Ingrediente:
12 ciuperci champignon
două fire de usturoi verde
două fire de ceapă verde
câteva fâșii de ardei gras roșu
mărar
pătrunjel
2-3 frunze de busuioc proaspăt
sare
piper
Mod de preparare:
Ciupercile curățate și spălate bine se așează într-o tavă antiaderentă. Două ciuperci mai mari se toacă cubulețe. La fel se procedează și cu ardeiul gras. Ceapa și usturoiul se curăță și se taie mărunt, iar mărarul, pătrunjelul și busuiocul se toacă fin.
Într-o tigaie se pune la călit, cu o lingură de ulei ciupercile tocate, ardeiul, ceapa și usturoiul. Se condimentează cu sare și piper și se amestecă.
Se umple fiecare ciupercă cu câte o lingură de umplutură și se pune tava în cuptorul încins, pentru 15 minute.
La final, se scot ciupercile pe un platou și se presară verdeața tocată fin peste ele.
sursa: bucataras.ro
