Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Explozie la un bancomat din Arad. Hoții au încercat să fure banii

VIDEO O explozie a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat din municipiul Arad, fiind provocată de hoţi care au încercat astfel să scoată bani din aparat.

Pompierii din Arad au fost alertaţi la 112, în jurul orei 1.30, despre faptul că un incendiu a izbucnit un bancomat situat pe strada Tunarilor, în vecinătatea pieţei din cartierul Alfa.

Cei care au sunat sunt angajaţii firmei de pază care asigură securitatea aparatului, iar locatarii unor blocuri din zonă au relatat că au auzit şi zgomotul unei explozii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, pentru Agerpres, că, la momentul sosirii unui echipaj de pompieri, ardea peretele din gips-carton care acoperea bancomatul. Incendiul a fost lichidat în câteva minute, iar cercetările au fost preluate de către poliţişti.

Cu privire la explozia care a avut loc, pompierii nu se pot pronunţa deocamdată ce materiale au fost folosite, dar suflul a fost de mică intensitate.

Poliţiştii aflaţi luni dimineaţă la locul incidentului verifică imagini surprinse de camerele de supraveghere şi urmează să stabilească valoarea prejudiciului, fiind efectuate cercetări pentru furt calificat.

„Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad se efectuează cercetări în vederea indentificării persoanelor care se fac vinovate de comiterea faptei și tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșiriii infracțiunii de furt calificat“, a informat IPJ Arad.

UPDATE

Persoanele care au provocat o explozie la un bancomat din municipiul Arad au reuşit să sustragă din aparat trei casete metalice cu bani, însă valoarea prejudiciului nu a fost, deocamdată, stabilită.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Agerpres că trei casete metalice cu bani au fost extrase după ce bancomatul a fost distrus, hoţii introducând gaz dintr-o butelie pentru a declanşa explozia. Gazul ar fi fost introdus în bancomat prin fanta frontală. Suflul a distrus complet aparatul, dar a provocat pagube şi în holul magazinului unde acesta era amplasat.

Hoţii au intrat în holul magazinului pentru a extrage casetele metalice cu bani, trei la număr, din spatele bancomatului, iar apoi au fugit cu un autoturism. În timpul fugii, un suspect a scăpat o casetă cu bani pe jos, iar numeroase bancnote s-au împrăştiat, fiind recuperate de agenţii firmei de pază care aveau în responsabilitate siguranţa magazinului şi care au ajuns după câteva minute de la declanşarea alarmei.

Poliţiştii urmează să stabilească, împreună cu reprezentanţii băncii care deţine bancomatul, câţi bani au fost sustraşi.

Cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care fac cercetări pentru infracţiunea de furt calificat.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.