Ziarul electronic al arădenilor

Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice, în municipiul Arad

O nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice se va desfășura, sâmbătă, 6 aprilie, în municipiul Arad, cu această ocazie fiind organizată și o tombolă cu premii.

Organizatorii campaniei sunt Primăria Municipiului Arad și Serviciul Local de Colectare și oferă cetățenilor servicii gratuite de colectare a deșeurilor electrice.

„Acțiunea are și caracter educativ cu privire la importanța colectării aparatelor electrice vechi sau stricate, fiind susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec. Astfel, sâmbătă, între orele 10.00 – 16.00, 6 puncte de colectare provizorii îi așteaptă pe cetățeni să aducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii, spre a fi colectate selectiv și trimise la reciclare“, a anunțat Primăria Municipiului Arad.

Puncte de colectare vor fi amenajate în următoarele locuri din oraș:

Zona Alfa – în spatele Carrefour, lângă Biserică

Zona Micălaca – str. Abrud în spatele blocului nr. 129 scara C (în spatele Pieței Miorița)

Zona Gării – terenul de lângă Grădinița PP 15 – str. Avrig

Zona Aurel Vlaicu – Piața Agroalimentară (intrare hală)

Calea Timișorii nr. 39 – în fața Centrului de Zi pentru vârstnici

Zona Grădiște – în fața Școlii Generale „Aron Cotruş” – Aleea Romaniței.

„De altfel, în perioada 6 – 11 aprilie, Serviciul Local de Colectare Arad asigură preluarea gratuită a aparatelor grele sau voluminoase de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie! Tot ce trebuie să faci este să sunați gratuit la TelVerde 0800444800, număr disponibil zilnic între orele 9.00 – 17.00 şi să faceți o programare“, a mai anunțat Primăria.

Pentru deșeurile electrice predate în perioada 6 – 11 aprilie, deponenții pot câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre premiile oferite în cadrul unei tombole ce va fi organizată cu ocazia acestei acțiuni de colectare. Tombola va avea loc în 15 aprilie 2019, pe platoul din Piața „Avram Iancu“, începând cu ora 12.00. Premiile sunt: 5 cafetiere, 5 fiare de călcat și 5 mixere.

„Colectarea deşeurilor electrice nu este un proces complicat pentru nimeni, nici pentru cetăţeni, nici pentru persoanele juridice. Serviciul Local de Colectare Arad, prin numărul apelabil gratuit TelVerde 0800 444 800, asigură permanent preluarea gratuită a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare“, au precizat organizatorii campaniei de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.