Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Cinci persoane trimise în judecată în cazul bancomatului din Alfa distrus prin explozie

Cinci persoane au fost trimise în judecată în urma furtului a peste 400.000 de lei dintr-un bancomat din municipiulul Arad, prin provocarea unei explozii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunțat, miercuri, că au fost trimişi în judecată patru bărbaţi şi o femeie. Trei dintre suspecţi se află în arest preventiv, femeia va fi judecată în stare de libertate, iar un inculpat nu a fost găsit.

Acuzaţiile în cazul celor cinci sunt de furt calificat în formă continuată, distrugere calificată prin explozie şi incendiere în formă continuată, complicitate la furt calificat în formă continuată, complicitate la distrugere calificată prin explozie şi incendiere în formă continuată şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii susţin că au probe din care rezultă că, în perioada 6 ianuarie – 14 ianuarie 2019, cei cinci au acţionat în două cazuri în acelaşi fel, pe timp de noapte, folosind cagulă, mănuşi, instrumente specifice pentru efracţie şi producerea unei deflagraţii.

„În una dintre nopţi, unii dintre inculpaţi (arestaţi preventiv ulterior) au încercat să sustragă bani dintr-un bancomat din Timişoara aparţinând unei unităţi bancare, fără să reuşească să provoace explozia şi să distrugă bancomatul pentru a avea acces la banii aflaţi în interiorul acestuia. În altă noapte, unii dintre inculpaţi (arestaţi preventiv ulterior) au sustras suma de 424.880 lei din interiorul unui bancomat din Arad aparţinând unei alte instituţii financiar bancare, după ce au provocat o explozie care a distrus bunuri şi a pus în pericol persoanele din zonă“, se arată în comunicatul Parchetului.

Femeia trimisă în judecată în acest caz, soţia unuia dintre inculpaţi, a fost complice prin faptul că le-a promis celorlalţi „susţinere şi ajutor în ascunderea bunurilor provenite din infracţiuni şi a corpurilor delicte folosite la săvârşirea faptelor“.

„Inculpatul trimis în judecată în lipsă a primit de la unul dintre ceilalţi inculpaţi corpurile delicte folosite la săvârşirea infracţiunilor, le-a transportat şi le-a ascuns în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor“, se mai arată în comunicat.

CITITI SI:

Încă un bărbat a fost reţinut în cazul bancomatului din Alfa distrus prin explozie

Două persoane reţinute pentru distrugerea prin explozie a unui bancomat din Alfa

Explozie la un bancomat din Arad. Hoții au încercat să fure banii

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.