerut României în mod imperativ să îşi modifice, punctual, legislaţia. În concret, legislaţia referendumului.
Acest lucru nici nu este posibil! Cel puţin în actuala configuraţie a Tratatului Uniunii Europene, nu!
A fost o scrisoare – cea în 11 puncte -, a domnului Barrosso, dar nici dumnealui nu este Uniunea Europeană! Şi nici domnia sa nu s-a referit la vreo decizie a vreunui organism legal constituit şi acţionând în exercitarea unor competenţe legitime, al Uniunii! Pentru că nu putea face aşa ceva!
Dar chiar să ne fi cerut Uniunea Europeană să introducem o regulă care, atenţie, nu există nicăieri în lumea democrată: cvorumul pentru referendum.
România să fie dominion sau colonie şi noi, nişte milioane de muritori de rând cu drept de vot, să nu ştim asta?
Cum adică să vină de la Bruxelles un bileţel în 11 puncte iar noi să nu putem zice „pas, chestiile astea nu le putem înghiţi pentru că nu ni se potrivesc şi nimeni nu ne poate sili să le înghiţim”!?
La ce mai e nevoie de vot, până la urmă, de votanţi, dacă jocurile se pot aranja în spatele uşilor închise, de unii cărora le pasă de noi, de români, cât îmi paasă mie de monstrul din Loch Ness – nu l-am văzut, nu l-am auzit, habar n-am şi nici nu-mi pasă dacă el există. La ce am mai fost chemaţi să participăm la circul numit „referendum” dacă scena a fost aranjată în aşa fel încât, la final, noi să cădem, ca nişte măscărici, sub trapa mânuită, cu cinism glacial, de mâini străine ? Ce preţ mai are, atunci, exprimarea voinţei noastre în faţa unor urne măsluite prin dictat?!
Revenind, eu cred că spusele domnului Şova pot fi incluse în categoria replicilor pe care actorii cu memorie slabă le inventeză atunci când le uită pe cele scrise în piesă. O improvizaţie. Şi încă una proastă de tot.
Altminteri, ar trebui să credem că România chiar a ajuns să fie guvernată de oriunde altundeva, numai de la Bucureşti, nu.
Ceea ce ar fi monstruos!
Silviu Raţiu
