Administraţia locală ne ţine cu vorbe despre măreţul proiect al adjudecării titlului de Capitală Europeană a Culturii.
Intenţia este cât se poate de lăudabilă. Am mai spus lucrul acesta. Şi am mai spus, tot atunci, că, indiferent dacă vom reuşi sau nu, important e că am participat.
Îmi menţin punctul de vedere.
Numai că, de la data primelor declaraţii a trecut o bucată însemnată de vreme, iar rezultatele nu numai că întârzie să apară, dar aş zice că lipsesc cu desăvârşire.
Dincolo de faptul că au fost înfiinţate tot felul de comitete şi comiţii, garnisite cu personaje mai mult sau mai puţin relevante în domeniu, nimic altceva nu a prea tulburat liniştea ce s-a aşternut peste proiect.
Dar că veni vorba de linişte – şi de Capitală – iată că Aradul s-a înscris deja cu o realizare în lupta pentru obţinerea unei titulaturi europene.
Este vorba de titlul de Capitală Europeană a… Broaştelor!
Să mă explic.
Pe o porţiune de circa 400-500 metri, în acea parte a cartierului Micălaca unde sunt amplasate blocurile din zona 300, există de multă vreme un canal prin care, la răstimpuri, este deversată apă din Mureş. Unde duce canalul nu ştiu, pentru că în dreptul Bisericii Maranata canalul dispare după nişte ecluze.
Pe malul canalului, stufăriş cât încape, vegetaţie îndeobşte neîngrijită. Îmi pot imagina că Primăria zice: „aparţine de Regia Apelor”, în vreme ce Regia, la rândul ei: „ba că nu, e a Primăriei”.
Cu stufărişul mai că nu ar fi nici o problemă. Din anumite unghiuri, aproape că ai putea zice că te-ai putea obişnui: o mică sugestie a Deltei Dunării…
Problema e, însă, cu broaştele. Pentru că, nu-i aşa, acolo unde este apă, iarbă şi stuf, acolo sunt şi… broaşte! Şi nu puţine.
Începând din momentul în care, primăvara, canalul este umplut cu apă şi până spre sfârşitul toamnei, întreaga zonă a canalului devine locul în care mii de orăcăitoare îşi desfăşoară talentele, într-un „concert” necurmat.
Mai cu seamă noaptea, se încing adevărate recitaluri ce sfâşie liniştea cartierului, obligând locuitorii să-şi ferece cu străşnicie geamurile, chiar şi atunci când căldura din apartament s-ar mai domoli în răcoarea nopţii. Şi, în felul acesta să mai aibă parte de câteva ore de somn.
E vorba de câteva sute de metri, de la staţia de pompare până la stăvilarul de unde apa dispare sub pământ.
De ce nu s-ar găsi o soluţie pentru întubarea şi a celor câtorva sute de metri ce se constituie în prezent că loc de desfătare pentru miile de batracieni cu ajutorul cărora, iată, municipalitatea a reuşit, deja, să dobândească un titlu european: cel de Capitală Europeană a Broaştelor.
Dar că veni vorba, nu pot să cred că mai există vreun oraş de mărimea Aradului unde, în plin centru, la nici un kilometru de Primărie, să nu se găsească o soluţie pentru ca broaştele să-şi poată exersa talentul fără ca, prin aceasta să tulbure liniştea a mii de locuitori.
Dar, ce să-i faci, dacă tot nu sunt speranţe pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii, măcar pe cel de Capitală Europeană a Broaştelor să-l avem!
S-ar zice că edilii arădeni şi-au luat deja premiul. Pe cel de consolare.
Silviu Rațiu
Iunie, 2015
Canalul Muresel, a fost construit inca de pe vremea monarhiei austro-ungare,sa transporte apa pentru spalat sfecla de zahar la fabrica de la Mezoheges(Ungaria).A apartinut de fostul IEILIF,acum se pare ARIF si transporta apa in continuare pentru respectiva fabrica.In urma cu patru sau cinci ani,din fonduri guvernamentale,urma ca portiunea neintubata a canalului sa fie inchisa,cu tubulatura.Acum trei ani,au fost taiate toate investitiile judetului si orasului Arad:viaductele de pe centura,modernizare aeroport, modernizare gara CFR,intubare canal Muresel reparatii la o serie de drumuri judetene si nationale,drumul vinului,sala sporturilor,bazinul Delfinul,stadionul de atletism Gloria,etc.Toate aceste lucruri le stiu din presa locala,centrala si de pe internet.Daca s-ar fi realizat numai jumatate din obiectivele propuse,astazi nu mai concuram la titlul de Broscaria Europei,ci eram mandrii ca avem atatea rezultate.Din pacate nu am intalnit aceiasi vehementa si ironie in articolele presei locale-macar-,atunci cand se intamplau aceste lucruri.Eu va propun sa candidati la anul pentru functia de primar si daca reusiti,o sa scriu si eu niste editoriale,cu eventualele (ne)reusite ale mandatului dumneavoastra,pe un site propriu,ca tot este la moda.