Ziarul electronic al arădenilor

Orgă de 13 tone, montantă în sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad

O orgă, care va avea în componență peste 15.000 de elemente, va fi montată în sala de concerte din Palatul Cultural, primele piese care compun acest instrument muzical fiind aduse deja la Arad.

Orga, cu o greutate de peste 13 tone, va fi montată sala mare din Palatul Cultural, unde membrii Filarmonicii de Stat din Arad își susțin concertele.

Directorul Filarmonicii Arad, Doru Orban, a declarat, miercuri, că primele componente ale orgii au sosit, iar instrumentul va fi amplasat în sala de concerte.

Se estimează că la finele lunii iulie va începe etapa de construcţie-montaj, iar apoi urmează acordarea, probele tehnice şi armonizarea acustică a instrumentului, care se vor încheia în toamnă.

„Cred că în următorii 100 de ani nu va mai exista o investiţie de o asemenea dimensiune. În România, orgă mai deţin doar Ateneul Român şi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş. Acum cu mândrie putem afirma că şi noi vom avea acest instrument deosebit. La Arad au ajuns doar o parte din cele peste 15.000 de componente ale orgii. Încă de acum trei ani am luat în calcul construirea unei platforme foarte rezistente, adaptată structurii, dimensiunii şi greutăţii acestui instrument, care cântăreşte peste 13 tone“, a declarat Orban.

Conducerea Filarmonicii anunţă că programul viitoarei stagiuni va cuprinde şi concerte de orgă.

În urmă cu doi ani, consilierii locali din Arad au aprobat un proiect de hotărâre privind achiziţia unei orgi cu tuburi pentru sala de concerte a Filarmonicii de Stat. Valoarea investiţiei se ridică la 2.839.454 lei, din care aproximativ două milioane de lei reprezintă valoarea orgii.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.